Din lumea celor care nu cuvanta - Emil Garleanu

"Este o adevarata placere sa întâlnesti astazi în literatura noastra, prinse cu atâta iscusinta, clipe «din lumea celor care nu cuvânta» ? mici tragedii, banale pentru trecator, dar de toata frumusetea pentru artist. Vulturul d-lui Gârleanu, cu zborul sau maret, cu tragica-i cadere si cu ghearele înfipte în ochii nevinovatului caprior, este un poem întreg.
Frunza d-sale, cea dezvoltata sub ochii nostri, în raze de soare si în picuri de ploaie, ca sa dea adapost unei pasari si sa fie doborâta de aripa aceleiasi, este o tragedie duioasa. Jertfirea «caprioarei», pentru a salva viata iedului din mâna vânatorului, te misca...

Lirismul cel fin si cadrul bogat al naturii, precum si contrastul cel mare dintre armonia din natura si aceste tragedii de o clipa ridica si mai mult valoarea acestor bucati. ...
Calitatea cea mare ce se desprinde din aceste pagini ale autorului este întelesul lui cel adânc pentru poezia vietii. Cititorul va observa însa repede o a doua calitate, care da întregului volum o culoare speciala, anume humorul blajin ce se asterne peste tot, fara ironie si fara vreo tendinta, ca un aer de bunatate...
Un mic giuvaier în acest gen ramâne însa «Cocosul», cel ce în zori de zi «rasufla fericit, apoi îsi uda pliscul în margaritarul de roua de pe frunza cea mai apropiata... si saluta rasaritul soarelui, batând din pinteni si fâlfâindu-si aripile, ca doua steaguri...».
Fata de gravitatea scenelor din batrâni, cuprinse în volumele anterioare ale d-lui Gârleanu, micile aceste strengarii si rasfatari de acum prind bine cititorului." (ILARIE CHENDI)