REVOLUTIA ROMANA DIN DEC.1989 INREGISTARI VIDEO REALE PE 12 DVD INCLUSIV PROCESUL SI EXECUTIA SOTILOR CEAUSESCU
Livrare gratuita la comenzile de 100 lei
-
Produs:Nou, Fără garanție
-
Numar articol:129936644
-
Disponibilitate:Indisponibil
-
Preț:57,00 €
-
Anuntul a expirat la:02.09.2013, 10:46
-
Ai o nelamurire?
-
Vandut de:
-
Vinde si tu:Pune in vanzare un produs ca acesta
-
Optiuni:
Descriere
Vânzatorul este direct răspunzator pentru produsul afișat în această pagină.
Disponibilitate: Indisponibil - Vezi produse similare
Specificatii
Persoana fizica vand o colectie de 12 dvd-uri cu filmari si transmisii pe viu prin intermediul TVRL( televiziunii romane libere din Romania ), imagini socante, inedite si bine pastrate timp de 23 de ani pe suport de casete video mari VHS si apoi transferate pe 12 dvd-uri cu mare efort si tehnologie video datorita filmarilor cu o tehnologie veche a anului 1989 pe casetele mari VHS.
Daca ati participat la Revolutie si ati fost filmat este posibil sa va aflati si dvs. in aceste imagini.
Aici puteti vedea ce spuneau la vremea respectiva Ion Iliescu, Petre Roman, Ilie Verdet, Silviu Brucan, Dan Voiculescu, Gen. Victor Atanasie Stanculescu, Virgil Magureanu, Gen.Iulian Vlad, Gen.Stefan Gusa, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Mazilu, Gen. Vasile Militaru, Ion Dinca, Gen. Postelnicu, Manea Manescu, Corneliu Manescu, Constantin Dascalescu, Cornel Burtica,- Nicu Ceausescu, Zoe Ceausescu - imagini cu arestarea lor , Dan Iosif, Sergiu Nicolaescu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Ilie Serbanescu, si multi, multi altii de care ati auzit cu certitudine.
Imaginile sunt socante si necesita a fi vizionate de persoane mature, de aceea va recomand, ca sa nu spun va interzic, sa nu fie vizionate de copii si minori, care, oricum nu inteleg nimic din aceste evenimente sangeroase, dar le pot crea stari de groaza, teama si frica.
Deci : INTERZIS MINORILOR !!!
Aveti intregul proces cu sotii Ceausescu si finalizarea procesului cu sentinta condamnarii la moarte si executia lor prin impuscare. In prima poza este o captura din momentul executiei lor.
Scopul acestei licitatii este o forma de distributie a filmarilor reale si a adevarului pur, natural, asa cum a fost el, doar in imagini reale, bine pastrat si cu imagini needitate ( netaiate, neadaugite ) fara comentarii sau interpretari " inteligente ".
Document istoric de importanta deosebita !!!
A se pastra in arhiva dvs. personala !!!
Pentru a combate, trebuie sa cunosti adevarul pur !!!
Probabil ultimul interviu al domnului general Victor Atanasie Stanculescu in viata :
Victor Atanasie Stănculescu, 85 de ani, mărturiseşte că avea legături cu reprezentanţi ai serviciilor secrete occidentale în perioada 1980-1990, pe vremea când conducea Departamentul Înzestrării din MApN.
General şi fost ministru al
Apărării în ziua în care Ceauşescu a fugit, Stănculescu se află
acum în penitenciarul din Jilava, condamnat pentru omor deosebit de
grav săvârşit prin reprimarea revoluţiei de la Timişoara.
Stănculescu recunoaşte că Ion Iliescu l-a protejat în perioada în
care era preşedinte, iar procurorul general al României din acea
perioadă a jucat în favoarea sa.
Victor Atanasie Stănculescu a preluat puterea, ca ministru al Apărării înainte de fuga lui Ceauşescu, în dimineaţa de 22 decembrie, când le-a şi cerut soldaţilor să revină în cazărmi. Această lovitură de stat avea mai mulţi clienţi politici în acele zile: „Puteam să aleg între Ion Iliescu, aflat pe poziţii, Ilie Verdeţ, care era dispus să facă repede un guvern recondiţionat, Constantin Dăscălescu, despre care aveam informaţii că vrea să cheme Marea Adunare Naţională. Eu mă gândisem însă la Mihai Botez, dar nu ştiam de unde să îl iau“.
De ce l-aţi trădat pe Ceauşescu?
V.A.S.: Pentru că în acele momente România era în pragul unei iugoslavizări, din cauza presiunii externe, chiar înaintea dezmembrării propriu-zise a Iugoslaviei, dar şi pentru că eram în pragul unui război civil. În al treilea rând, ţara era plină de agenţi străini.
Deci v-aţi hotărât să-l trădaţi pe 22 decembrie?
V.A.S.: Da, am văzut că altă soluţie nu era, fie continuam acţiunile care fuseseră amplificate şi din exterior, dar şi de dorinţele unora de a se reabilita, fie încercam să oprim dezastrul.
Cine voia să se reabiliteze?
V.A.S.: Vă dau exemplul cel mai relevant: generalul Nicolae Militaru, care fusese dat afară din armată şi făcut, din comandantul Armatei Bucureşti, adjunctul ministrului Construcţiilor, în momentul în care s-a aflat că fusese partizan al GRU –Directoratul principal de spionaj, structura de spionaj militar a Moscovei din 1918 până acum (n.a).
Acest lucru s-a întâmplat după încercarea de răsturnare a lui Ceauşescu din 1978 în care a fost implicat, dar, potrivit WikiLeaks, într-o telegramă clasificată a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti se descrie şi o altă încercare de asasinare a lui Nicolae Ceauşescu din 23 mai 1974. Vă aduceţi aminte de aceste lucruri?
V.A.S.: Ştiu despre mişcarea din armată condusă de Militaru şi de alţi câţiva generali, care erau legaţi de structurile ruseşti, dar nimic despre ce s-ar fi întâmplat în 1974.
Vreţi să spuneţi că singurul complot împotriva lui Ceauşescu despre care aţi auzit este cel la care a participat Militaru?
V.A.S.: Am auzit şi despre Scrisoarea celor 6.
Dvs. v-aţi gândit vreodată la posibilitatea răsturnării lui Ceauşescu?
V.A.S.: Nu.
În afară de Nicolae Militaru, care într-un fel a fost adversarul dvs. personal, cine ar mai fi vrut să se reabiliteze în decembrie 1989?
V.A.S.: Ceilalţi pe care i-a adus Militaru lângă el, este vorba despre 25 de generali care fuseseră pensionaţi toţi pe criteriu de vârstă, nu politic, dar care aveau în comun faptul că studiaseră la Moscova.
Generalul Militaru a fost numit ministru al Apărării imediat după condamnarea la moarte a cuplului Ceauşescu de către Ion Iliescu, pe atunci şef al Frontului Salvării Naţionale, care a preluat puterea politică. Făcea şi el parte din grupul celor care studiaseră la Moscova.
V.A.S.: Da, s-a şi văzut care au fost consecinţele imediate.
Până în 22 decembrie 1989, când l-aţi trădat pe Ceauşescu imediat ce v-a numit ministru al Apărării, i-aţi fost loial?
V.A.S.: Eu am fost loial României.
Până pe 22 decembrie 1989 aţi fost de acord cu tot ceea ce făcea Ceauşescu şi i-aţi respectat ordinele?
V.A.S.: Nu.
Vreţi să spuneţi că aţi avut momente în care v-aţi revoltat?
V.A.S.: Da, când m-am dus la Timişoara şi am văzut ce se întâmplă acolo nu am mai fost de acord cu el.
Aţi fost trimis la Timişoara pe 17 decembrie 1989?
V.A.S.: Da, dar nu de Ceauşescu, ci de ministrul Apărării, Vasile Milea.
Care respecta un ordin dat de Ceauşescu.
V.A.S.: El m-a trimis să văd nu doar care este influenţa mişcării de la Timişoara, ci şi pentru lucruri mai tehnice, fiindcă se încheia anul bugetar şi trebuia să vedem care este stadiul livrărilor de către industria din Timişoara.
După şedinţa din 17 decembrie a Comitetului Politic Executiv, unde Ceauşescu şi ceilalţi au luat decizia reprimării revoltei de la Timişoara, dvs., împreună cu alţi generali de armată, miliţie şi Securitate, aţi fost trimişi să puneţi în aplicare acest ordin.
V.A.S.: Acest ordin nu există nicăieri, mai puţin în hotărârile justiţiei, fiindcă nu există nici un martor care să fi spus că eu am primit ordin să trag.
Înainte de 22 decembrie au murit la Timişoara 73 de oameni şi au fost răniţi mai mult de 300. Nu vă simţiţi în nici un fel responsabil faţă de ceea ce s-a întâmplat atunci?
V.A.S.: Ba da. Mă simt responsabil că nu am putut să opresc acest lucru. Prea multe nu aveam de făcut. Când am ajuns la Timişoara, ni s-a spus să nu intrăm în oraş că se trage. Ordinul se dăduse deja de la Bucureşti.
Dvs. sunteţi inocent, nu vă aduceţi aminte de nimic?
V.A.S.: Îmi aduc foarte bine aminte că nu am putut ajunge la Comandamentul Diviziei din Timişoara pentru că fusese atacat.
Aveţi remuşcări pentru cei care au murit la Timişoara în perioada în care dvs. aţi fost trimis acolo?
V.A.S.: Am remuşcări şi îmi pare rău.
Dar pentru înăbuşirea mişcării studenţeşti din 1956 de la Timişoara?
V.A.S.: Nu, pentru că atunci nu am fost implicat deloc.
Dar eraţi la Timişoara în perioada represiunii din ‘56.
V.A.S.: Am fost trimis la Timişoara în 1952, eram şeful Statului Major Artilerie nr. 38, şi eram într-adevăr la Timişoara în ’56, dar generalul Dragnea era şeful Corpului 38 Armată, care s-a ocupat nemijlocit de această activitate.
Au fost agresaţi şi duşi la închisoare aproape 3.000 de studenţi.
V.A.S.: Eu nu am fost implicat.
Generalul Dan Voinea povesteşte că i-aţi fi spus ministrului Milea, înainte să plecaţi, următoarele: “Lichidez tot, ca în 1956”.
V.A.S.: Invenţii.
Aţi avut o carieră de succes în perioada regimului comunist.
V.A.S.: Am avut fiindcă atunci când au fost aduşi mulţi oameni noi pentru refacerea armatei, eu eram deja un om cu un trecut politic bun pentru dosar, pentru că trecusem pe la Şantierul Tineretului Bumbeşti-Livezeni.
De ce v-a înaintat în grad Ceauşescu în timpul invaziei sovietice din Cehoslovacia, în 1968?
V.A.S.: Pentru că la Marele Stat Major eram şeful Direcţiei Organizare, Mobilizare, Planificare, Înzestrare, Încorporare şi răspundeam de mobilizarea armatei. Am condus 12 sau 13 variante de mobilizare parţială şi două variante de mobilizare totală pentru a face faţă celor 22 de divizii ale Bulgariei, Ungariei şi URSS. Fiecare din aceste state ar fi avut interesul să vină în România.
Când aţi fost contactat pentru prima dată de serviciile secrete străine?
V.A.S.: După ce am devenit şeful Direcţiei Economice din MApN, deci între 1980 şi 1989. Reprezentanţii acestor servicii străine veneau la mine sub forma unor industriaşi.
Era deci vorba despre servicii secrete occidentale?
V.A.S.: Da, voiau să vadă ce pot cumpăra.
Discutaţi cu ei şi altceva?
V.A.S.: Erau destul de ermetici în ceea ce priveşte colateralele pentru care veniseră.
Vă trăgeau de limbă?
V.A.S.: În general voiau să afle dacă sunt pro sau contra. Şi nu cred că au reuşit să afle.
Până când n-au aflat nimic despre opţiunile dvs.?
V.A.S.: Până pe 22 decembrie, dar nici eu nu am avut încredere în nimeni în jurul meu. Am fost un fel de lup singuratic.
În anii ’80 eraţi în amiciţii cu ataşaţii militari occidentali acreditaţi la Bucureşti. Aceste relaţii erau încurajate sau tolerate de conducerea politică?
V.A.S.: Ambele. Eram în relaţii bune cu ataşaţii militari din SUA, din Franţa, din Japonia, din Marea Britanie etc. Toţi ataşaţii militari îşi făceau program să se vadă cu şeful departamentului Înzestrare pentru a afla ce producem, cât vindem, ce vindem, cui vindem, cu ce preţ vindem. Îi invitam la expoziţiile pe care le organizam ca să nu fiu nevoit să le fac expuneri individuale.
Totuşi, legăturile cu ei erau permanente, discutaţi şi politică?
V.A.S.: Şi nu doar cu ei, şi cu ambasadorii, fiindcă eram maestru de ceremonii al vânătorilor pe care le organiza MApN. Organizam vânători pentru corpul diplomatic şi ataşaţii militari.
Era deci o politică să-i cultivaţi pe diplomaţii occidentali?
V.A.S.: Nu. Aşa se întâmpla.
Securitatea vă urmărea în această perioadă?
V.A.S.: Da. Eu nu m-am ferit de Securitate, ci de cercetarea celor din exterior.
După ce vă întâlneaţi cu aceşti diplomaţi din state membre NATO, deci adversare, făceaţi rapoarte despre discuţiile avute?
V.A.S.: Nu eram obligat.
Nu trebuia să le spuneţi nici superiorilor dvs. despre aceste discuţii?
V.A.S.: Vorbeam despre aceste discuţii cu şeful Marelui Stat Major şi cu ministrul.
Diplomaţii străini pe care-i întâlneaţi nu erau interesaţi înainte de 1989 să afle amănunte despre politica internă sau despre ideile lui Nicolae Ceauşescu?
V.A.S.: Poate, dar nu cu mine.
Înaintea ultimului Congres al PCR din toamna anului 1989 eraţi pe lista celor propuşi să facă parte din Comitetul Central (CC), dar ulterior aţi fi fost retras pe baza unui raport al Securităţii din care ar fi rezultat că aţi fi avut legături cu un serviciu secret străin. Dvs. aţi vorbit la un moment dat de MI-6, serviciul secret britanic.
V.A.S.: Da, m-am întâlnit cu unii reprezentanţi, care au venit aici să facă afaceri şi care au intrat în cercurile înalte din Bucureşti şi au participat inclusiv la vânătorile organizate de MApN.
Generalul Pacepa, care era convins de implicarea masivă a sovieticilor în Revoluţia din 1989, spunea că Nicolae Ceauşescu a fost împuşcat în stil KGB.
V.A.S.: Nu ştiu ce înseamnă stilul KGB.
Adică după un proces sumar.
V.A.S.: Nu e singurul caz în istorie.
Vă faceţi reproşuri pentru felul în care aţi organizat procesul lui Ceauşescu?
V.A.S.: Acum e prea târziu, nu trebuia făcut aşa.
Când v-aţi întâlnit prima dată cu Ceauşescu?
V.A.S.: În 1968, când m-a avansat.
Îl admiraţi?
V.A.S.: Era comandantul Armatei Române.
Vă era frică de el?
V.A.S.: N-am avut niciodată senzaţia de frică, nici măcar aici în închisoare.
Cine a declanşat Revoluţia, grupul disidenţilor lui Iliescu, agenţii Securităţii, forţe din afară sau a fost o revoltă populară?
V.A.S.: Au intrat în ţară 4.000 de turişti ruşi în 1989, iar 1.000 din ei au plecat abia la finele anului 1990.
Nici Armata, nici Miliţia, nici Securitatea nu au făcut nimic atunci când şi-au dat seama de numărul mare al acestor turişti?
V.A.S.: Invazia era mai mare decât forţele implicate în represiune. 4.000 de oameni erau prea mulţi pentru capacitatea Securităţii de urmărire operativă.
Din datele existente, de fapt, dvs. aţi dat în 1989 o lovitură de stat.
V.A.S.: Aşa spun unii istorici.
Pentru cine aţi dat această lovitură de stat?
V.A.S.: Întrebaţi-i pe cei care spun asta.
Este evident că aţi dat o lovitură de stat, pentru că dvs. aţi preluat puterea chiar înainte de fuga lui Ceauşescu, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, după ce aţi fost numit ministru şi aţi ordonat retragerea armatei în cazărmi.
V.A.S.: Da, dar nu aveam pe cine să mă sprijin.
La cine v-aţi gândit atunci când aţi pus mâna pe putere? Cum v-aţi imaginat că ar trebui să se petreacă lucrurile mai departe? Aveaţi un scenariu?
V.A.S.: Eu puteam să aleg între Ion Iliescu, aflat pe poziţii, Ilie Verdeţ, care era dispus să facă repede un guvern recondiţionat, Constantin Dăscălescu, despre care aveam informaţii că vrea să cheme Marea Adunare Naţională. Eu mă gândisem la Mihai Botez, dar nu ştiam de
unde să îl iau.
Aşa că l-aţi lăsat pe Ion Iliescu să se aşeze la butoane.
V.A.S.: S-a întâmplat.
După 22 decembrie 1989, deci după fuga lui Ceauşescu, au mai murit 1.000 de oameni. Ion Iliescu e responsabil pentru aceşti morţi?
V.A.S.: În primul rând Militaru, care avea deja ordinele şi planurile făcute de la Moscova.
Şi abia apoi Iliescu?
V.A.S.: Da.
Ion Iliescu a jucat atunci pe cartea Rusiei?
V.A.S.: Da, din momentul în care m-a înlocuit pe mine cu Militaru. După aceea, în februarie m-a rechemat, de teamă să nu fie dat jos tot de armată.
Aţi rămas în relaţii bune cu Ion Iliescu.
V.A.S.: Da, mi-a trimis cu o dedicaţie frumoasă cartea lui După 20 de ani, în care scrie că eram „cel mai“; ca dovadă că eram „cel mai“ sunt la închisoare.
Totuşi, Ion Iliescu v-a protejat cât a fost la putere.
V.A.S.: Da, într-adevăr: după prima condamnare, procurorul general Tănase Joiţa, îmi imaginez că la indicaţia lui Iliescu, a făcut recurs în anulare în care scrie pe 45 de pagini realitatea întâmplărilor de la Timişoara, adică faptul că am dat doar ordin să nu sune sirenele sau că am trimis pe cineva să se intereseze de numărul morţilor şi răniţilor. Joiţa cerea achitarea sau înapoierea dosarului la parchet.
Deci Iliescu v-a protejat.
V.A.S.: Da.
Cine a fost împotriva dvs.?
V.A.S.: Procesul care m-a adus la închisoare a avut loc după ce adevăraţii actori care au condus efectiv represiunea, pentru fiecare armă în parte, erau deja morţi.
În 1997?
V.A.S.: Da.
Mai există cele 10 casete cu secrete cu care aţi ameninţat odinioară? Pe cine incriminează?
V.A.S.: Nici nu mai ştiu pe unde sunt, nu incriminează pe nimeni, e o trecere în revistă a lucrurilor, un fel de jurnal pe care l-am filmat.
Ce fel de lucruri nu puteţi spune?
V.A.S.: Diverse; de la moartea lui Kennedy au trecut mai mulţi ani şi încă nu se spune tot, de ce să ne grăbim? Deocamdată eu sunt aici în închisoare şi mai am 9 luni de stat.
Aţi cerut graţierea.
V.A.S.: Cei de-acasă au insistat. În cererea către preşedinte am scris în final că „deşi nu am făcut…“, rog să fiu graţiat. N-aş fi vrut să cer să fiu iertat pentru ceea ce nu am făcut.
Aţi avut relaţii bune cu familia Ceauşescu, dovadă că aţi avut o carieră de succes. De care dintre ei eraţi mai apropiat?
V.A.S.: Vorbeam cu ei doar în cadru oficial.
Ce fel de relaţii aţi avut cu Elena Ceauşescu?
V.A.S.: Nici una, nu ştiu cine a inventat zvonurile şi propoziţia „Ai grijă de copii“.
Circulă pe internet poze cu dvs. şi Elena Ceauşescu, în care dvs. eraţi foarte curtenitor.
V.A.S.: Totdeauna când venea la expoziţiile militare îi sărutam mâna.
Avea ea vreo slăbiciune faţă de dvs.?
V.A.S.: Nu ştiu, îmi pare rău că n-aţi apucat să o întrebaţi
Victor Atanasie Stănculescu a preluat puterea, ca ministru al Apărării înainte de fuga lui Ceauşescu, în dimineaţa de 22 decembrie, când le-a şi cerut soldaţilor să revină în cazărmi. Această lovitură de stat avea mai mulţi clienţi politici în acele zile: „Puteam să aleg între Ion Iliescu, aflat pe poziţii, Ilie Verdeţ, care era dispus să facă repede un guvern recondiţionat, Constantin Dăscălescu, despre care aveam informaţii că vrea să cheme Marea Adunare Naţională. Eu mă gândisem însă la Mihai Botez, dar nu ştiam de unde să îl iau“.
De ce l-aţi trădat pe Ceauşescu?
V.A.S.: Pentru că în acele momente România era în pragul unei iugoslavizări, din cauza presiunii externe, chiar înaintea dezmembrării propriu-zise a Iugoslaviei, dar şi pentru că eram în pragul unui război civil. În al treilea rând, ţara era plină de agenţi străini.
Deci v-aţi hotărât să-l trădaţi pe 22 decembrie?
V.A.S.: Da, am văzut că altă soluţie nu era, fie continuam acţiunile care fuseseră amplificate şi din exterior, dar şi de dorinţele unora de a se reabilita, fie încercam să oprim dezastrul.
Cine voia să se reabiliteze?
V.A.S.: Vă dau exemplul cel mai relevant: generalul Nicolae Militaru, care fusese dat afară din armată şi făcut, din comandantul Armatei Bucureşti, adjunctul ministrului Construcţiilor, în momentul în care s-a aflat că fusese partizan al GRU –Directoratul principal de spionaj, structura de spionaj militar a Moscovei din 1918 până acum (n.a).
Acest lucru s-a întâmplat după încercarea de răsturnare a lui Ceauşescu din 1978 în care a fost implicat, dar, potrivit WikiLeaks, într-o telegramă clasificată a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti se descrie şi o altă încercare de asasinare a lui Nicolae Ceauşescu din 23 mai 1974. Vă aduceţi aminte de aceste lucruri?
V.A.S.: Ştiu despre mişcarea din armată condusă de Militaru şi de alţi câţiva generali, care erau legaţi de structurile ruseşti, dar nimic despre ce s-ar fi întâmplat în 1974.
Vreţi să spuneţi că singurul complot împotriva lui Ceauşescu despre care aţi auzit este cel la care a participat Militaru?
V.A.S.: Am auzit şi despre Scrisoarea celor 6.
Dvs. v-aţi gândit vreodată la posibilitatea răsturnării lui Ceauşescu?
V.A.S.: Nu.
În afară de Nicolae Militaru, care într-un fel a fost adversarul dvs. personal, cine ar mai fi vrut să se reabiliteze în decembrie 1989?
V.A.S.: Ceilalţi pe care i-a adus Militaru lângă el, este vorba despre 25 de generali care fuseseră pensionaţi toţi pe criteriu de vârstă, nu politic, dar care aveau în comun faptul că studiaseră la Moscova.
Generalul Militaru a fost numit ministru al Apărării imediat după condamnarea la moarte a cuplului Ceauşescu de către Ion Iliescu, pe atunci şef al Frontului Salvării Naţionale, care a preluat puterea politică. Făcea şi el parte din grupul celor care studiaseră la Moscova.
V.A.S.: Da, s-a şi văzut care au fost consecinţele imediate.
Până în 22 decembrie 1989, când l-aţi trădat pe Ceauşescu imediat ce v-a numit ministru al Apărării, i-aţi fost loial?
V.A.S.: Eu am fost loial României.
Până pe 22 decembrie 1989 aţi fost de acord cu tot ceea ce făcea Ceauşescu şi i-aţi respectat ordinele?
V.A.S.: Nu.
Vreţi să spuneţi că aţi avut momente în care v-aţi revoltat?
V.A.S.: Da, când m-am dus la Timişoara şi am văzut ce se întâmplă acolo nu am mai fost de acord cu el.
Aţi fost trimis la Timişoara pe 17 decembrie 1989?
V.A.S.: Da, dar nu de Ceauşescu, ci de ministrul Apărării, Vasile Milea.
Care respecta un ordin dat de Ceauşescu.
V.A.S.: El m-a trimis să văd nu doar care este influenţa mişcării de la Timişoara, ci şi pentru lucruri mai tehnice, fiindcă se încheia anul bugetar şi trebuia să vedem care este stadiul livrărilor de către industria din Timişoara.
După şedinţa din 17 decembrie a Comitetului Politic Executiv, unde Ceauşescu şi ceilalţi au luat decizia reprimării revoltei de la Timişoara, dvs., împreună cu alţi generali de armată, miliţie şi Securitate, aţi fost trimişi să puneţi în aplicare acest ordin.
V.A.S.: Acest ordin nu există nicăieri, mai puţin în hotărârile justiţiei, fiindcă nu există nici un martor care să fi spus că eu am primit ordin să trag.
Înainte de 22 decembrie au murit la Timişoara 73 de oameni şi au fost răniţi mai mult de 300. Nu vă simţiţi în nici un fel responsabil faţă de ceea ce s-a întâmplat atunci?
V.A.S.: Ba da. Mă simt responsabil că nu am putut să opresc acest lucru. Prea multe nu aveam de făcut. Când am ajuns la Timişoara, ni s-a spus să nu intrăm în oraş că se trage. Ordinul se dăduse deja de la Bucureşti.
Dvs. sunteţi inocent, nu vă aduceţi aminte de nimic?
V.A.S.: Îmi aduc foarte bine aminte că nu am putut ajunge la Comandamentul Diviziei din Timişoara pentru că fusese atacat.
Aveţi remuşcări pentru cei care au murit la Timişoara în perioada în care dvs. aţi fost trimis acolo?
V.A.S.: Am remuşcări şi îmi pare rău.
Dar pentru înăbuşirea mişcării studenţeşti din 1956 de la Timişoara?
V.A.S.: Nu, pentru că atunci nu am fost implicat deloc.
Dar eraţi la Timişoara în perioada represiunii din ‘56.
V.A.S.: Am fost trimis la Timişoara în 1952, eram şeful Statului Major Artilerie nr. 38, şi eram într-adevăr la Timişoara în ’56, dar generalul Dragnea era şeful Corpului 38 Armată, care s-a ocupat nemijlocit de această activitate.
Au fost agresaţi şi duşi la închisoare aproape 3.000 de studenţi.
V.A.S.: Eu nu am fost implicat.
Generalul Dan Voinea povesteşte că i-aţi fi spus ministrului Milea, înainte să plecaţi, următoarele: “Lichidez tot, ca în 1956”.
V.A.S.: Invenţii.
Aţi avut o carieră de succes în perioada regimului comunist.
V.A.S.: Am avut fiindcă atunci când au fost aduşi mulţi oameni noi pentru refacerea armatei, eu eram deja un om cu un trecut politic bun pentru dosar, pentru că trecusem pe la Şantierul Tineretului Bumbeşti-Livezeni.
De ce v-a înaintat în grad Ceauşescu în timpul invaziei sovietice din Cehoslovacia, în 1968?
V.A.S.: Pentru că la Marele Stat Major eram şeful Direcţiei Organizare, Mobilizare, Planificare, Înzestrare, Încorporare şi răspundeam de mobilizarea armatei. Am condus 12 sau 13 variante de mobilizare parţială şi două variante de mobilizare totală pentru a face faţă celor 22 de divizii ale Bulgariei, Ungariei şi URSS. Fiecare din aceste state ar fi avut interesul să vină în România.
Când aţi fost contactat pentru prima dată de serviciile secrete străine?
V.A.S.: După ce am devenit şeful Direcţiei Economice din MApN, deci între 1980 şi 1989. Reprezentanţii acestor servicii străine veneau la mine sub forma unor industriaşi.
Era deci vorba despre servicii secrete occidentale?
V.A.S.: Da, voiau să vadă ce pot cumpăra.
Discutaţi cu ei şi altceva?
V.A.S.: Erau destul de ermetici în ceea ce priveşte colateralele pentru care veniseră.
Vă trăgeau de limbă?
V.A.S.: În general voiau să afle dacă sunt pro sau contra. Şi nu cred că au reuşit să afle.
Până când n-au aflat nimic despre opţiunile dvs.?
V.A.S.: Până pe 22 decembrie, dar nici eu nu am avut încredere în nimeni în jurul meu. Am fost un fel de lup singuratic.
În anii ’80 eraţi în amiciţii cu ataşaţii militari occidentali acreditaţi la Bucureşti. Aceste relaţii erau încurajate sau tolerate de conducerea politică?
V.A.S.: Ambele. Eram în relaţii bune cu ataşaţii militari din SUA, din Franţa, din Japonia, din Marea Britanie etc. Toţi ataşaţii militari îşi făceau program să se vadă cu şeful departamentului Înzestrare pentru a afla ce producem, cât vindem, ce vindem, cui vindem, cu ce preţ vindem. Îi invitam la expoziţiile pe care le organizam ca să nu fiu nevoit să le fac expuneri individuale.
Totuşi, legăturile cu ei erau permanente, discutaţi şi politică?
V.A.S.: Şi nu doar cu ei, şi cu ambasadorii, fiindcă eram maestru de ceremonii al vânătorilor pe care le organiza MApN. Organizam vânători pentru corpul diplomatic şi ataşaţii militari.
Era deci o politică să-i cultivaţi pe diplomaţii occidentali?
V.A.S.: Nu. Aşa se întâmpla.
Securitatea vă urmărea în această perioadă?
V.A.S.: Da. Eu nu m-am ferit de Securitate, ci de cercetarea celor din exterior.
După ce vă întâlneaţi cu aceşti diplomaţi din state membre NATO, deci adversare, făceaţi rapoarte despre discuţiile avute?
V.A.S.: Nu eram obligat.
Nu trebuia să le spuneţi nici superiorilor dvs. despre aceste discuţii?
V.A.S.: Vorbeam despre aceste discuţii cu şeful Marelui Stat Major şi cu ministrul.
Diplomaţii străini pe care-i întâlneaţi nu erau interesaţi înainte de 1989 să afle amănunte despre politica internă sau despre ideile lui Nicolae Ceauşescu?
V.A.S.: Poate, dar nu cu mine.
Înaintea ultimului Congres al PCR din toamna anului 1989 eraţi pe lista celor propuşi să facă parte din Comitetul Central (CC), dar ulterior aţi fi fost retras pe baza unui raport al Securităţii din care ar fi rezultat că aţi fi avut legături cu un serviciu secret străin. Dvs. aţi vorbit la un moment dat de MI-6, serviciul secret britanic.
V.A.S.: Da, m-am întâlnit cu unii reprezentanţi, care au venit aici să facă afaceri şi care au intrat în cercurile înalte din Bucureşti şi au participat inclusiv la vânătorile organizate de MApN.
Generalul Pacepa, care era convins de implicarea masivă a sovieticilor în Revoluţia din 1989, spunea că Nicolae Ceauşescu a fost împuşcat în stil KGB.
V.A.S.: Nu ştiu ce înseamnă stilul KGB.
Adică după un proces sumar.
V.A.S.: Nu e singurul caz în istorie.
Vă faceţi reproşuri pentru felul în care aţi organizat procesul lui Ceauşescu?
V.A.S.: Acum e prea târziu, nu trebuia făcut aşa.
Când v-aţi întâlnit prima dată cu Ceauşescu?
V.A.S.: În 1968, când m-a avansat.
Îl admiraţi?
V.A.S.: Era comandantul Armatei Române.
Vă era frică de el?
V.A.S.: N-am avut niciodată senzaţia de frică, nici măcar aici în închisoare.
Cine a declanşat Revoluţia, grupul disidenţilor lui Iliescu, agenţii Securităţii, forţe din afară sau a fost o revoltă populară?
V.A.S.: Au intrat în ţară 4.000 de turişti ruşi în 1989, iar 1.000 din ei au plecat abia la finele anului 1990.
Nici Armata, nici Miliţia, nici Securitatea nu au făcut nimic atunci când şi-au dat seama de numărul mare al acestor turişti?
V.A.S.: Invazia era mai mare decât forţele implicate în represiune. 4.000 de oameni erau prea mulţi pentru capacitatea Securităţii de urmărire operativă.
Din datele existente, de fapt, dvs. aţi dat în 1989 o lovitură de stat.
V.A.S.: Aşa spun unii istorici.
Pentru cine aţi dat această lovitură de stat?
V.A.S.: Întrebaţi-i pe cei care spun asta.
Este evident că aţi dat o lovitură de stat, pentru că dvs. aţi preluat puterea chiar înainte de fuga lui Ceauşescu, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, după ce aţi fost numit ministru şi aţi ordonat retragerea armatei în cazărmi.
V.A.S.: Da, dar nu aveam pe cine să mă sprijin.
La cine v-aţi gândit atunci când aţi pus mâna pe putere? Cum v-aţi imaginat că ar trebui să se petreacă lucrurile mai departe? Aveaţi un scenariu?
V.A.S.: Eu puteam să aleg între Ion Iliescu, aflat pe poziţii, Ilie Verdeţ, care era dispus să facă repede un guvern recondiţionat, Constantin Dăscălescu, despre care aveam informaţii că vrea să cheme Marea Adunare Naţională. Eu mă gândisem la Mihai Botez, dar nu ştiam de
unde să îl iau.
Aşa că l-aţi lăsat pe Ion Iliescu să se aşeze la butoane.
V.A.S.: S-a întâmplat.
După 22 decembrie 1989, deci după fuga lui Ceauşescu, au mai murit 1.000 de oameni. Ion Iliescu e responsabil pentru aceşti morţi?
V.A.S.: În primul rând Militaru, care avea deja ordinele şi planurile făcute de la Moscova.
Şi abia apoi Iliescu?
V.A.S.: Da.
Ion Iliescu a jucat atunci pe cartea Rusiei?
V.A.S.: Da, din momentul în care m-a înlocuit pe mine cu Militaru. După aceea, în februarie m-a rechemat, de teamă să nu fie dat jos tot de armată.
Aţi rămas în relaţii bune cu Ion Iliescu.
V.A.S.: Da, mi-a trimis cu o dedicaţie frumoasă cartea lui După 20 de ani, în care scrie că eram „cel mai“; ca dovadă că eram „cel mai“ sunt la închisoare.
Totuşi, Ion Iliescu v-a protejat cât a fost la putere.
V.A.S.: Da, într-adevăr: după prima condamnare, procurorul general Tănase Joiţa, îmi imaginez că la indicaţia lui Iliescu, a făcut recurs în anulare în care scrie pe 45 de pagini realitatea întâmplărilor de la Timişoara, adică faptul că am dat doar ordin să nu sune sirenele sau că am trimis pe cineva să se intereseze de numărul morţilor şi răniţilor. Joiţa cerea achitarea sau înapoierea dosarului la parchet.
Deci Iliescu v-a protejat.
V.A.S.: Da.
Cine a fost împotriva dvs.?
V.A.S.: Procesul care m-a adus la închisoare a avut loc după ce adevăraţii actori care au condus efectiv represiunea, pentru fiecare armă în parte, erau deja morţi.
În 1997?
V.A.S.: Da.
Mai există cele 10 casete cu secrete cu care aţi ameninţat odinioară? Pe cine incriminează?
V.A.S.: Nici nu mai ştiu pe unde sunt, nu incriminează pe nimeni, e o trecere în revistă a lucrurilor, un fel de jurnal pe care l-am filmat.
Ce fel de lucruri nu puteţi spune?
V.A.S.: Diverse; de la moartea lui Kennedy au trecut mai mulţi ani şi încă nu se spune tot, de ce să ne grăbim? Deocamdată eu sunt aici în închisoare şi mai am 9 luni de stat.
Aţi cerut graţierea.
V.A.S.: Cei de-acasă au insistat. În cererea către preşedinte am scris în final că „deşi nu am făcut…“, rog să fiu graţiat. N-aş fi vrut să cer să fiu iertat pentru ceea ce nu am făcut.
Aţi avut relaţii bune cu familia Ceauşescu, dovadă că aţi avut o carieră de succes. De care dintre ei eraţi mai apropiat?
V.A.S.: Vorbeam cu ei doar în cadru oficial.
Ce fel de relaţii aţi avut cu Elena Ceauşescu?
V.A.S.: Nici una, nu ştiu cine a inventat zvonurile şi propoziţia „Ai grijă de copii“.
Circulă pe internet poze cu dvs. şi Elena Ceauşescu, în care dvs. eraţi foarte curtenitor.
V.A.S.: Totdeauna când venea la expoziţiile militare îi sărutam mâna.
Avea ea vreo slăbiciune faţă de dvs.?
V.A.S.: Nu ştiu, îmi pare rău că n-aţi apucat să o întrebaţi
********************************** sfarsitul interviului
***********************************
LOVITURA DE STAT SOVIETICA
CELEBRATĂ ANUAL ÎN
ROMÂNIA CA "REVOLUŢIE"
1 - Historic
background:
După vizita din China lui Mao-Tze-Dong, Nicolae Ceauşescu a început o campanie susţinută de "îndepărtare" de patria mumă, U.R.S.S.. O schimbare de politică nu era deloc uşoară, având în vedere că marea majoritate a generalilor de securitate şi armată făcuseră "studii" în U.R.S.S. şi vorbeau curent limba rusă.
Nu trebuie uitat că R.S.R. avea
cel mai ridicat procentaj de spioni sovietici, în
special militari (G.R.U.), pe cap de locuitor în lagărul
socialist...
Noua politica a fost însă foarte persistentă şi, în anii 1980, toate posturile de comandă erau în mâna unor generali de încredere, loiali "tovarăşului şi tovarăşei".
Economia "socialistă" nu mergea însă deloc şi, atunci, a început o campanie de vânzare masivă pe valută către Occident. Se vindeau în special nemţi, evrei şi carne de porc...
La un moment dat, Marin Ceauşescu i-a sugerat "tovarăşului" că ar fi bine să vândă sisteme de armament moderne sovietice unor părţi interesate, ca Statele Unite, de exemplu. Problema principală era că R.S.R. nu mai primea de mult ultimele tipuri de armament sovietic, iar pentru cel existent în dotare aveau restricţii de înstrăinare.
Excelenta carte a lui Liviu Vălenaş "Fabrica de spioni" relatează pe larg dificultăţile unei tentative de vânzare a unui tanc T72 aflat în dotarea armatei R.S.R. Tratativele au continuat şi au fost terminate cu succes pentru livrarea a 7 sau 8 tipuri de rachete tactice aer-sol şi sol-aer, pe care Nicolae Ceauşescu le-a cumpărat de la bunul său prieten Muammar Gaddafi şi care ne-au fost livrate pe coasta de Est, în schimbul a câtorva zeci de milioane de dolari depuşi de C.I.A. într-un cont cifrat la o bancă elveţiană.
Ghinionul lui Nicolae Ceauşescu a fost că ultra-vigilentul G.R.U. l-a fotografiat pe fratele său, Marin Ceauşescu, ajuns consilier la Ambasada R.S.R. din Austria , într-un meeting secret cu şeful nostru de staţie C.I.A., din Viena, în vara anului 1987. Atunci a fost pecetluită soarta familiei Ceauşescu şi a început proiectul de lovitură de stat care nu a avut nimic în comun cu mişcările populare anti-comuniste din Europa Orientală şi Centrală din anul 1989.
Soţii Ceauşescu şi Marin Ceauşescu au fot condamnaţi la moarte de către G.R.U., cu aprobarea lui Gorbaciov. Una din principalele acuzaţii la simulacrul penibil de proces judiciar al soţilor Ceauşescu din 23-25 Decembrie 1989 a fost că au vândut sisteme avansate de armament Statelor Unite, care i-a plătit prin intermediul unei bănci elveţiene. Guvernul american a încercat să salveze viaţa lui Marin Ceauşescu, dar echipa operativă C.I.A. a sosit la ambasada română din Viena în momentul în care echipa GRU-Spetsnaz, care îl spânzurase pe Marin Ceauşescu în subsolul ambasadei, tocmai părăsea clădirea...
Gorbaciov a făcut o investiţie masivă de bani şi resurse umane pentru înlăturarea lui Ceauşescu. A început cu reactivarea "fosilelor" spionajului sovietic din generaţia lui Brucan, Iliescu şi Walter Roman (fost agent NKVD în Spania, în 1936, devenit "profesor de marxism-leninism" la Politehnica din Bucureşti, unde am studiat între 1965 şi 1970, după ce am ieşit din închisoare în 1964), precum şi a "generaţiei tinere" a lui Petre Roman şi Gelu Voican-Voiculescu.
Problema esenţiala a lui Gorbaciov era că "fosilele" nu aveau acces la generaţia curenta de comandanţi ai securităţii şi armatei, care erau loiali familiei Ceauşescu. Pe de altă parte, "bascularea" securităţii şi armatei de partea guvernului sovietic era absolut esenţială, întrucât în R.S.R. nu exista nici o societate civilă sau culturală naţională, totul fiind distrus de dictatura absolută şi tembelismul naţional tradiţional.
Phase I - Operaţia "Troika"
La sfârşitul lui iulie 1989 a fost înfiinţat un comandament central la Kishinev (fost Chişinău) şi au fot selectaţi aproape 15.000 de ofiţeri şi subofiţeri aparţinând la trei servicii diferite:
1 - Komitet Gosudarstvenoy
Bezopasnasti (K.G.B.) - Committee for State Security - Comitetul
pentru Securitatea de Stat,
2 - Glavnoye Razvedyvatelnoye
Upravleniye Generalnogo Shtaba (G.R.U.-GSh.) - Main Intelligence
Directorate of the General Staff - Directiunea Generala de
Informatii a Marelui Stat Major,
3 - Voyska Spetsialnogo
Naznacheniya (Spetsnaz) - Force for Special Purposes - Forţa
Militară pentru Misiuni Speciale, unităţi subordonate fie la
G.R.U., fie la K.G.B în 1989, iar actualmente subordonate G.R.U.
sau F.S.B. (Federalnaya Sluzhba Bezopasnosti Rossiyskoy Federatsii)
- Federal Security Service of the Russian Federation -
Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse.
Au fost formate circa 5.000 de echipe de trei ofiţeri sau subofiţeri reprezentând cele trei servicii, iar fiecare echipă a fost dotată cu un autoturism, marea majoritate Lada, special prevăzute cu compartimente pentru ascunderea armamentului, muniţiei şi a explozivilor.
Participanţii au luat la Chişinău lecţii speciale de limba română şi geografia României, cu o durată de trei luni, în diverse cazărmi ale oraşului.
Începând cu a doua jumătate a
lunii Octombrie 1989, echipele Troika au fot introduse ca
"turişti" în România, în ritmul de circa 150 de
maşini pe zi. Au fost trimise în majoritatea judeţelor, dar
destinaţiile prioritare au fost Timişoara şi
Bucureşti.
Timişoara a fot aleasă ca o buna
candidată pentru "demonstraţii populare anti-Ceauşescu", datorită
apropierii relative de Europa de Vest şi datorită prezentei unui
vechi "prieten" al G.R.U., pastorul protestant Tokes.
Am citit câteva rapoarte trimise de un căpitan KGB, care fusese recrutat mai înainte şi lucra pentru noi ca agent dublu.
El descrie în detaliu acţiunile
din Calea Girocului şi de la reşedinţa lui Tokes. La un
moment dat, în seara zilei de 16 Decembrie 1989, colonelul KGB -
care era comandant operativ al "operaţiei Tokes" - a cerut să se
facă "numărul", adică identificarea tuturor protestatarilor din
jurul locuinţei lui Tokes. "Şi ne-am alarmat, fiindcă noi (echipele
Troika) eram peste 80% din participanţi. Noroc că a
doua zi a venit ordinul să ne deplasăm
la Bucureşti..."
Acţiunea importantă era acum la Bucureşti, unde 2 generali sovietici şi un număr de ofiţeri superiori KGB ori GRU, care toţi vorbeau "moldovineşte", au dus tratative timp de aproape două săptămâni cu diverşi generali români de securitate şi armată pentru a asigura "bascularea" ...
Echipa sovietică de negociatori era în contact radio quasi-permanent cu comandamentul operaţiei Troika din Chişinău. Ei au prezentat ultima propunere a lui Gorbaciov pe 17 Decembrie 1989, care promitea în mod solemn că nici un salariat al Ministerului de Interne sau al Ministerului Forţelor Armate nu va fi concediat, arestat sau judecat, şi că toţi aceşti salariaţi vor fi promovaţi în masă şi salariile le vor fi mărite corespunzător...
Propunerea a fost acceptată de aproape toţi conducătorii securităţii şi ai armatei, la 20 Decembrie 1989.
Singura excepţie a
fost un general de armată care era ministru; el a refuzat şi a fost
imediat "sinucis" de "negociatori". Generalii care
acceptaseră propunerea lui Gorbaciov au cerut apoi lui Ceauşescu să
organizeze faimoasa "adunare populara" din 22 Decembrie
1989.
Mi s-a părut deosebit de interesant faptul că toate aceste negocieri cu conducătorii securităţii şi armatei au fost purtate exclusiv de către militarii sovietici care nu au implicat, evident din motive de securitate, echipa de spioni civili destinaţi fazei următoare, operaţia "Flanela".
E foarte probabil că marea majoritate a securiştilor care au executat lovitura de stat sovietică nu au ştiut cine sunt noii conducători politici ai României până când i-au văzut pe "flanelişti" defilând pe ecranele televizoarelor...
Phase II - Operaţia "Flanela"
Ziua de 22 Decembrie 1989 a început înainte de ora 7 dimineaţa pentru trei agenţi operativi C.I.A. care lucrau în cadrul Ambasadei Americane la Bucureşti. Erau îmbrăcaţi "româneşte" şi au ajuns devreme în Piaţa Palatului, aşa că au asistat la toate fazele faimosului meeting.
Au văzut cum s-a construit "dreptunghiul" şi "razele", care erau o procedură standard la toate meetingurile publice ale lui Ceauşescu. "Dreptunghiul" era constituit din circa 200 de securişti masaţi sub balconul de la care urma să vorbească Ceauşescu. De la "dreptunghi" plecau "razele", constituite din câte doi (uneori trei) securişti, umăr la umăr, mergând spre exterior. Între aceste "raze" erau apoi plasate grupurile de muncitori şi alţi membri de partid, aduşi cu autobuzele.
Această descriere tehnica e probabil plictisitoare, dar veţi vedea că este foarte importantă pentru meetingul din 22 Decembrie 1989.
Când Ceauşescu a
ajuns la punctul în care a făcut o
pauză, securitatea a pus la difuzoare o
înregistrare a unor rafale de mitralieră. Am văzut filmul
meetingului şi văd şi acum privirea speriată a lui Ceauşescu care
nu înţelegea ce se întâmplă. Emil Bobu intră pe balcon, în spatele
lui, şi-i spune: " E SECU !". În momentul
acela, Ceauşescu a înţeles că securitatea a trecut de
partea sovieticilor şi că partida era pierdută.
Acesta este momentul în care nişte "tineri curajoşi" au început să alerge prin mulţime strigând: "Jos Ceauşescu! Jos cu dictatorul".
Oamenii noştri de la Ambasada
Americană au remarcat imediat ca aceşti "tineri curajoşi" nu
alergau de la periferia masei de oameni către centru. Ei alergau
întotdeuna dinspre "dreptunghi" spre periferie, şi
ALERGAU NUMAI PRIN "RAZELE" DE SECURIŞTI, unde evident
se simţeau în siguranţă. Era clar că erau toţi
securişti...
Cronologia evenimentelor din 22 Decembrie 1989 este in general cunoscuta, aşa că n-am să insist asupra ei...
Vreau însă să relatez un eveniment amuzant, raportat de un informator din Tulcea. La 21 Decembrie 1989, Petre Roman era în Delta Dunării, la vânătoare de mistreţi. Începand de la 10 dimineaţa, toţi cei care lucrau la Comitetul judeţean de partid din Tulcea au fot mobilizaţi să-l găsească pe Petre Roman, pe care-l caută la telefon cu insistenţă "cineva" de la Bucureşti. L-au găsit, în fine, în jurul prânzului şi convorbirea telefonică a fost foarte scurtă:
- "Da, tovarăşu!
- "BĂI PETRICĂ, FLANELA
E MÂINE!"
- "Am înţeles,
tovarăşu!"...
După care "Petrică" se dădea de ceasul morţii să ajungă în Bucureşti în aceeaşi seară, fiindcă altfel se făcea "revoluţia" fără el...
A doua zi, după masă, a început defilarea la televizor a "flaneliştilor", tovarăşi cu pulovere şi flanele, dar fără sacouri sau costume de haine, care a durat mai bine de două săptămâni.
Securitatea lor personala era asigurată de echipele Troika, care s-au ocupat, de asemenea, de organizarea fazei următoare a loviturii de stat...
Phase III - "Teroriştii"
De îndată ce căderea lui Ceauşescu a devenit cunoscută, o mulţime de oameni de buna credinţă, informaţi asupra evenimentelor din celelalte ţări din Europa de Est, au crezut că totul s-a schimbat şi că au devenit peste noapte "LIBERI".
Aceasta era o problemă majoră pentru securitatea care trecuse de partea sovieticilor, cu condiţia de a-şi menţine puterea intactă.
Ei trebuiau să arate "prostimii" că nu s-a schimbat nimic şi că FRICA, nu libertatea, este baza noii "societăţi".
S-a organizat imediat, cu colaborarea echipelor Troika, faza denumită "Teroriştii", care a început chiar în seara de 22 Decembrie 1989.
Unităţile USLA au început să
joace, prin rotaţie, rolul de "terorişti" şi de
"anti-terorişti". Aceiaşi militari de securitate erau o
noapte "terorişti" şi noaptea următoare
"anti-terorişti".
Această fază a durat câteva săptămâni şi s-a soldat cu sute de morţi, oameni nevinovaţi împuşcaţi în stradă. De multe ori, morţii erau transportaţi de la o strada la alta, ca să se propage teroare în toate cartierele.
Dacă fazele anterioare, Troika şi Flanela, au fost executate ireproşabil, faza Teroriştii nu a dat în totalitate efectele scontate. O mulţime de oameni de bună credinţă credeau că sunt într-adevăr liberi şi se comportau ca atare, înfiinţând sau reînfiinţând vechi partide şi organizaţii politice.
În plus, direcţia afacerilor religioase din securitate era complet blocată pentru un motiv foarte simplu:
aşa-zisul "Patriarh al
Bisericii Ortodoxe" (Teoctist-Anticrist, cum îi
strigaseră în faţă credincioşii în Decembrie 1989), care se spune
că avea grad degeneral de securitate, a crezut cu adevărat
că a sosit momentul să dea socoteală pentru toate crimele comise de
conducerea securistă a bisericii române în ultimii 41 de ani,
şi s-a retras la o mânăstire, refuzând să mai "conducă"
Biserica Ortodoxă.
În 1948 Gheorghiu-Dej şi Ana Pauker au numit "Patriarh" pe un preot de ţară din Oltenia, care petrecuse doi ani de închisoare în lagărul de la Târgul Jiu, unde Gheorghiu-Dej era de asemenea internat. Preotul Marina fusese condamnat pentru complicitate cu o bandă de hoţi de cai.
Îmediat după "hirotonisire", Justinian Marina a participat la distrugerea Bisericii Greco-Catolice din România . Toţi episcopii greco-catolici au fost arestaţi, condamnaţi şi au murit în închisoare ca adevăraţi martiri ai credinţei. Mii de preoţi greco-catolici de toate vârstele au fost de asemnea arestaţi şi condamnaţi la 15-20 de ani de închisoare.
Am cunoscut în închisoare, în perioada 1959-1964, câteva zeci de preoţi Greco-Catolici care supravieţuiseră din 1948. Am toată admiraţia pentru aceşti preoţi adevăraţi, martiri ai credinţei, care îşi continuau vocaţia de preoţi în condiţiile de exterminare din închisoare. Un exemplu: părintele Crişan, văr al excelentului profesor de matematici Iacob Crişan, care mi-a fost profesor 4 ani la Liceul Matei Basarab din Bucureşti. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească!
Toate proprietăţile Bisericii Greco-Catolice din România , incluzând peste 2500 de biserici şi alte clădiri, au fost confiscate şi trecute în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, "condusă" de Justinian Marina.
Faptul că securitatea comunistă controla conducerea Bisericii Ortodoxe nu însemna că preoţii şi monahii trecuseră în serviciul Satanei. În primăvara anului 1958, Justinian Marina a ordonat tuturor preoţilor şi monahilor Bisericii Ortodoxe să semneze angajamente cu organele securităţii locale că vor informa asupra oricăror fapte sau intenţii de a acţiona împotriva guvernului comunist, MĂRTURISITE ÎN TAINA SPOVEDANIEI.
Spre cinstea lor veşnică, mii de preoţi ortodocşi AU REFUZAT să semneze aceste angajamente cu Satana... Ei au fost toţi arestaţi şi condamnaţi între 10 şi 20 de ani de închisoare.
Am întâlnit sute de preoţi ortodocşi între 1959-1964. Numai în lagărul Grădina de la Piatra Frecăţei, în Balta Brăile, erau 3 "brigăzi" de preoţi (150 de persoane).
"Cum să trădez eu sfânta taină a spovedaniei? Înseamnă că nu mai sunt preot!", îmi spunea cu lacrimi în ochi un preot bătrân, trecut de 75 de ani, care a şi murit câteva luni mai târziu... Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe aceşti martiri ai credinţei şi ai neamului românesc, care au împărtăşit soarta miilor de preoţi Greco-Catolici şi Romano-Catolici...
Mai târziu, când Ceauşescu a început construcţiile faraonice, sute de biserici au fost dărâmate, fără ca conducerea securistă a Bisericii Ortodoxe Române să protesteze în vreun fel...
Acestea sunt crimele majore ale conducerii securiste a Bisericii Ortodoxe Române şi motivul pentru care Teoctist-Anticrist credea că a sosit ora judecăţii până în prima săptămână a lunii Aprilie 1990, când securitatea l-a convins, în fine, că nimic nu s-a schimbat şi i-a promis solemn că va putea să păstreze toate proprietăţile furate de la Biserica Greco-Catolică.
ROMÂNIA ESTE SINGURA ŢARĂ DIN EUROPA ÎN CARE PROPRIETĂŢILE BISERICII GRECO-CATOLICE NU AU FOST RESTITUITE PROPRIETARILOR LEGALI, spre deosebire de Ungaria, Slovacia, Cehia, Ucraina , Bulgaria , Serbia , Croaţia şi Slovenia .
În perioada Ianuarie-Aprilie 1990, toţi salariaţii Ministerului de Interne şi ai Ministerului Forţelor Armate au fost avansaţi în grad şi salariile li s-au mărit în mod corespunzător.
De exemplu, şeful tribunalului militar al sectorului 2 Bucuresti, care în 1959 era căpitanul Prună Liviu, şi care ajunsese în 1989 general-maior, a fost avansat direct general-colonel şi numit de Iliescu şef al Justiţiei Militare din România "post-revoluţionară". Faptul că el condamnase în August 1959 la 225 de ani de închisoare pe cei 12 membri ai organizaţiei Frontul Eliberării Naţionale, de la Liceul Matei Basarab, a fost desigur ceva minor, comparativ cu cele câteva zeci de condamnări la moarte pe care le-a "pronunţat" în perioada 1958-1959.
Între timp, "turiştii" din operaţia Troika s-au întors progresiv acasă în U.R.S.S., până în Mai 1990, dar situaţia politică în România continua să fie critică, cu toate eforturile securităţii de a "cultiva" frica şi teroarea.
Phase IV - "Mineriada"
Astfel, "conducerea post-revoluţionară" a hotărât să organizeze o variantă română a "revoluţiei culturale" a lui Mao-Tze-Dong şi a mobilizat importante resurse financiare şi umane care au asigurat "succesul strălucit" al MINERIADEI din Iunie 1990.
Au dezlănţuit sălbăticia fără precedent a lumpen-proletariatului împotriva "duşmanilor poporului". Mii de oameni au fost bătuţi şi maltrataţi, sute de oameni au murit sau au fost schilodiţi pe viaţă.
Scopul era unul singur, şi anume să impună frica şi teroarea fără de care securitatea nu putea funcţiona.
Şi au avut un succes deplin care
a asigurat rolul dominant al securităţii până în ziua de
astăzi.
"Tovarăşi minieri, vă
mulţumesc!", dixit criminalul Iliescu.
Ştiaţi că efectivele forţelor de securitate în România (Serviciul Român de Informaţii, Serviciul Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi alte câteva mai mici) au crescut cu peste 10% între 1989 şi 2010? Au crescut foarte mult şi capacităţile tehnologice ale securităţii, care în 2011 înregistrează "TOATE CONVORBIRILE TELEFONICE" şi filmează toate întâlnirile "suspecte".
Cei care trăiesc în România ştiu că TOATE ACTIVITĂŢILE ECONOMICE, PROFESIONALE , CULTURALE şi POLITICE sunt controlate de oamenii securităţii "post-revoluţionare". Ei încurajează corupţia şi furtul la toate nivelurile, pentru că toţi cei care fac un ban trebuie să-şi dea obolul la securitate.
Comparaţi situaţia securităţii din România cu fosta Cehoslovacie, unde securiştii au fost linşaţi pe stradă în 1989, adresele lor fiind publicate la toate oficiile de poştă. Sau cu Germania de Est, unde li s-a interzis securiştilor să intre în clădirile unde lucrau. Sau cu Bulgaria, unde TOŢI salariaţii securităţii, de la ministru până la gardian, au fost DEMIŞI ÎNTR-O SINGURĂ ZI (24 DE ORE ).
QUO VADIS ROMÂNIA ?
Michael Olteanu, M.S.(Master of Sciences) Preşedinte al Frontului Eliberării Naţionale în 1956-1959 "Bandit Contrarevolutionar", deţinut politic între 1959 şi 1964 Absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, Inginer de Calculatoare Electronice în 1970 Systems Engineer at Electronic Data Systems în San Francisco, 1976-1984 Senior Vice President of Network Engineering at Wells Fargo Bank în San Francisco, 1984-2004
STRICT SECRET | In 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineata, se pregatea invazia URSS asupra Romaniei. Ce a facut Ceausescu
24 iunie
2013 | Autor: Edwin de Vries
Cei care acum au cel
putin 55-60 de ani isi pot aminti ca in 1968, in noiembrie,
noaptea, treceau prin Bucuresti spre granita de est a Romaniei,
trupe, tancuri si alte utilaje de tehnica militara. Lumea era
speriata, nu se stia prea mare lucru, erau banuieli…logice.
Comasarea intregii armate romane la granita de est insemna doar
pregatirea de ceva neplacut: un razboi, o invazie a sovieticilor.
Mai toti fusesera speriati de gestul lui Ceausescu de a se opune
URSS-ului in problema invadarii Cehoslovaciei. Se temeau de
represalii dure. Serviciile noastre cunosteau si data
precisa: 22 noiembrie, ora 4 dimineata. Despre ce e vorba mai
exact?
In August 1968 rusii au
lansat operatiunea “Dunarea”, mai exact invadarea Cehoslovaciei.
Este bine-cunoscuta interventia lui Ceausescu de la vremea
respectiva, discursul lui din 21 August – aplaudat de occident
pentru tupeul nesabuit. Interesante sunt cateva rapoarte
informative ale CIA-ului facute public (relativ) recent (2001),
privind posibila invadare a Romaniei de catre rusi 3 luni mai
tarziu, in ziua de 22 Noiembrie 1968. Agentii operativi
raportau (din fericire) doar zvonuri privind o invazie de
aproximativ 150.00 de militari.
Unul din comentariile
raportului spune: “Sovieticii probabil isi permit sa joace un joc
al asteptarii cu romanii ca sa vada daca acestia au tras vreo
invatatura din invadarea Cehoslovaciei…si daca or sa fie vizibil
cooperanti in afacerile Pactului de la Varsovia.”
Unul din putinele lucruri pe care le-a putut face Ceausescu la vremea respectiva, pentru a contracara invazia, a fost sa infiinteze Garzile Patriotice – cu bastile alea urate. Rusii nu ne-au mai atacat, drept care garzile au plecat la strans cartofi.
Unul din putinele lucruri pe care le-a putut face Ceausescu la vremea respectiva, pentru a contracara invazia, a fost sa infiinteze Garzile Patriotice – cu bastile alea urate. Rusii nu ne-au mai atacat, drept care garzile au plecat la strans cartofi.
Odată cu instalarea la
putere a lui Nicolae Ceauşescu, politica de autonomie a Securităţii
româneşti faţă de serviciile secrete sovietice a început să se
manifeste din plin. În primăvara anului 1965 au fost „demascaţi“
câţiva ofiţeri, din rândurile Armatei Române cu activitate în
slujba serviciilor de spionaj sovietice, punându-li-se în vedere să
întrerupă orice legătură.
După cum notează dr. Cristian Troncotă, specialist în istoria
serviciilor de informaţii române, „momentele de încordare, chiar de
adversitate, între Securitatea română şi instituţiile similare
sovietice s-au intensificat în contextul evenimentelor de la Praga,
din 1968“.Generalul (r) Neagu
Cosma, Direcţia de Informaţii Externe (DIE), a obţinut prin
intermediul unui ofiţer polonez – aflat în contact cu colonelul Ion
Bichel – informaţia că Brejnev personal, împreună cu Andropov,
şeful KGB, şi comandanţii Armatei Roşii au pregătit o invazie în
Cehoslovacia, România şi Iugoslavia. Date ulterioare aduse la
cunoştinţa lui Ion Stănescu, preşedintele Consiliului Securităţii
Statului, au arătat că această acţiune se datora nemulţumirii
Kremlinului faţă de politica lui Dubcek, Ceauşescu şi Tito. Un
colectiv restrâns din Statul Major al Comandamentului Tratatului de
la Varşovia lucra la elaborarea planului în detaliu. Din acel
colectiv făcea parte şi ofiţerul polonez, ceea ce înseamnă că era
bine informat. Invazia trebuia să se desfăşoare în etape, mai întâi
Cehoslovacia, după care, la intervale de două-trei săptămâni, urmau
România şi Iugoslavia.
Iniţial, Nicolae Ceauşescu nu a luat în serios rapoartele Securităţii, iar Ion Stănescu l-a auzind spunând, textual: „Informaţiile pot fi adevărate numai dacă Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face aşa ceva; mai trimiteţi-l pe omul vostru să adâncească informaţia“.
Pe 5 august 1968, Securitatea întocmea nota-sinteză nr. 148 „privind unele acţiuni ostile întreprinse de autorităţile sovietice împotriva R.S. România“. Documentul arată că, dincolo de informaţiile culese, serviciile secrete trimiseseră pe teritoriul României şi dirijaseră spre ambasadele româneşti din ţările socialiste, sub diverse acoperiri, îndeosebi ca turişti, agenţi bine instruiţi şi cu sarcini operative precise.
Iniţial, Nicolae Ceauşescu nu a luat în serios rapoartele Securităţii, iar Ion Stănescu l-a auzind spunând, textual: „Informaţiile pot fi adevărate numai dacă Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face aşa ceva; mai trimiteţi-l pe omul vostru să adâncească informaţia“.
Pe 5 august 1968, Securitatea întocmea nota-sinteză nr. 148 „privind unele acţiuni ostile întreprinse de autorităţile sovietice împotriva R.S. România“. Documentul arată că, dincolo de informaţiile culese, serviciile secrete trimiseseră pe teritoriul României şi dirijaseră spre ambasadele româneşti din ţările socialiste, sub diverse acoperiri, îndeosebi ca turişti, agenţi bine instruiţi şi cu sarcini operative precise.
S-au fotocopiat şi
s-au ascuns arhivele!
Imediat după celebrul miting din 21 august 1968 din faţa sediului CC al PCR, au fost luate măsuri rapide. Securitatea a fost pusă în stare de alarmă, iar în centrele direcţiilor de Securitate s-au ridicat bariere din saci cu nisip la ferestre şi la uşile de acces, punctele întărite fiind prevăzute cu guri de foc şi rezerve de muniţie. În concepţia lui Ceauşescu, în cazul unui război, Securitatea trebuia să organizeze, prin aparatul informativ, un război de partizani. S-au studiat atât varianta evacuării lui Ceauşescu în China, cât şi varianta căilor rutiere de la sud de Carpaţi, pentru o deplasare sigură şi rapidă.
Imediat după celebrul miting din 21 august 1968 din faţa sediului CC al PCR, au fost luate măsuri rapide. Securitatea a fost pusă în stare de alarmă, iar în centrele direcţiilor de Securitate s-au ridicat bariere din saci cu nisip la ferestre şi la uşile de acces, punctele întărite fiind prevăzute cu guri de foc şi rezerve de muniţie. În concepţia lui Ceauşescu, în cazul unui război, Securitatea trebuia să organizeze, prin aparatul informativ, un război de partizani. S-au studiat atât varianta evacuării lui Ceauşescu în China, cât şi varianta căilor rutiere de la sud de Carpaţi, pentru o deplasare sigură şi rapidă.
Spionii sovietici ies din umbră
Planul de invadare a
României a fost cât se poate de real, Oficiul Arhivelor Publice din
Marea Britanie dezvăluind în anul 2000 că, în septembrie 1968,
serviciile secrete britanice şi olandeze reuşiseră să afle detalii
ale planului de invadare a României. Potrivit acestui plan, trupele
sovietice, ungare şi poloneze urmau să invadeze România pe 22
noiembrie, ora 4.00 dimineaţa. Ministrul de externe britanic,
Michael Steward, a transmis la Bucureşti în ziua de 21 noiembrie un
telex cu următorul conţinut: „Am analizat informaţiile de ultimă
oră şi am ajuns la concluzia că ruşii pregătesc în cel mai scurt
timp o acţiune militară împotriva României“. Totalul efectivelor
trupelor de invazie urma să se ridice la 150.000 de militari.
În vara anului 1968, reţeaua sovietică din România a fost pusă
la muncă. Cu această ocazie, Securitatea l-a identificat pe
generalul Ion Şerb drept agent GRU (serviciul de informaţii militar
sovietic). Generalul Şerb, comandant al Armatei a 2-a Bucureşti, a
fost surprins de contrainformaţiile militare române în timp ce le
oferea agenţilor sovietici planurile de dislocare a forţelor
militare din Moldova, aplicaţii militare şi tipurile de armament,
altele decât cele din Tratatul de la Varşovia, procurate de Armata
Română. Tot în 1968 „au căzut“ alte două cârtiţe GRU, generalii
Floca Arhip şi Vasile Petruţ.
Operaţiunea „Dnester“ contra UM 011URSS nu a invadat România, dar nu a renunţat la încercarea de
a-l detrona pe Ceauşescu printr-o intervenţie militară. La ordinul
lui Brejnev, după cum susţine generalul Ion Mihai Pacepa,
serviciile secrete au elaborat încă din iulie 1969 operaţiunea
„Nistru“ („Dnestr“). Aceasta viza aducerea la conducerea României a
unui membru PCR loial URSS.
Că operaţiunea „Nistru“ a
fost cât se poate de reală ne-o demonstrează şi istoricul Alex
Mihai Stoenescu, în ultima sa carte, „România postcomunistă 1989-
1991“ – Editura RAO, 2008: „O primă aripă era cea militară,
avându-l în frunte pe generalul (r) Nicolae Militaru, şi care îşi
găsea originea în complotul organizat de GRU începând cu anul 1969
(operaţiunea „Nistru“). Această aripă viza o răsturnare a lui
Ceauşescu printr-un puci organizat la nivelul unor comandanţi
activi sau în rezervă din armată şi al unor foşti lucrători din
Securitate, sub coordonarea agenturii militare sovietice din
România. Rezervele arătate de Ion Iliescu în privinţa suprimării
lui Ceauşescu au condus la iniţiativa grupului militar de a-l
contacta pe omul de afaceri de origine română Ion Raţiu, în Anglia,
sub titulatura de Frontul Militar Român (FMR), cu scopul de a le
furniza armament şi muniţie cu efect tranchilizant.
Lipsa de rezultate îl determină pe Nicolae Militaru să caute
contactarea directă a reprezentanţilor oficiali ai URSS acreditaţi
în România, fapt ce se va petrece la Consulatul sovietic de la
Constanţa“, dezvăluie Alex Mihai Stoenescu. Şi istoricul Dennis
Deletant certifică existenţa planului „Nistru“, în cartea sa
„Ceauşescu and the Securitate“.
Colonelul în rezervă Ioan
Rusan, fost şef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110,
dezvăluia, într-un interviu acordat istoricului Alex Mihai
Stoenescu, că ştia la ce să se aştepte. „Ruşii voiau să ne termine.
Vă explic. În 1968, când au intrat ruşii în Cehoslovacia, i-au luat
pe toţi ofiţerii de la UM 0110 al lor, serviciul cehoslovac
anti-KGB, i-au pus cu faţa la fişete şi i-au împuşcat în ceafă.
Asta ne aştepta şi pe noi, că noi aveam toată schema de spionaj
sovietică din România şi le ştiam reţelele. Ei nu puteau
supravieţui cu reţelele în România democratică infiltrate în viaţa
politică, în stat şi noi să ştim cine sunt. Au găsit fişetele
goale. Aşa am scăpat. (…) Dosarele noastre conţineau probe asupra
legăturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele
spionilor români, cât legăturile lor cu spionii sovietici, cu nume,
funcţii, asta îi interesa cel mai mult“.
PLAN
Cinci puncte ale operaţiunii „Nistru“
Cinci puncte ale operaţiunii „Nistru“
- 1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice;
- 2) crearea unui Front al Salvarii Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice în Grecia şi Spania;
- 3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini, veniţi în ajutorul lui Ceauşescu;
- 4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;
- 5) solicitarea intervenţiei militare a URSS, în cazul în care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.
Note
- Nota 1 : Nota cu interviul tovarasului col.(R) Aurelian Pasarin a fost adaugata ca titlu informativ, nu ca o proba istorica a aflarii adevarului, ca atare va rog sa o interpretati cum doriti dvs., cu + si - in clasamentul adevarului.
Data adaugare: 15-12-2012 08:30:35
- Nota 2 : DEZVALUIRI SOCANTE DESPRE REVOLUTIA DIN 1989 Col (r.) Paulian Pasarin a fost seful Serviciului de Contraspionaj. El a condus serviciul de la infiintarea sa, in anul 1974, pana la dizolvare, in decembrie 1989. Acesta declara ca in decembrie 1989 nu a fost revolutie, iar evenimentele care au dus la inlaturarea lui Nicolae Ceausescu si chiar impuscarea lui si a Elenei Ceausescu, au fost planificate cu mult timp inainte, de Uniunea Sovietica si Statele Unite. Paulian Pasarin a murit in anul 2007, iar apropiati ai sai au declarat ca ultimele sale cuvinte ar fi fost: "Mi-au facut-o si ei mie.". Reporter: Domnule colonel, a stiut Nicolae Ceausescu ce i se pregateste, sau a fost luat prin surprindere de Revolutia din Decembrie 1989 ? Paulian Pasarin: Despre evenimentele din 1989 pot sa spun adevarul, pentru ca am cunoscut fata nevazuta a lucrurilor, dar nu voi folosi termenul de revolutie, pentru ca nu impartasesc aceasta varianta si va voi argumenta in continuare de ce.S-a stiut cu mult timp inainte ce va urma. Au existat informatii in mediul oamenilor de informatii si nu de genul ca s-ar putea, ci au fost informatii certe.Totul a plecat de la o greseala a lui Nicolae Ceausescu. La sfarsitul anilor 70, dupa moartea lui Brejnev, s-a pus problema cine sa fie succesorul lui la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietica. Printre posibilii succesori a aparut si Andropov, care era seful KGB-ului in Uniunea Sovietica. Atunci Ceausescu a facut greseala (nu stiu daca sfatuit, sau din proprie initiativa, dar cred ca a fost o initiativa personala), de a iesi pe postul national de televiziune cu parerea ca nu este Andropov cel mai potrivit sa-l urmeze pe Brejnev la conducerea partidului. De aici au sarit scantei si de o parte si de alta, dar mai ales din partea lui Andropov, care a ajuns in pozitia de presedinte al Uniunii Sovietice. Deci inlaturarea lui Nicolae Ceausescu a fost pusa la cale la Moscova. In plan informativ, un subordonat de-al meu a venit si mi-a spus ca, in fiecare zi de marti si de vineri ale saptamanii, la blocul din Piata Aviatorilor, bloc care era al sovieticilor si era un camin-hotel, vin un autocar sau doua cu turisti, care a doua zi nu faceau altceva decat sa impanzeasca Bucurestiul. In urma verificarii informatiilor am constatat ca turistii verificau pietele, magazinele, dar mai ales se familiarizau cu dispozitivele de pe traseele pe care circula Ceausescu. Daca barbatii aveau ca sarcina sa monitorizeze intersectiile si sa vada lipsurile cu care se confrunta populatia, femeile au mers pana acolo incat ii identificau pe baietii nostri aflati in dispozitiv si incercau sa le faca "ochi dulci", in ideea de a intra in vorba cu ei. Am mers mai departe cu verificarea si am aflat ca aceste grupuri faceau parte dintr-o divizie amplasata in Basarabia. Unii dintre ei isi cautau anumite pozitii, din care sa poata actiona cu arme de foc. Eu imi intaresc afirmatia prin faptul ca toti care s-au aflat in multime si asupra carora s-a tras, au fost impuscati de la inaltime, dupa traiectoria gloantelor. R: Coincid cladirile in jurul carora au stat mai mult presupusii turisti cu cele din care s-a tras in timpul evenimentelor din Decembrie 1989? P. P.: Da, cele mai studiate cladiri de catre respectivele persoane au fost chiar cele din care sau de pe care s-a tras in multime. De exemplu, in jurul Televiziunii au fost instalate acele simulatoare, iar eu cunosc un caz concret, al unui anume Popescu, de pe Zambaccian, care a manuit tot timpul simulatorul si a recunoscut ulterior acest lucru. Este un fost agent KGB, care a povestit ca a folosit simulatorul, iar pe masa avea un pahar cu apa si o pastila, pe care trebuia sa o ia, ca sa moara, daca actiunea ar fi esuat, iar el ar fi fost prins. R: Ce se facea, concret, cu acele simulatoare? P. P.: Simulatoarele erau de mai multe categorii: de zgomot care imitau trecerea unui tanc, o rafala de mitraliera, o explozie, dar si simulatoare cu efecte luminoase, cu trasoare. Deci, revenind la intrebarea initiala, daca s-a cunoscut sau nu ce urmeaza, este cert ca Ceausescu a fost informat despre faptul ca urma sa fie inlaturat. Astfel, pentru ca stia ca i se pregateste ceva, nu a ramas niciodata pe timp de noapte in URSS, de cate ori s-a dus in vizita, n-a acceptat niciodata sa se faca aplicatii pe teritoriul Romaniei, impreuna cu celelalte state din Tratatul de la Varsovia si nici macar sa treaca trupele pe teritoriul tarii, singurul lucru pe care l-a acceptat fiind aplicatiile pe harta. Multi spun ca ar fi fost vorba despre o tradare a Securitatii, dar Securitatea si-a facut datoria, aceea de a culege informatii, de a le verifica si de a informa pe presedinte despre ce se intampla, ori noi asta am facut. Trebuie precizat ca eu si cu oamenii mei ne ocupam strict de securitatea presedintelui si nu aveam nici o legatura cu trupele de securitate, care se ocupau de securitatea nationala. Poate am fost acuzati ca nu am actionat in timpul evenimentelor din 1989, dar trebuia sa te gandesti intai la tara si apoi daca e bine sau nu sa-l aperi pe Ceausescu. Daca ar fi actionat Securitatea, ar fi insemnat macel national. Trebuie spus ca s-a afirmat ca in Romania a fost genocid si ca sunt 62.000 de morti, o cifra lansata dinainte de sistemul de dezinformare sovietic, ca sa justifice interventia militara, o alta varianta pusa la cale de sovietici, daca varianta inceputa ar fi esuat. S-a actionat cu planuri de dezinformare, s-a actionat cu zvonuri, propaganda defaimatoare, prin Europa Libera si cu mobilizare de oameni, ceea ce s-a intamplat la Timisoara si la Bucuresti. Asta pentru ca lumea era nemultumita si era usor de scos in strada. Iar la actiune n-au participat numai sovieticii, au participat si americanii, acestia din urma in partea aeriana. R: Deci, concret, cine si ce a hotarat il legatura cu soarta sotilor Ceausescu? P. P.: Bush cu Gorbaciov s-au intalnit in vara lui 89 la Malta si au hotarat inlaturarea lui Ceausescu de la conducerea Romaniei, dar s-a hotarat ca treaba sa fie executata pe cale terestra de Uniunea Sovietica si pe cale aeriana de Statele Unite. Reteaua informativa, insa, a fost imbunatatita, pentru ca, pe langa serviciile secrete ruse si americane ce au actionat in plan informational, s-a colaborat si cu serviciile de informatii ale evreilor, sarbilor. De altfel, vreau sa-i informez pe cititori ca primul partid comunist care a rupt legaturile cu Nicolae Ceausescu a fost Uniunea Comunistilor Iugoslavi, in frunte cu Milosevici, iar principala poarta de intrare a trupelor de comando in Romania, care au declansat evenimentele de la Timisoara, a fost granita sarbeasca. R: Am inteles cine au fost actorii acestor scene, dar care era scopul, ce voiau, de fapt, sa faca ? P. P.: Gorbaciov voia inlaturarea lui Ceausescu si o Perestroika, adica schimbarea si destinderea, care sa duca la un grad mai mare de libertate, dar tot intr-un socialism cu un singur partid. De ce? Pentru ca Gorbaciov era finul lui Andropov si a fost seful directiei de dezinformare din KGB, deci actiona ca un profesionist. De altfel, la intalnirea sefilor de state si de guverne din Tratatul de la Varsovia, care a avut loc la Moscova, Gorbaciov s-a intalnit separat cu fiecare sef de stat, iar cand s-a intalnit cu Ceausescu i-a spus ca trebuie facuta o schimbare, iar asa cum s-au retras altii (Honeker a plecat, Brejnev a plecat, Jivcov a plecat), e cazul sa se retraga si el, la al XIV-lea congres. Raspunsul lui Ceausescu a fost destul de categoric, cum ca e treaba partidului si a poporului sau, iar atunci Gorbaciov l-a amenintat, ca-l sterge de pe fata pamantului, la care Ceausescu a trecut si el la amenintari, spunand: "Daca te mai amesteci in tara mea iti fac din Europa un Vietnam cum n-ai mai vazut niciodata si-ti cer Tezaurul, Insula Serpilor si Basarabia!" ... Efectul discutiei lor s-a vazut si in intalnirea generala, pentru ca Ceausescu a anuntat ca s-a inteles cu sefii de state si cu primii ministrii, ca urmatoarea intalnire a primilor ministrii sa aiba loc la Bucuresti si Gorbaciov din prezidiu i-a zis: "Sa vedem daca mai apuci!...". R: A fost acea intalnire de la Moscova semnalul de incepere a evenimentelor din decembrie 1989? P. P.: Categoric ! La cererea lui Gorbaciov, a pornit ofensiva si trebuie sa clarificam ce s-a intamplat la Timisoara . Se tot vorbeste de cei 42 de morti, care au fost impuscati la Timisoara si arsi in crematoriu la Bucuresti. Nu au fost oameni din Timisoara , ci oameni din trupele de comando, care trageau de aproape in oamenii care manifestau. Au fost depistati, impuscati si dusi la Morga. Din toti, n-a venit pana acum vreo ruda sa spuna ca le-a fost ars cineva la crematoriu. Ei erau oameni recrutati cu ani in urma din strainatate, e drept romani, dar despre care nu se mai stia nimic. Ei au fost recrutati si pregatiti in Ungaria si au fost pregatiti special. Ei au fost cei care i-au scos pe studenti afara cu forta. Multi se tem sa spuna, dar eu stiu, pentru ca am cules informatii. R: Pe acesti oameni din trupele de comando cine i-a impuscat? P. P.: Oamenii generalului Nuta Constantin, seful Inspectoratului General al Militiei i-au impuscat, iar el a fost trimis la Timisoara de Elena Ceausescu, pentru ca Ceausescu era in Iran . Iar ca o dovada ca asa a fost, ungurii au facut deja monument celor 42 de morti in Ungaria. Cand a plecat din Timisoara, Nuta a luat cu el toate documentele si probele pe care le avea de la actiunea care a avut loc, inclusiv probe video. Rusii au stiut, insa, ca acesta are probe impotriva lor, asa ca l-au interceptat in tren la Alba Iulia si l-au urcat intr-un elicopter, care a pierit intr-o explozie, iar Nuta, echipajul si dovezile au ars. Deci, dupa cum vedeti, totul a fost pus la punct, spontane fiind doar manifestatiile oamenilor in strada, dar si iesirea lor a fost provocata de cei care au organizat totul. Asta pentru ca o simulare de revolutie a poporului sa mascheze interventia externa.
Data adaugare: 15-12-2012 08:34:04
- Nota 3 : Un gand de piosenie pentru disparitia marelui regizor si actor, participant activ la Revolutia din Dec.1989, existent pe DVD-urile Revolutiei, domnul SERGIU NICOLAESCU. Adio domnule regizor !!!
Data adaugare: 04-01-2013 12:06:02
Modalitati de livrare si plata
LIVRARE
-
Livrarea prin posta romana.
PLATA
- - Ramburs
- - Detalii: Plata se face ramburs, dupa primirea coletului.
Politica de retur
- - Produsul nu se poate returna.
Nu ai gasit ce cautai?
Instaleaza aplicatia Okazii.ro
