Tablou semnat Dragos Vitelaru 55x45 cm u/p

Tablou autentic semnat Dragos Vitelaru (fata si verso), ulei pe panza.

Nascut: 12.08.1951 D. 26.12.2009

STUDII: Promotia 1978; Bucuresti

EXPOZITII: Eindhoven (Olanda 1989, 1990, 1999), Paris (1988), Luxemburg (1988), Casa Americii Latine (1995)

S-a nascut la 12 august 1951 in orasul Giurgiu. 
In 1978 a absolvit Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucuresti. Este membru al Uniunii Artistilor Plastici din 1980. 
Incepand cu 1987, a participat cu regularitate la Saloanele municipale si republicane, precum si la expozitiile omagiale, jubiliare si cu tematica. A fost prezent si in numeroase expozitii de grup din tara si strainatate, la Viena(1986), la Roma(1988), la Myconos, Grecia(1989),. 
In 1981, i s-a decernat premiul revistei "Tribuna" pentru pictura. Lucrari ale sale se afla in numeroase colectii din tara si din strainatate.

***

"Fascinaţia şi ceremoniile fluidităţii"

În 1992, după ce s-a întors cu ceva bani dintr-o călătorie în străinătate, în timpul căreia a pictat şi a vândut cât de multe lucrări a putut, Dragoş Viţelaru şi-a cumpărat o casă la Butimanu, în apropierea lacului de acolo. Era o cocioabă semiruinată pe care a trebuit s-o renoveze din temelii. Încet-încet, a făcut din ea o cochetă casă de vacanţă, care acum are chiar şi piscină. Dar, dacă te uiţi mai cu atenţie la ea, ridicându-te pe vârful picioarelor pentru a-ţi putea trece privirea peste gard, vei constata că este cu mult mai mult decât atât. Pereţii exteriori sunt pictaţi în culori vii, iar deasupra unei uşi stă scris cu litere de-o şchioapă „The Sindbad Gallery”. Siluete marine bizare, scoici, scafandri, bucăţi de epave, hublouri bulbucate, peşti electrici, meduze translucide şi o vegetaţie răsfrântă parcă din altă lume pot fi identificate în vârtejul culorilor care acoperă varul zidurilor exterioare. Dacă ai norocul să intri şi înăuntru, te vei simţi pur şi simplu ca în miezul unei aventuri subacvatice imaginată de Jules Vernes: butaforii de inspiraţie marinărească -colaci de salvare, busole, ancore şi alte accesorii de navigaţie atârnă pe pereţi şi ocupă toate colţurile încăperilor, creând o atmosferă cu totul şi cu totul neverosimilă pentru un loc atât de banal şi de prozaic cum este comuna dâmboviţeană mai sus amintită.
Dragoş Viţelaru are însă o explicaţie perfect valabilă pentru faptul că şi-a luat libertatea de a-i “şoca” în acest mod pe vecinii săi, altfel nişte săteni mai mult decât simpatici şi la locul lor: a vrut să-şi creeze un mediu în care să se simtă în largul său. El, dar mai ales fantezia lui.

Lumea apelor

„Uneori, vin aici cu fiul meu Dan, care are numai 10 ani şi care desenează cu calculatorul, în loc să pună mâna pe creion, şi-l sperii, povestindu-i cum îmi imaginez eu viitorul lui, dacă nu va învăţa bine şi dacă nu îşi va face un rost în viaţă: stând la intrarea în Muzeul „Dragoş Viţelaru” din Butimanu şi rupând bilete pentru vizitatori”, glumeşte pictorul în timp ce soarbe o gură de ţuică dintr-un păhărel perfect cilindric. „Îmi plac lichidele. De orice fel... Poate că aşa se explică şi de ce pictez de atât amar de vreme ape, şi iar ape”, îşi continuă el confesiunea autoironică. Dincolo de care eu întrezăresc însă şi partea serioasă a problemei, care ar consta în aceea că oricine vrea să înţeleagă cu adevărat pictura lui Dragoş Viţelaru, fără a fi tentat să-l catalogheze drept manierist, ceea ce ar fi o nedreptate enormă, trebuie să vină mai întâi să vadă această casă. Ea este rodul unei viziuni, al unei concepţii despre existenţă, artă şi despre sursele lor nesecate şi, în egală măsură, este o construcţie conceptuală cvasiireală, chiar dacă are pereţi, se sprijină pe pământ, iar pe coşul ei iese uneori fum. Spun asta deoarece Dragoş Viţelaru nu este pur şi simplu un pictor al universului acvatic, ci şi un creator al acestuia, un iniţiat al levitaţiei fluide care mai întâi proiectează peisaje nemaivăzute, înecate de ape, şi abia după aceea le aduce la orizontul nostru sensibil pictându-le pe pânză. Sau pe pereţii unor case care, astfel priviţi, devin dintr-o dată nişte oglinzi fermecate în care se prelig în jerbe policrome proiecţiile unei fantezii absolut libere, cum numai valurile înspumate şi abisurile de sub ele pot îngădui.
Vorbind în termeni strict biografici, relaţia lui Dragoş Viţelaru cu lumea apelor pare bine consolidată în date obiective. S-a născut la Giurgiu şi a copilărit pe malurile Dunării. În plus, a stat şi vreo trei ani în Deltă, la Luncaviţa, unde a funcţionat ca profesor de desen. Nu este însă, aşa cum v-aţi aştepta, un pescar înrăit sau vreun înotător pasionat. Astfel de îndeletniciri denotă o percepere superficială a modului în care cineva, mai ales un artist, se raportează la apă şi la ceea ce aceasta poate oferi ca sursă de inspiraţie. Principiu nestatornic, asociat cu nostalgia evadării spre limite întotdeauna mobile sau cu fascinaţia adâncurilor tenebroase, apa a costituit pentru Dragoş Viţelaru un subiect de meditaţie, de peregrinări imaginare, sfârşind prin a deveni subiectul unei atracţii cvasireligioase. De aceea, casa-atelier de la Butimanu ar putea fi considerată şi ca un fel de altar în care pictorul oficiază câte un ceremonial specific ori de câte ori se aşază în faţa şevaletului şi pune mâna pe pensulă.

Albastru… de Viţelaru

Din punct de vedere stilistic, artistul este un adept al expresionismului abstract, ale cărui principii sunt însă atent şi subtil ajustate pentru a sluji perfect intenţiilor sale, care includ uneori evoluţii spectaculoase la limita suprarealismului, dar şi a figurativului de tip clasic. Lucrările în ulei se pretează mult mai bine la construcţii abstracte, cu o mare forţă de sugestie, dar şi cu un conţinut polisemantic. Amplitudinea tuşelor de culoare poate şi ea varia între limite foarte largi, de la cele „nervoase” tipice gestualismului, la cele rafinate şi abia sesizabile atât de apreciate de miniaturişti. Speculând cu virtuozitate toate aceste oportunităţi tehnice, artistul creează compoziţii proteiforme, pe a căror suprafaţă ochiul lunecă de la un înţeles la altul, pentru că semnele plastice nu sunt rigid definite, ci se află într-o dinamică accelerată, de-a dreptul frenetică în unele cazuri. Un ochi gigantic de animal marin poate fi în acelaşi timp şi un hublou al unei epave de mult înecate sau pânza unui vas surprins de furtună poate fi privită şi ca un nor răzleţ plutind în dreptul unui catarg.
Cu totul altfel stau lucrurile în cazul acuarelei, cel de-al doilea gen preferat de Dragoş Viţelaru. Specificul culorilor de apă, care limitează drastic posibilităţile de intervenţie ulterioară pe suprafaţa deja pictată, l-au obligat să-şi disciplineze atât modul de lucru, cât şi evoluţiile imprevizibile ale propriei fantezii. Costrucţia de tip figurativ s-a impus de la sine ca soluţie optimă. Peisajele în acuarelă se încadrează însă perfect în poetica artistului, a cărei unitate este salvată, pe de o parte, de aceeaşi arie tematică – apa, în multiplele ei manifestări şi interferări cu diverse medii, de la plaje la porturi şi de la asfaltul oraşelor la stâncile submarine – , iar pe de altă parte de cromatica dominată de alb, roşu şi albastru. În legătură cu această ultimă culoare, s-a vorbit în unele comentarii la expoziţiile sale despre aşa-zisul „albastru de Viţelaru”, ceea ce înseamnă deja un mod de identificare mai mult decât onorabil, dacă avem în vedere că în întreaga pictură românească au mai existat doar două precedente de acelaşi fel: „albastrul de Voroneţ” şi „albastrul de Bălaşa” (Sabin). Dar nu numai acest aspect îl face pe Dragoş Viţelaru să fie un pictor important al generaţiei sale şi una dintre certitudinile artei noastre plastice contemporane. La fel de bine şi de motivat putem vorbi despre amprenta lui stilistică, inconfundabilă în ansamblul ei, despre limbajul plastic perfect definit, fără ambiguităţi şi fără elemente de împrumut şi, desigur, despre mesajul artei sale, care constă în elogierea continuă a imaginaţiei ca sursă infailibilă a libertăţii.

Prieteni de cursă lungă

Dragoş Viţelaru are un mod natural de a-şi face prieteni noi fără nici un pic de efort. O dată, aflat în Olanda, s-a rătăcit prin împrejurimile Eindhovenului şi a nimerit în Geldrop, un orăşel cochet şi liniştit. A intrat într-o cârciumioară să ceară relaţii şi a rămas încremenit când a văzut pe pereţii tavernei trei acuarele semnate de el însuşi. Culmea, erau autentice. S-a dus la bar şi a intrat în vorbă cu proprietarul restaurantului, căruia i-a spus că el este autorul lucrărilor. Nici vorbă să fie crezut. Până la urmă, după ce paşaportul nu i-a servit la nimic, i-a cerut o foaie de hârtie, şi-a scos trusa ambulantă şi s-a apucat de pictat. A rămas prieten cu acel olandez (care primise acuarelele de la un negustor de artă ce dăduse cândva iama prin galeriile bucureştene) şi în ziua de azi. În moduri la fel de interesante şi pline de surprize şi-a făcut amici statornici şi în Franţa, şi Italia, şi în Grecia. Anual, pleacă vreo două-trei luni prin Europa. Nu ca să se plimbe, ci ca să picteze. Preferă nord-vestul Franţei (Bretagne şi Normandie), unde ajunge de regulă toamna târziu şi, evident, dacă ne gândim la irepresibila chemare a apei, Olanda, ţară în care a călătorit până acum de nu mai puţin de 15 ori. În rest, se refugiază la Butimanu sau lucrează în atelierul său din cartierul Cotroceni, unde îşi primeşte oaspeţii, pe care îi încântă, de regulă, cu trei lucruri ( după cum singur am constatat recent şi eu) : mai întîi, o muzică abisală, „interpretată” de delfini şi de alte creaturi marine; apoi, câteva din lucrările sale de care nu s-a putut despărţi niciodată, expuse pe pereţii încăperii ce-i serveşte şi de birou ; în fine, modul său de a povesti despre întâmplări mai mult sau mai puţin mărunte ale vieţii ca şi cum acestea s-ar fi petrecut în vremea unor călătorii fabuloase pe oceane şi mări cu desăvârşire imaginare. (Intercity Magazin, nr. 18, iulie-august 2005)

Corneliu OSTAHIE

***

"Albastru de Vitelaru"

Prin 1981, când expunea la Cluj-Napoca, la Galeria revistei Tribuna, Dragos Vitelaru îi impresiona pe cunoscatorii de arta cu lucrarile lui reprezentând monstri marini de fiecare data pe un fond gri. Fantezia coloristica si compozitionala a autorului era coplesitoare, motiv pentru care lucrarile lui Dragos Vitelaru se bucurau de un real succes printre cumparatori. Încet-încet, culorile au devenit mai vii, peisajul profund, dominat de culoarea albastra, luând locul monstrilor marini, atmosfera este acum mai mediteraneana, poate rodul unor calatorii în Grecia. Ceva din peisajul sufletesc apare mai pregnant, vietatile submarine plasându-se într-un plan mai îndepartat. Dragos Vitelaru s-a nascut la 12 august 1951, a absolvit Academia de Arta „Nicolae Grigorescu" în 1978. A fost prezent aproape în fiecare an, din 1980, în expozitii de grup sau personale, calatorind prin Europa, cu precadere Olanda, Franta, Luxemburg, Grecia, Germania. Despre acest artist adevarat, Paul Ioan spune: Asa cum devii intim cu cerul din spatele hubloului, asa cum încerci sa te confunzi cu marea de pe stânca salbatica a digului parasit, tot astfel botezul cu „albastru de Vitelaru" te face prizonierul unei clipe de încântare. O exozitie Vitelaru este de fiecare data o clipa de încântare.
Revista Magazin:

***

"ATELIER / Albastru de Vitelaru"

Cristian Alionte - ZF Ziarul de Duminica 06.02.2009 

Cand intri in atelierul pictorului Dragos Vitelaru, situat undeva in zona Eroilor din Bucuresti, la etajul al doilea al unei vile luxoase, te intampina un aer cald si proaspat, de frumusete simpla dar moderna, reflectata mai ales de lumina lucrarilor de pe pereti, in culori vii, printre care palpita albastrul. 
"Nu este Albastru de Voronet (din piatra pisata de lapis lazuli), nici de Balasa, este Albastrul de Vitelaru, asa i s-a spus", ne povesteste autorul lui. Acest albastru al marii si al azurului are ceva unic: e o culoare vie, calda, armonioasa si echilibrata, plina de lumina ce caracterizeaza si firea calda si optimista a creatorului, un artist fascinat de tot ce tine de universul marin, atat ca exterior, cat si ca interior.

"Albastrul e culoarea infinitului. Pentru Picasso, albastrul a marcat tranzitia catre arta abstracta, iar pentru mine tranzitia este... un mod de a fi. Acum urasc anumite asocieri de culori, dar asta fara nici o legatura cu politica. Dimineata, in mijlocul naturii, am ceva de spus despre culori. Pentru mine, pictura este o stare de bucurie. Exista lucruri care nu se pot cumpara cu bani, cum ar fi gloria si eternitatea. Dar, daca ai bani, suporti mai usor amaraciunea...", ne explica, intr-un moment de maxima sinceritate, Dragos Vitelaru, care (e bine de stiut) vinde o lucrare in acuarela chiar si cu doar 300 de euro. 
Acuarelele si uleiurile sale, fie ca prezinta porturi, delte, balti, pesti, pescari, orase, sate, copaci, caini etc., se inscriu intr-un expresionism abstract apropiat de suprarealism, in al carui punct central se afla universul acvatic: "Asa cum v-ati astepta, nu sunt un pescar inrait sau un inotator foarte pasionat, astfel de indeletniciri (cu care, la drept vorbind, mai cocheteaza din cand in cand, n.r.) denota o percepere putin mai superficiala a modului in care cineva, mai ales un artist, se raporteaza la mare si la ce poate oferi aceasta ca sursa de inspiratie... O teorie sustine ca gandim diferit cu partea dreapta si cea stanga a creierului. Dreapta este sediul intuitiei, al sentimentului si creativitatii, stanga se concentreaza pe gandire si logica, daca acestea nu inseamna aproape acelasi lucru. In scoala se punea accentul pe emisfera stanga. Eu, in general, am spirit de contradictie: judec cu inima", ni se confeseaza plasticianul. Care marturiseste ca, atunci cand este inspirat de un peisaj, schiteaza cateva contururi pe loc, dupa care le gandeste si recreeaza oriunde, mai ales in atelier: "Prefer nord-vestul Frantei (Bretania si Normandia), unde ajung de regula toamna tarziu (anotimpul meu preferat), iar daca raspund chemarii apei, prefer Olanda si Grecia." Totusi, Marea Neagra ii ofera, timp de doua luni anual, un sejur "de lucru", conditie absoluta, pe care o respecta toate persoanele din viata sa. 
Cat despre acuarela, el afirma: "Imi plac lichidele de orice fel. Poate asa se explica de ce pictez de atata amar de vreme ape si iar ape", glumeste artistul, originar din Giurgiu si "calit" in tinerete trei ani in Delta, ca profesor de desen. "Cea mai mare bucurie cu care am inceput anul asta este ca fiul meu a pus mana pe creion si pensula, abandonand putin calculatorul", marturiseste, mandru, tatal. Care, in 1992, cu banii stransi din vanzarea lucrarilor in strainatate, si-a construit o casa la Butimanu, bineinteles, langa balta. Cocioaba pe care a trebuit sa o renoveze din temelii a devenit atat de aratoasa, ca are si piscina... Daca te uiti mai cu atentie la ea, vezi ca peretii sunt pictati cu siluete marine bizare: scafandri, pesti, scoici, meduze, iar pe o usa sta scris cu litere de-o scioapa: The Sindbad Gallery. Asta pentru ca Vitelaru a vrut sa-si creeze un mediu in care sa se simta in largul sau. El si mai ales fantezia lui...