Roscov (ceratonia siliqua) POM FRUCTIFER EXOTIC inaltime 20-30 cm, plante

ROŞCOV (plante) POM FRUCTIFER EXOTIC

(ceratonia siliqua)

ÎNĂLŢIME - 10-15 cm

VÂRSTA - 6 LUNI

PLANTELE EXOTICE SE LIVREAZĂ ÎN PERIOADA MAI - SEPTEMBRIE iar in perioada rece OCTOMBRIE-APRILIE expedierea se face pe RISCUL CUMPARATORULUI, prin Posta.

Acest arbore aparține unui gen primitiv din familia Fabaceae. Genul Ceratonia este considerat un reprezentant arhaic al unei familii dispărute. Poate crește până la 15 m, formând o coroană bogată, semi-sferică, susținută de un trunchi cu scoarță aspră, foarte apreciat ca arbore ornamental. Dezvoltă frunze pinate, cu foliole eliptice și fructe sub formă de păstăi lungi, numite roșcove, care sunt comestibile și au un gust dulceag aparte. Originile roșcovului au cuprins o arie întinsă, din bazinul Mării Mediterane până în Iranul de astăzi. Este bine adaptat climatului temperat și subtropical și tolerează umiditatea și temperaturile ridicate din zonele de coastă. Prezentând caracteristici xerofite, este un arbore bine adaptat condițiilor ecologice din regiunea Mediteranei. De altfel, preferă solurile bine drenate și prezintă intoleranță la zonele saturate în apă. Pe de altă parte, rădăcinile profunde se pot adapta unor compoziții foarte variate ale solului și acceptă destul de bine pământurile sărăturoase. Cu toate că este cultivat, roșcovul se poate găsi în stare de sălbăticie în sudul României şi în regiunile orientale ale bazinului mediteranean, fiind naturalizat în zonele occidentale. Roşcovul este menţionat în Biblie că ar fi fost principala hrană a Sfântului Ioan Botezătorul când se afla în pustietate. În prezent este cultivat pe toate continentele cu climă cald temperată. În condiții normale, roşcovul poate crește și la noi în țară, mai ales în zonele sudice şi vestice. Roșcovul este un arbore dioic care înflorește toamna (septembrie-octombrie). Florile sunt mici, roșii, aranjate în niște pămătufuri ce ies uneori direct din trunchi. Roşcovele sunt păstăile lungi, purtătoarele semințelor, drepte sau curbate și tari la îmbinare. Au nevoie de un an întreg ca să se coacă complet, apoi cad pe pământ. Acest termen străvechi este și sursa caratului, unitate de măsură a metalelor prețioase. În Antichitatea romană, un solid (monedă romană de aur) era verificat să aibă puritatea – cantitatea corectă de aur – prin contracântărire cu 24 de boabe de roșcov – 24 de carobe. Consumul roșcovelor este amintit de la începuturile istoriei. Primele scrieri mesopotamiene le menționează ca sursă pentru sucuri și dulciuri și le laudă versatilitatea culinară. Cea mai veche dintre ele este chiar Epopeea lui Ghilgameș, una dintre cele mai timpurii scrieri literare cunoscute. Partea care se consumă în stare scrudă este interiorul păstaiei. Are un gust dulceag, aproape floral și pe vremuri copii, le culegeau și rodeau păstăile până la coajă. Se folosesc în forme diverse – pudră (obținută din măcinarea păstăilor întregi cu coajă și semințe), bucățele din interior, sau sirop – în torturi și prăjituri, de multe ori ca substitut pentru praful de cacao. Roșcovele sunt bogate în zaharuri naturale (sucroză, fructoză și glucoză). Din păstăile zdrobite se făceau compoturi, lichioruri și sirop de mii de ani, din Iran până în Portugalia, trecând prin nordul și prin sudul Mediteranei. Siropul se folosea, alături de miere, ca îndulcitori ai acelor vremuri vechi, înainte de industrializarea zahărului din sfeclă sau trestie. Siropul era folosit și ca remediu împotriva diareei și a problemelor cauzate de starvație (studii moderne au confirmat valabilitatea afirmațiilor străvechi). Este considerat o sursă naturală de calciu – conținutul său de calciu este de 3 ori mai ridicat decât cel al laptelui. Este, de asemenea, bogat în fier, fosfor și fibre naturale. Roșcovele conțin o cantitate importantă de glucide simple și complexe, mucilagii, pectine, amidon și vitamine. Pulberea din pulpa roșcovelor are efecte antidiareice și de absorbție a toxinelor microbiene. Datorită proprietățiilor astringente, pulberea este utilizată împotriva diareii, dizenteriei, gastritei și enterocolitei. Fructul verde s-a folosit în medicina tradițională ca antimicotic iar guma de caruba, prin conținutul său bogat în lactomanani are un efect sechestrant (formează un gel vâscos care întârzie absorbția de lipide și glucide) ceea ce induce o stare de sațietate (senzație de stomac plin). Guma de caruba mai este folosită și ca adjuvant în cure de slăbire sau tratament preventiv împotriva aterosclerozei.