FENICUL - seminte

FENICUL

Denumire stiintifica: Foeniculum vulgare L.
Denumire populara: Fenicul dulce, Molura
Descriere: Planta aromatica anuala, bogata in uleiuri eterice.
Ecologie si zonare: Planta de origine mediteraneana ce este pretentioasa fata de caldura, sudul tarii noastre fiind limita nordica de raspindire a speciei. Este sensibila la variatii de temperatura, solicitand veri lungi si calduroase. Are de asemenea pretentii ridicate pentru lumina. Ploile cazute in perioada infloririi influenteaza negativ fecundarea si fructificarea. Fata de sol este pretentios, dezvoltindu-se bine pe cele nisipo-argiloase, fertile, bogate in humus si calciu. Feniculul este zonat astfel: Cimpia Dobrogei, Cimpia Olteniei, Cimpia Timisului, Cimpia Crisurilor ca zone foarte favorabile si Cimpia Baraganului, Cimpia Burnazului, Cimpia Moldovei (jud. Botosani), Cimpia Covurlui (partea de est a judetului Galati) - ca zone favorabile.
Tehnologie de cultura: Feniculul se seamana pe terenurile unde s-au cultivat plante prasitoare sau griu de toamna. Pe un teren unde s-a cultivat fenicul, in anul urmator nu se mai insaminteaza aceasta planta; poate reveni pe acelasi teren numai dupa 5 ani. Terenul se ara adinc si se intretine fara buruieni pina la insamintare. Deoarece planta nu suporta a fi ingrasata direct cu gunoi proaspat, acest ingrasamint se da la cultura premergatoare. Insamintarea se executa primavara de timpuriu, la distanta de 70 cm intre rinduri si la adincimea de 2-3 cm. Planta fiind sensibila la ger se face si bilonarea. In cazul feniculului, bilonarea se executa in asa fel incit tulpinile ramase dupa recoltare sa fie acoperite cu un strat de pamint de 7-10 cm. In regiunile secetoase tulpinile se taie la recoltare la inaltimea de 20-30 cm de la suprafata pamantului, pentru a retine zapada.
De mentionat ca prin scuturarea fructelor se indeseste cultura. Plantele rasarite trebuie ferite in timpul prasilei.
Feniculul produce inca din primul an de cultura, cu conditia sa fie insamintat primavara devreme, iar lucrarile de intretinere sa se aplice la timp. Din anul II si pina in anul V se obtin recolte mari si constante.
Recoltarea se face dimineata si seara pentru a se evita scuturarea fructelor. Deoarece fructele de fenicul se scutura usor si trebuie sa aiba o culoare verzuie cu usoare nuante brune pentru a corespunde necesitatilor de consum, ele se recolteaza in doua faze astfel: - umbelele superioare, care ajung la maturitate cu circa o saptamina inaintea celorlalte, sint recoltate manual cu foarfeci de vie; ulterior, la maturarea in masa a celorlalte umbele, se face recoltarea mecanica. Plantele se leaga in snopi mici si se asaza in picioare pentru a se usca. Dupa 2-3 zile snopii se transporta la locul de treierat.
Bolile, daunatorii si mijloace de combatere:
De obicei, culturile de fenicul sint atacate in perioada mai-octombrie de cuscuta (tortei) - care ataca mai ales tulpinile si frunzele, din care cauza intreaga cultura poate fi distrusa.Ca masuri preventive de combatere se recomanda ca materialul de inmultire sa fie complet liber de cuscuta, iar lucrarile agrotehnice sa fie respectate si executate cu toata atentia.
- Sub nici un motiv pe terenurile pe care au fost cultivate leguminoase sau trifoliene nu se seamana fenicul. Atunci cind cuscuta a aparut, plantele atacate se scot la marginea lanului si se ard. Acele parti de teren de pe care s-au scos plantele de cuscuta se vor prasi adinc.
- Feniculul mai este atacat de mana feniculului (Plasmopara meifoeniculi), patarea bruna a frunzelor (Cercospora depressa) si de lupoaie (Orobanche sp.).
Mana -ataca frunzele in tot timpul vegetatiei. La inceput apare sub forma de pete galbene apoi brune, pe partea superioara a frunzelor si ca o pisla alba pe partea inferioara. Se combate prin lucrari agrotehnice si stropiri cu zeama bordeleza 1%.
Patarea bruna -produce pete colturoase de culoare galbena sau bruna-cenusie pe frunze, tulpini sau umbele in tot timpul vegetatiei plantelor. Se combate prin arderea paielor de fenicul, asolament rational, dezinfectarea semintelor si apararea lor de cele bolnave.
Lupoaia -este o planta parazita cu tulpina ramificata, de culoare galbena, galbena-verzuie sau caramizie pina la portocaliu, care ataca in intregime planta de fenicul, in tot timpul vegetatiei. Se combate prin insamintare cu seminte bine curatate, asolament de 4 ani, lucrari agrotehnice, distrugerea vetrelor si arderea plantelor de lupoaie la marginea tarlalei.
Daunatori -feniculul este atacat de soarecii de cimp, omida de stepa si molia anasonului. Soarecele de cimp ataca radacinile si se combate prin momeli otravitoare, gazare cu sulfura de carbon si cu ajutorul curselor. Omida de stepa ataca frunzele, partea superioara a tulpinii si uneori chiar florile, in perioada mai-iunie (prima generatie), iunie-iulie (a doua generatie), august-septembrie (a treia generatie). Ea se combate preventiv prin amenajarea de santuri de 50/50 om in jurul tarlalei, prafuiri cu Heclotox 20-30 g la metru liniar si prin araturi adinci de toamna. Plantele cu omizi se scot la marginea tarlalei si se ard.
Compozitie chimica: Fructele contin 2-6% ulei volatil format din 50-60% anetol, limonen, a-pinen, fencona, esdragol etc. la varietatea dulce si din felandren la varietatea amara; lipide (cca. 15%), aleurona (cca. 20%), derivati cumarinici, flavonoide (cvercetin sau camferoglicozid), flavonol-3-glucuronid, zaharuri, 7-8% substante minerale, mucilagii, ceruri, stigmasterina etc. Fructele de fenicul contin ulei volatil obtinut prin distilarea cu vapori de apa a fructelor in prealabil zdrobite. Concentratia de ulei volatil a diverselor varietati de fenicul este foarte variabila. Principalul component al uleiului volatil este anetolul, si anume transanetolul. Alte substante identificate in fructele de fenicul sunt: substante grase, proteice si glucidice.
Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice: Datorita componentelor din uleiul volatil are actiune antispastica si carminativa, stimuleaza secretia lactata, fluidifica secretiile bronsice si are proprietati sedative. Actiunea medicinala a preparatelor din fenicul consta in stimularea digestiei, efectul carminativ, galactogog, diuretic, expectorant, antitusiv si vermifug. Prin depasirea dozelor terapeutice survin aceleasi efecte ca in cazul fructelor de anason.
Se recomanda ca antispasmodic, carminativ si expectorant in bronsite. Intra in compozitia ceaiului anticolitic, contra colicilor, contra colicilor pentru copii, ceai gastric, ceai pectoral, pulbere laxativ-purgativa etc.
Fructele de fenicul sint contraindicate in ulcerul gastric si duodenal, enterocolite cronice si acute .
Indicatii terapeutice:
Inca de pe vremea lui Hipocrat, feniculul era indicat in combaterea colicilor. Preparatele din fenicul sunt utilizate in meteorism, spasmele usoare ale tubului digestiv, in bronsite si traheite.
Preparare si administrare:
Infuzia pentru adulti - se prepara din 1 lingurita de fructe zdrobite, intr-o cana cu apa clocotita. Se lasa la infuzat 10 minute si se strecoara. Se bea in trei reprize, dupa mesele principale.
Pentru combaterea colicilor la copii si stimularea lactatiei la mamele care alapteaza, se prepara o infuzie din amestec de fructe de fenicul si chimen.
La adulti, fructele de fenicul - se pot administra si sub forma de pulbere, obtinuta prin zdrobirea fructelor uscate. Se administreaza 0,5-1 g pe zi, impartit in doua sau trei portii.
Mierea de fenicul - se obtine prin mixarea uleiului de fenicul cu miere si se administreaza pentru calmarea tusei seci, cate o lingura, la nevoie.
Contraindicatii, precautii:
Nu este indicat in ulcerul gastric si duodenal, in enterocolite acute si cronice. Dozele mari pot da reactii adverse insemnate, manifestate prin tulburari digestive si nervoase, constind in stare de agitatie nervoasa sau chiar crize similare celor epileptice, uneori somnolenta accentuata,etc. Cea mai eficienta masura de protectie este aceea de a nu recurge la formele concentrate ale remediului, la uleiul volatil, precum si respectarea limitelor in administrarea infuziei.

PLIC CU 50 SEMINTE - 4 RON +taxe postale