Singura pasăre de pradă

PREMIUL PENTRU DEBUT la concursul Festivalului Internaţional ARS MARIS 2010

Ioana Cosmina Bolbă e, asa cum se cuvine la început, o necunoscută. Şi vrând a se face cunoscută ? sieşi, parcă, în primul rând ?, scrie un fel de jurnal intim pe care, dintr-o pornire, firească, ni-l împărtăşeşte. Nu înainte însa de a-l încifra prin tăieri masive de text. Astfel încât ce ajunge la noi se prezintă ca un fel de hartă sentimentală pe care noi o putem citi pe cont propriu, fără a fi siguri ca ea, harta, e fidelă reliefurilor sufleteşti din care a survenit. De altfel, cum se ştie, drumurile, căile, cărările poeziei sunt încurcate. De cine? De poezie, desigur. Prospeţimi ale simţurilor (?aşa mă întind cu iarba/ şi miros a brumă toată dimineaţa?), uimiri ale relaţiei cu lumea şi cu lucrurile ei (?toţi fulgii se bat să ajungă primii/ la părul tău?), mirări ale judecăţii morale (?atâta taină Doamne/ şi atâta vânt meschin ne suflă în sânge?), notări ale faptului biografic, patetice invocări ale idealităţii, reiterate confesiuni ale unei aşteptări mântuitoare se amestecă în textele Ioanei Cosmina Bolbă, într-o precipitare căreia limbajul şi expresivitatea lui nu-i fac mereu faţă, dar pe care acum, la prima carte, autoarea nu le poate abandona, mulţumindu-se să le înstraineze prin tăceri şi goluri în care cititorul poate găsi ecouri şi consimţiri. Important este, zic eu, că Ioana Cosmina e pe drumuri. Pe drumurile poeziei. Poate va ajunge la locul ei, la casa ei. Cu acest debut ne oferă un jurnal de călător poetic.

Ioan Moldovan