1944, adresă semnată Ion Hudiță, Ministrul Agric. si Domeniilor, Guv. Rădescu

Ioan Hudiță (n. 1 august 1896; d. 21 martie 1982) a fost un istoric, profesor universitar și om politic român, care a îndeplinit funcția de ministru al agriculturii și al domeniilor publice în perioada 6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945, în guvernul condus de generalul Nicolae Rădescu. Înscris în anul 1931 în Partidul Țărănesc-Democrat al lui Nicolae Lupu, este ales deputat de Baia în anul 1932. În februarie 1934 Partidul Țărănesc Democrat fuzionează cu Partidul Național Țărănesc. După fuziunea partidelor conduse de Iuliu Maniu și de Ion Mihalache, devine un membru marcant al Partidului Național Țărănesc. În anul 1937 este ales din nou ca deputat de Baia. Era în acest timp și președinte al organizatiei PNȚ pentru județul Baia, precum și membru al delegației permanente a partidului. În 1940 este, împreună cu Virgil Solomon, secretar general adjunct al PNȚ, secretar General fiind Ghiță Popp. Este membru, în 1944, al comitetului de acțiune pentru răsturnarea regimului Antonescu, ca delegat, împreună cu Ghiță Popp, al PNȚ. În casa lui, din strada H (azi strada Constantin Tǎnase) nr. 11, din cartierul Vatra Luminoasă, se semnează, la 19 iunie 1944, pactul celor patru partide, care va fi pus în practică la 23 august 1944. Ministru al Agriculturii și Domeniilor în al doilea guvern Sănătescu și în guvernul Rădescu, până la 6 martie 1946. La alegerile din noiembrie 1946 este ales deputat de Baia, fără să-și poată exercita mandatul. S-a născut în satul Bogdănești din fostul județ Baia, la data de 1 august 1896, ca fiu al învățătorului Vasile Hudiță și al soției acestuia Maria, născută Cârlănescu. A urmat cursurile școlii primare din Bogdănești. Între 1908 și 1912, a fost elev la gimnaziului Alexandru Donici din Fălticeni. Între 1912 și 1915, a fost elev la Liceul Național din Iași. Între 1915 și 1919, a urmat cursurile Facultății de Litere, secția Istorie, ale Facultății de Drept și ale Facultății de Științe, secția de Geografie ale Universității din Iași. Obține licența în drept în octombrie 1918, urmată de licența în geografie. Profesor la Liceul Bogdan Petriceicu Hașdeu din Chișinău din 1919 până în 1921. În decembrie 1919 obține, prin concurs, o bursă de studii a Casei Școalelor pentru a pregăti un doctorat în străinătate. În iulie 1919 obține a treia licență, în litere și filosofie, cu specialitatea istorie. Se căsătorește la 16 iulie 1921 (3 iulie pe stil vechi), la Zorleni, județul Vaslui, cu Emilia Popa. Nași sunt folcloristul Mihai Lupescu și soția sa, Luțica. Vor avea două fiice, Ioana-Ruxandra-Genoveva, născută la Paris, căsătorită cu academicianul profesor Dan Berindei, și Teodora, căsătorită cu profesorul Nicolae Zaharia.