2 fotografii originale ; Excursionisti la Cabana Schiell , 1937 , Cantonul Jepi

Dimensiuni : 11,5 x 8,5 cm , pret pentru intreg lotul . Fotografii originale , de epoca . In 1882, Carol şi Samuel Schiel, fiii unui pastor luteran stabilit la Râşnov, au început construirea unui centru forestier, cunoscut sub numele de Fabrica de Hârtie C & S Schiel, Succesorii - Buşteni. Deschisă în octombrie 1882 , fabrica de hârtie a primit tot mai multe comenzi , astfel că zona s-a dezvoltat industrial. În 1894 , a apărut prima cale ferată forestieră de pe Valea Prahovei , cu o lungime de 6,2 kilometri și care ajungea la poalele Muntelui Retivoiul , după cum susține Historia. Ulterior , începând cu anul 1904 , centrul industrial și-a arendat tot mai multe hectare de pădure și și-a extins sistemul feroviar. Între 1907 și 1909 au fost construite mai multe linii, ce urcau pe văile Ialomiţei şi Brateiului și aveau o lungime totală de 16,8 kilometri. De asemenea, s-a construit și un funicular ce se întindea pe traseul Buşteni-Bolboci-Bratei.  Pe traseul funicularului care transporta lemne de pe munte către fabrica de hârtie de la Buşteni, frații Schiel au găsit de cuviință să ridice un punct intermediar. În acest sens, în 1910, la altitudinea de 1.960 de metri, se construiește Cantonul Jepi, devenit, în următorii ani, un punct de referință pentru turiști. Pe lângă flora din Bucegi, și fauna a prezentat interes. În 1922 s-a înființat Staționarul Zoologic de la Cumpătu-Sinaia, condus de Andrei-Popovici Bâznoșanu, ce funcționa pe lângă Facultatea de Biologie a Universității din București și care a studiat intens această zonă montană. Mai mult, pentru a facilita accesul specialiștilor în Bucegi, Bâznoșanu a purtat mai multe discuții cu proprietarii Cantonul Jepi și au stabilit să ridice încă o încăpere, unde să fie adăpostiți biologii care veneau să cerceteze zona, de unde vine și numele ulterior al cantonului, Casa Naturaliștilor. Despre acest canton scria și alpinismul Niculae Baticu, în Amintirile unui alpinist. În cartea publicată în 1981, Baticu povestește despre prima sa drumeție până la canton, în 1929. ”Cantonul Jepi era folosit la nevoie și de turiști, pentru adăpost. Stă atârnat pe margine de munte, asemenea cetăților medievale, fiind compus din parter, pod și pivniță, cu terasa din spate de care am vorbit, și ea atârnată. În față, intrarea se face pe o scară cu patru trepte și are două ferestre, una în stânga ușii și cealaltă în dreapta. Pe fața dinspre sud se văd două ferestre la pod, una la camera cantonierului, iar la pivniță o uță și o fierăstruică. În partea stângă se afla lipită de canton o altă construcție mică, numită Casa naturalisților. În fața cantonului era o gheretă unde, printr-o țeavă, curgea un jet de apă rece, captat printr-o conductă de la un izvor de sub Babele, de unde, mai târziu, se captase apă și pentru casa din șaua Caraimanului. Interiorul cantonului, format dintr-o încăpere mică, o săliţă, avea trei uşi, care duceau: la dreapta – în camera cantonierului, în faţă – în camera rezervată familiei Schiel şi funcţionarilor mai mari ai fabricii, iar la stânga – în camera rezervată turiştilor. Când mergeai mai des şi te cunoşteai cu cantonierii, mai dormeai şi în camera rezervată familiei Schiel sau în cea a cantonierului. Camera turiştilor era mobilată cu un prici mare, cu cetină de brad în chip de saltea, iar pentru acoperit se afla la îndemână o cergă mare, dar cam nespălată. În cameră se mai găseau o masă mare din brad, două bănci şi o sobă din cărămidă, care scotea fum mult și dădea căldură puțină.