3 felicitari, 2 carti postale circulate si o scrisoare a artistei Coca Mețianu catre criticul de arta Petre Oprea

D 6. Pret pentru intreg lotul din imagini.Urmează Academia de arte din București, între 1935 – 1940, la clasa profesorului Camil Ressu. Când era în anul cinci a trimis o lucrare intitulată “Lectura” la Salonul de “Alb și Negru”, la îndemnul lui Steriadi, deși profesorul Camil Ressu le interzisese tuturor studenților participarea la acest Salon, deoarece dânsul era președin-tele juriului și pentru că avea convingerea că un pictor trebuie să expună după 3 ani de la absolvirea facultății. Drept pe-deapsă, dacă parti-cipă, vor fi eliminați 8 zile de la cursuri. Ducându-se să vadă, împreună cu o colegă, ce mai e pe la Salon, îi vede pe pictorii Theodor Pallady și Lucian Grigorescu, care dis-cutau în fața unui desen, cel al dânsei. Discuția era aprinsă, iar spiritul neastâm-părat al artistei face ca să le spună acestora că ea este autoarea desenului. Ca urmare a acestei întâmplări cei doi îi vor da lecții de pictură din 1940 până în 1945 iar Camil Ressu o va elimina 8 zile de la cursuri. De la acești trei “mari” ai picturii românești, pictorița a învățat multe, croindu-și apoi propriul drum. De la Ressu a învățat punerea în pagină și desenul, de la Pallady atmosfera iar de la Lucian Grigorescu culoarea, și mai precis vibrația culorii. Debutul îl are în 1939 la Salonul Oficial de pictură de la sala Dalles și apoi participă cu lucrări la alte 48 de expoziții colective interne și internaționale (Paris, Praga, Budapesta, Tokio), cu tablouri în ulei, desene, guașe, acuarele etc. Cu numele de Coca Mețianu semnează la prima expoziție, nume dat de frate, care o alinta “Cocuța” când era mică. Aceste expoziții sunt vizitate și de Pallady. Concluzia maestrului Pallady a fost: “Coca Mețianu este o artistă” deci mai mult decât o pictoriță. De asemeni, are performanța, de a fi avut 21 de expoziții personale, între 1941-1996 (aproximativ una la 2 ani). Multe din operele pictoriței se află în colecțiile muzeelor (10 uleiuri pe pânză la Muzeul Național de Artă al României, desene la Cabinetul de stampe și desene al Muzeului Național de Artă al României, la Muzeul municipiului București, Primaria Capitalei), colecții particulare din: România, S.U.A., Germania, Israel, Japonia, Grecia, Franța, Belgia, Canada. În anul 1946 obține premiul Simu pentru pictură. Petre Oprea (n. 11 martie 1928, Merii Petchii, Nuci, Ilfov, România – d. 28 iulie 2011, București, România) a fost un critic și istoric de artă român. Preocupat de istoria artei plastice românești, autorul a publicat câteva cataloage și monografii privind opera pictorilor Francisc Șirato (1965), Lucian Grigorescu (1967), Marius Bunescu (1971),Corneliu Michăilescu (1972), M. H. Maxy (1974), Gheorghe Ionescu (1988), precum și un album consacrat lui Constantin Brâncuși (1972, reeditat 1976). A realizat ample incursiuni în mai multe domenii ale vieții artistice românești de la sfârșitul veacului trecut și din acest secol, publicând titluri despre cronicari și critici, colecționari sau societăți artistice. O altă carte este consacrată decorației pictate din vechi case bucureștene. De-a lungul activității sale a avut privilegiul de a sta în preajma unor mari artiști ca Marius Bunescu și M. H. Maxy, despre care a scris în 1995, sau Constantin Artachino, Lucia Bălăcescu Demetriade, Gheorghe Ionescu, Milița Petrașcu, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Michăilescu și Gheorghe Vânătoru.