Adrian Maniu, manuscrisul „Gravura românească în lemn”, 1937

Adrian Maniu, manuscrisul eseului „Gravura românească în lemn”. Pe aceeași temă, scriitorul a susținut în anul 1929 o conferință radio. Autorul vorbește despre îndeletnicirea gravării de chipuri și cum față de alte popoare a apărut „înainte de migala săpătorului de slove, la noi aceste pricepuri au fost aduse împreună”. Autorul mărturisește o întâmplare prin care a descoperit planșe de lemn ce nu mai erau folosite de vechile tipografii și pe care le-a folosit să tragă un album. Face observații referitoare la „aceste clișee”, înfățișarea lor părând mult mai bătrână. Stilul gravurii românești s-a deprins prin intermediul călugărilor ce ilustrau „amănunte ce oglindeau viața localnică”. De asemenea, menționează elemente „împotriva turcilor și deci a tuturor păgânilor”. În continuarea eseului autorul indică amănunte distinctive precum diverse tematici religioase sau portul celor prezenți în ilustrații. Cu toate acestea, amănuntele se schimbă odată cu timpul, dar subiectul „rămâne totuși al tradiției”. Textul este redactat cu cerneală verde, în limba română, acesta fiind datat 1937. În cadrul textului sunt prezente numeroase corecturi realizate ulterior, cu cerneală neagră.