ADRIAN PAUNESCU: ISTORIA UNEI SECUNDE (1971/exemplar din tirajul topit/AUTOGRAF)

144 pag. format 12/19 cm, coperta Harry Guttman.

ISTORIA UNEI SECUNDE - Volum de versuri de Adrian Paunescu, publicat in anul 1971, la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti. 

Primul tiraj al cartii, interzis de cenzura, a fost distrus, salvandu-se doar cateva exemplare de autor. Din al doilea tiraj, scos in acelasi an si la aceeasi editura, au fost eliminate poemele Domnule doctor, sa uitam si Mor substantivele, dezvaluindu-se astfel motivele cenzurarii: primul ataca, abia voalat, suspiciunea generalizata a regimului si teama de adevar („Domnule doctor, singura boala e boala de-a sti, de-a vedea, / altfel suntem sanatosi, altfel avem totul gata pentru nastere"), uitarea vinovata a supunerii fata de ocupantul strain („uita ca am mirosit cu aceste nari nevinovate cizme / straine cu picioare straine in ele") si a crimelor savarsite („Totul se rezolva daca uitam", „a fost un tratament / gresit (sa zicem), se puteau evita unele excese, / n-a fost totusi asa de rau ca prin alte parti"), festivismul, menit sa ascunda tragedia („vajaie doliul prin acest salon de sculpturi/ cu morti dedesubt marmura nu cunoaste/ bolile oamenilor suspi-ciosi"), facand aluzie si la tentatia evadarii din universul stagnant („halatele sunt murdare, chiuvetele sunt infundate, / usile sunt larg deschise, hai sa fugim/ impreuna pe camp"); al doilea trimite, in acelasi limbaj „esopic", la deposedarea individului de orice posibilitate de exprimare, intr-o lume in care dicteaza opinia masei amorfe si sloganul colectivist: „Mor substantivele, verbul e totul. / Suntem multime, gramada, sir./ Fraza o spune vita. Cu botul./ Raman pronumele. Plin cimitir".

Din ratiuni similare, a fost schimbat titlul poeziei Maseaua de minte in Caricatura unei dureri, iar poemul intitulat Parcul zoologic al lui Franz Kafka a devenit Jurnal, cu un adaos de „explicatie" menit sa atenueze aluziile la realitatea imediata: „Ultimele ganduri ale surorii lui Franz Kafka inainte de a fi gazata". S-a inclus, in loc, poezia mai „patriotica ' Mere din Ardeal. Ultima piesa din volum, Shakespeare, s-a imbogatit si ea cu un moto, care ar accentua nota strict omagiala („Spiritului sau, care - ca un razboi - a vegheat atatea morti"), deviind atentia de la versurile cu adresa clara la cenzura exercitata de „jandarmii cu ochire buna" ai Puterii.