Amintiri din Junimea

„ Societatea Junimea n-a fost un loc, n-a fost un grup, n-a fost, în nici un caz, o institutie plicticoasa, o lectie de manual, a fost o lectie de viata si o stare de spirit: aceea care-i însufletea pe tinerii de vârste cuprinse între vreo 20 si 30 de ani, întorsi de la studii din strainatate cu gândul de a umple un loc gol pe harta treburilor românesti. (...) Norocul Junimii în anii ei cei mai buni si mai prolifici au fost scriitorii de vârf, numiti azi clasici, împreuna cu capul critic al Societatii, Titu Maiorescu. Însa norocul Junimii în posteritate a fost un scriitor de rang doi, dovada ca istoria literara nu se sprijina numai pe umerii gigantilor. Ca sa fie si sa ramâna pentru oamenii viitorului mai mult decât o pagina de dictionar, Junimea avea nevoie de un narator: prezent, activ, implicat, dar mai ales fidel, una dintre cele mai rare calitati ale scriitorilor. Si îndeajuns de format în spiritul cartilor bune ca sa nu-si rateze misiunea. Acest om a existat, si numele lui este Iacob Negruzzi.“ (Ioana PÂRVULESCU)