Amintirile colonelului Lacusteanu

„Român verde, conservator, rusofil, de temperament sanguin-coleric – acesta pare a fi, după propria-i mărturisire, ofiţerul de carieră Grigore Lăcusteanu. Se numără printre puţinii care simt nevoia să aştearnă pe hârtie gânduri despre sine, despre familie ori despre lumea în care trăiesc. Vălmăşagul de la 1848, acel «furnicar de crai» în care «toţi am greşit, toţi am suferit», căci «au fost o zăpăcire obştească», are în persoana memorialistului un cronicar atipic. Aflat în mijlocul evenimentelor, silit să fie mereu la pândă, «iute şi violent», Grigore Lăcusteanu trăieşte intens întâmplările de familie şi deopotrivă pe cele din jur. Notele sale, în mare parte subiective, ca orice elaborat de factură memorialistică, vin în răspăr cu istoriografia comunistă care s-a insinuat în societatea noastră vreme de mai multe decenii. De aici şi curiozitatea noastră îndreptăţită de a asculta et altera pars. Potrivnic statornic al «golanilor» şi convins că doar Dumnezeu, «cu ajutorul blagoslovitei Rusii, poate salva România», Grigore Lăcusteanu, ca ofiţer, e amestecat în revoluţie – pentru a o reprima –, e arestat, scapă şi e gata să se pună în slujba invadatorilor ruşi şi turci. Ceea ce şi face. Până atunci însă urmăreşte cu acuitate evenimentele, restituindu-ni-le cu condeiul unui libretist de operetă.“ (Ion FILITTI) În anul 1847 se coaliza dăscăleţii, advocaţii şi ciocoii rapace, aspirând la o răsturnare generală a ţării, cu scop de a se urca peste ruinele boierilor şi celor avuţi. Pe de altă parte ex-domnul Alexandru Ghica, prin feciorii de boieri (care era clasa cea mai inteligentă în aparenţă) şi prin bani, având de instrumente pe fraţii Goleşti, Nicolae şi Ştefan, uneltea răsturnarea lui Vodă Bibescu, cu scop de a reveni pe tronul României. Ruşii iarăşi, nu numai că nu le displăcea, ba încă în anul 1848 în luna lui mai au trimis pe generalul Duhamel ca să-i dea mai multă impulsie, cu scop – ca vecină – să ia de pretext că la porţile ei s-au aprins un rezbel civil şi cu acest chip să poată intra în ţară să deschiză chestia Orientului… Vodă Bibescu, din parte-i, se adormea de iluziile care îi procurau golanii, că urzesc o revoluţie cu Moldova şi cu Transilvania şi să-l proclame de împărat al Daciei. Fie politica exterioară, fie slăbiciune sau inerţie, nu lua măsuri coercitive.