Antonescu si Hitler. Corespondenta si intalniri inedite 1940-1944 (volumul 1)

Titlu: Antonescu si Hitler. Corespondenta si intalniri inedite 1940-1944 Editura: Cozia An de aparitie: 1991 Nr. pagini: 220 Format: 14 x 20 cm Coperti: brosate Carte in limba: romana Stare: buna Ion Antonescu (n. 14 iunie 1882, Pitești, România – d. 1 iunie 1946, Jilava, Ilfov, România) a fost un ofițer de carieră (mareșal) și om de stat român, șeful Biroului Operațiilor din Marele Cartier General[9] al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost cel de-al 43-lea prim-ministru al României cu titlul de „Conducător al Statului”. Regele Carol al II-lea, la propunerea lui Horia Sima, șeful Mișcării Legionare, l-a numit președinte al Consiliului de Miniștri. Antonescu, în urma situației conflictuale mai vechi cu Carol al II-lea și în contextul pierderilor teritoriale ale României din anul 1940, l-a constrâns pe rege să abdice în favoarea foarte tânărului principe moștenitor Mihai. După Rebeliunea legionară din 21–23 ianuarie 1941, Antonescu a desființat Statul Național-Legionar - cu care partidele democrate refuzaseră să colaboreze - și a girat singur exercitarea puterii de stat, ca dictator, și responsabil pentru atrocitățile comise împotriva evreilor și romilor în România și în teritoriile controlate de statul român. Ion Antonescu a decis intrarea României în Al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile românești pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena și Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României. Politica sa externă s-a dovedit a fi profund falimentară și, finalmente, el nu a reușit să recupereze nimic din teritoriile cedate Uniunii Sovietice, Ungariei și Bulgariei. Față de evidența că războiul antisovietic este pierdut, Antonescu a fost demis de la conducerea statului de către Regele Mihai I, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, arestat, apoi deținut în Uniunea Sovietică. La 17 mai 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie 1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava.