Armance (Sau citeva scene dintr-un salon parizian in 1827)

Autor(i): Stendhal Editura: Eminescu

•                ,,  Toate simţămintele pe care dragostea cea mai înflăcărată, cea mai duioasă, cea mai curată le poate trezi în sufletul unei femei, Armance le nutrea pentru el. Speranţa morţii, singura persepctivă a acestei dragoste, dădea limbajului ei ceva celest şi resemnat, întru totul potrivit cu firea lui Octave.
• ''Zadarnic îmi făuresc cele mai înţelepte norme de conduită, viaţa mea nu este decât un şir lung de nefericiri şi de senzaţii amare. Luna aceasta nu face mai mult decât cea care a trecut, nici anul acesta decât celălalt. De unde atâta îndârjire de a trăi? îmi lipseşte oare tăria sufletească? Şi-apoi, ce este moartea? Prea puţin lucru într-adevăr; trebuie să fii nebun, să te lipseşti de ea.

• ,,Am trufia de a mă crede deasupra tuturor primejdiilor, a tuturor durerilor ce se pot abate asupra unui om şi totuşi implor durerea ce mă apasă să îmbrace o formă nouă, să aleagă un chip care să-mi fie pe plac, adică să scadă la jumătate? Câtă nimicnicie! Şi cât de hotărât mă credeam! Dar nu eram decât un îngâmfat!''

  Stendhal în Armance