BRANDY stock ORIGINAL, puro distillato di vino, ani 80/90 CL 70 gr 36

- BRANDY stock ORIGINAL, puro distillato di vino, ani 80/90 CL 70 gr 36  con garanzia governativa CG 776795

BRANDY BOTTLE - CONIAC - VECCHIA COLLEZIONE

bottiglie della collezione

Salut, tocmai ai cumparat de la Robavecchia. Esti cel mai tare! :) IMPORTANT ! Daca ai fost multumit de produsul cumparat de la noi si de modul in care ai fost tratat, ne-ar ajuta daca ne-ai putea acorda calificativ pozitiv si nota maxima, 5 stele, la fiecare dintre cele 4 criterii afisate de catre sistemul Okazii. In cazul in care aveti o nemultumire legata de produsul comandat sau de calitatea acestuia, va rugam sa ne contactati telefonic sau pe e-mail si VA GARANTAM SOLUTIONAREA POZITIVA A SITUATIEI. Multumesc si te mai asteptam pe la noi! Robavecchia". Pentru orice intrebare iti stam la dispozitie! 

În primul rând, merită să concretizăm că numele brandy este de origine olandeză, și este derivat din „brandewijn“, care înseamnă „vin ars.“ Prin urmare, este un lichior care se naște de la suc, pulpă sau coaja de fructe. Sa născut în secolele VII-VIII după Hristos, de către alchimiștii arabi, care l-au folosit ca medicament. Difuzarea sa în Europa a fost posibilă datorită Spaniei și Irlandei. Se caracterizează printr-un conținut de alcool de 40 de grade.

Distilatul de vin a fost utilizat în scopuri medicale în epoci diferite: este o poveste interesantă care vă va spune pentru o dată din spatele tejghelei parfumierilor, dar cu paharul în mână.

La început este ilustru Școala de Salerno, care în jurul valorii de Mille falsificate medicii medievale, care a învățat să merituoși studenți, de asemenea, alchimie ezoterice. Distilarea a fost, probabil, deja bine cunoscut, deși datele convențional înapoi la 1148 cu traducerea latină a unui text alchimic arab, The Morienus.

Ceea ce a rezultat din fotografii medievale a fost o mulțime de alcool impur flegma de vin, dar perfect vindecat, deși conceptul de dezinfectant la momentul respectiv a fost departe de a veni. Medicii apoi folosit pentru uz extern ca miraculos găsită pentru fiecare corp gangrena și putrezirea. Del vin distilat a fost scris una dintre primele din 1260 Taddeo Alderotti, profesor de medicina si alchimie la Bologna într-un capitol al Consilia sale „la faciendam Aquam vitae, que Alio ardens nomini dicitur“ (1).

De-a lungul anilor, în schimb el a învățat cum să folosească un ardens aqua oral conservate într-un butoi în 1310 a fost de master Vital Du Four, medicale și Abbot în județul Armagnac, renumărarea virtuțile în celebrul manuscris (2). Dar, în călugări Romagna acestea ar trebui să fie deja producătorii harnic, dacă trebuie să dea credit la capitolul Provincial al Dominicanilor a avut loc la Rimini în 1288, care a interzis frații din fabricație Aqua Vitae și a ordonat distrugerea lor de aparatele de distilare (3). Motivul pentru această interdicție draconice, este ușor să ne gândim, ar putea fi doar faptul că frații corupeau sufletul și forța ficatul pentru a ridica cotul.

Pana in 1600, cand olandezii apportarono îmbunătățiri considerabile în alambic ripasso (oală încă), spiritul vinului a fost mai degrabă dezgustător pentru prezența alcoolilor și cu miros neplăcut superior din străinătate, și, prin urmare, a rămas limitată la utilizările vicioase ale populației.

Cine și-ar putea permite să cumpere, în schimb, aqua perfecta, care este un spirit distilat de șapte ori, astăzi am spune rectificat. Bogații a băut doar „cum et Zuccaro spetie“ simbol de stare la momentul respectiv, pentru că acest coniac era aici se naște lipsit de aroma, astfel încât lichidul prin arta apothecaries antice. În curând, folosirea băuturilor spirtoase aromatizante a devenit universală în rândul celor care ar putea să-și acorde aceste luxuriante.

Pentru că a fost consumul său discreționar, rachiul de-a lungul secolelor, au tăiat câteva virtuți medicinale experiență empirică, și a fost utilizat în toate formele, cum ar fi medicii pectorali obișnuiau să spună atunci, răceli sau gripă bronșită nu contează: moștenirea culturală a această epocă este astăzi utilizarea populară a "laptelui și a coniacului" cu aceleași indicații.

Un alt indicator popular, nu inexactă, a fost spiritul va folosi ca o pastila de dormit: pana la descoperirea barbiturice (1903) singurele arme terapeutice în mâinile medicilor au fost derivați de opiu și alcool în doze adecvate. Așa cum se reflectă în numeroase lucrări literare: corespondența între curios Giovanni Pascoli și articulația (4), în care poetul a fost admonestat să nu abuzeze de acum laudanum, timp de coniac, pentru tulburari nervoase sale. Dar alți poeți, chiar mai puțin sobri, foloseau pelinul "diabolic".

rachiu de vin, în timp, a devenit cunoscut sub numele de „brandy coniack“, o zi el a făcut intrarea triumfală în farmacie de pe bandwagon științei. Introducerea de coniac francez în anglo-saxon farmacopeea și cele ale multor date alte țări de la începutul secolului al XX-lea (în 1898 în British Pharmacopoeia, în 1905 în Farmacopeea SUA), cu o mulțime de conținut de alcool și puritate eseuri analitice, după cum este necesar știința farmaceutică. Cognac va rămâne în cărțile sfinte în Arta Magnificul cu numele solemn al Spiritus Vini Gallici până la sfârșitul anului al doilea război mondial, și apoi dispar, copleșit de mai multe Analepticele moderne și eficiente. Coniacul medicament a fost folosit în situații de urgență, pentru a stimula funcția circulator: a fost, de fapt, dat cu generozitate în caz de hipotermie, avarii si atacuri de cord.

Pentru a fi utilizat ca medicament, cognacul a fost preparat în conformitate cu reguli specifice: în special, aditivii tradiționali au fost interzise. Nu ar trebui să fie nici zahăr, nici caramel, nici extracte din lemn, nici

Pentru a fi utilizat ca medicament, cognacul a fost preparat în conformitate cu reguli specifice: în special, aditivii tradiționali au fost interzise. Nu trebuie să existe nici zahăr, nici caramel, nici extracte din lemn, nici să fie diluat cu apă la 40 °; dar a fost utilizat până la 60% în volum "pentru cognac bun"; așa că era un cognac mai pur și mai concentrat decât normal. Österreichisches Arzneibuch (Farmacopeea Austro-Ungară) a prescris o tărie alcoolică între 44 ° și 48 °.
Consecință a introducerii spiritului de vin în repertoriul oficial de droguri, a înflorit în curând ambele bottlings franceză și italiană ale „medicament coniac„care corespund specificațiilor farmaceutice. Printre numeroasele companii, cea care a făcut cea mai mare avere cu acest tip de distilat a fost Stocul Trieste, apoi austriac.

În farmacie magnific în Piazza del Campo din Siena stil Liberty este încă instantaneu vizibil al acestui medicament belle epoque: „Imobiliar Cognac de primar“ pe una dintre ușile de figura mobila la vedere cuvintele În plus, publicistul de la începutul secolului al XX-lea este bogat în lucrări grafice de publicitate de coniacuri medicinale pentru fiecare brand, de origine străină și străină.

Pe parcursul anilor negri Prohibiției din Statele Unite ale Americii (ianuarie 1920 / februarie 1933) coniac, la efectul secundar bizar al clasificării sale medicamente, a fost, împreună cu whisky bourbon la 100 dovada (îmbuteliat în legătură), printre spiritele rare, în mod legal disponibile, în mod natural, pe bază de prescripție medicală și în farmacii. Vă puteți imagina câte "bolnavi" au recurs la medicamentele delicioase! Acest lucru ia salvat pe mulți producători francezi de la faliment, care în America avea o piață înfloritoare, permițându-le să-și continue exporturile, odată ce eticheta era adecvată legii.

În același timp, sa dezvoltat un tratat științific pe această temă: „Agentul de coniac Therapeutique“ capitala mici, dar activitatea lui Robert Delamain (5), primul istoric de coniac, raportează un capitol intitulat savuros Delamain, listând înțelepciunea științifică cu transformările chimice ale distilatului de-a lungul anilor și rolul indispensabil al butoiului de stejar, atribuită fracțiunii sale alcoolice, un efect și eupeptico-reglementare cardio; dar în cazul în care ai făcut-o a fost curajos în a da fracțiune lui „non-alcool“, care este, pentru acei congeneri în acest virtuți tonic dizolvat, diuretic, bactericid, și eficacitatea un'incontestata „în bolile febrile, gripa, febra tifoidă și pulmonare“, cu o mulțime de lucrări științifice în marginea textului său, ca în lucrarea științifică de astăzi.

El a menționat, în special, că printre muncitorii din depozitele sale de vin - și el însuși, fiul unei dinastii ilustru de producători ar putea foarte bine să fie conștienți de - nu cunoaște tuberculoza, explicând că motivul atribuit eliminarea prin plămâni congenerilor "Bactericide" dizolvate în alcoolul de coniac. De asemenea, referindu-se la avizul unui timp clinician celebra pe actiunea puternica fiziologice a acestei fracțiuni „non-alcool“ a „vrai vieux coniac“, considerat o eficacitate superioară față de orice alt spirit cu același conținut de alcool. Muzică pentru urechile lui Delamain! Desigur, atât de mult accent a fost interesat, între o inventivitate și un fond de adevăr empiric; dar ne dă înapoi spiritul timpului.

Chiar și astăzi ne luptăm pe proprietățile medicinale ale acestui alcool: un studiu finlandez recent (6) a evaluat îmbunătățirea reactivității coronariene induse prin distilarea tinerilor sănătoși, concluzionând că coniac este ineficient, dar care au răspuns activitate antioxidantă semnificativă în sânge, în virtutea de polifenoli dizolvați în alcool.

În final, se cunoaște utilizarea spiritului Galic pentru frecarea externă, inhalare și picături orale, încă folosit foarte tradițional în țările de limbă germană cu numele corespunzător al Franzbranntwein. În zilele noastre se folosește un spirit neutru, care nu mai este cognac așa cum era, în care se topesc camforul, mentolul și uleiul de pin sau de munte de pin.

Cognacul este unul dintre remediile bunicii în acest caz pentru a atenua simptomele febrei; lapte fierbinte cu două degete de coniac și două linguri de miere pentru a lua înainte de a merge la culcare. Laptele conține substanțe saline, energice și relaxante și, de asemenea, rehidratază persoana care transpira; cognacul promovează transpirația și dispersia căldurii, deși la început se încălzește; în sfârșit, mierea conține substanțe energetice naturale și antiinfecțioase.

În primul rând este bine să precizăm că denumirea de coniac este de origine olandeză și derivă din „brandewijn”, care înseamnă „vin ars”. Prin urmare, este o lichior care se naște din sucul, pulpa sau coaja unui fruct. S-a născut în secolele VII - VIII după Hristos, de către alchimiștii arabi, care l-au folosit ca medicament. Difuzarea sa în Europa a fost posibilă datorită Spaniei și Irlandei. Se caracterizează printr-un conținut de alcool de 40 de grade.

Se caracterizează prin îmbătrânire în butoaie de stejar sau prin metoda „criaderas y soleras”. Această metodă implică umplerea butoaielor de stejar care sunt dispuse în rânduri suprapuse. Începeți întotdeauna și numai prin umplerea celor din partea de sus: după un an, o parte din conținut este turnată în butoaiele de mai jos, în timp ce cele superioare vor primi un brandy nou. În acest fel, vinul pe care îl obținem la baza acestui aranjament nu este doar gata pentru a fi consumat, dar mai presus de toate va prezenta arome și arome deosebite, date tocmai de amestecul continuu.

Distilarea are loc în două momente, motiv pentru care vorbim de distilarea dublă, care are loc în albiuri de cupru discontinue; prima distilare, numită „broullis”, produce un lichid de aproximativ 28 ° în timp ce a doua, „bonnechauffe” duce la un produs cu un procent de alcool în volum egal cu 72%.

Există trei etape ale îmbătrânirii:
absorbţie
digestie
oxidare
coniac În timpul primei faze a îmbătrânirii, coniacul absoarbe fenolii ligninei de pe doage, care dau culoarea particulară a coniacului: în această fază se folosesc butoaie noi, adică acele recipiente utilizate de trei ori și timp de opt luni la rând.
Această fază, numită extracție, eliberează săruri minerale de pe doage.
După extracție, care durează între opt și doisprezece luni, coniacul este decantat în butoaie mai vechi pentru faza de digestie, care durează între doi și cinci ani.
Oxidarea taninelor conferă fixarea culorii, în timp ce contactul cu lemnul îmbătrânit conferă cognacului senzații senzoriale complexe: în ceea ce privește culoarea, trebuie specificat faptul că introducerea caramelului până la 0,5% cu singurul scop de a face culoarea lichidului mai vie.
În a treia fază, are loc oxidarea, îmbătrânirea reală, ceea ce face ca distilatul să fie complex și interesant.
Această fază poate dura zeci de ani, timp în care Cognacul continuă să îmbătrânească: transformarea este întreruptă de fapt numai când are loc îmbutelierea.

Cu toate acestea, nu este posibil să îmbătrânești un coniac mai mult de 60 de ani: acest fapt se datorează schimbului natural și binevoitor de oxigen cu exteriorul, care determină o evaporare volumetrică de 2/3%.

In realtà il cognac lo diventa solo in fase di assemblaggio, quando la riduzione viene effettuata con acqua distillata che porta la gradazione alcolica tra il 38% e il 42% in volume di alcol: va ricordato che l'acquavite contenuta nelle botti ha un volume compreso tra 70% e 72%.
ingl .: Very Superior Old Pale (Stravecchio superior galben-pai); brandy o brandy dai 18 ai 25 anni.
Inglese: Very Very Superior Old Pale (top color paglierino super vecchio); acquavite o acquavite dai 25 ai 40 anni.