Bucuresti Casa de targovet,sec.XVIII de MIRCEA OLARIAN (1898-1985)

* NOU! TRANSPORT GRATUIT ! *

"Bucuresti - Casa de targovet, sec.XVIII pe Calea Serban Voda, nr.33".

Lucrare de MIRCEA OLARIAN  (n.1898 Galati - d.1985 Bucuresti, inmormantat la Craiova). 

Autorul, se mutase inca din 1933 de la Craiova la Bucuresti.

Arhitectura si atmosfera patriarhala in aceasta lucrare deosebita.

Gravura in tehnica aquaforte/hartie, semnat dreapta jos in creion sub chiuveta plus stampila-sigiliu a autorului in tus rosu.

Dimensiunile  chiuvetei: 16 X 24 cm., iar ale hartiei: 23 X 31 cm., stare foarte buna, fara rama. (la nevoie, contra cost, asiguram si inramarea).

Nuantele imaginii pot sa difere de realitate, din cauza ca fotografiile au fost facute cu un telefon mobil.

Oferim certificat de vanzare!

Garantam autenticitatea lucrarii fara limita de timp si provenienta sigura a acesteia.

Va rugam sa ne intrebati pe forum despre valabilitatea anuntului, produsele noastre se vand in paralel pe mai multe siteuri. Va multumim!

Foto: Iustin Zegrea.

Conform Florin Rogneanu:

"Mircea OLARIAN s-a născut la 19 septembrie 1898 la Galaţi.
În anul 1908, părinţii lui, ambii actori, după ce au colindat cu trupe ambulante sau pe cont propriu prin mai toate judeţele ţării, se stabilesc în Craiova, unde sunt angajaţi la Teatrul Naţional, ai cărui artişti societari vor deveni în scurt timp.
În anul 1912, luând parte la un concurs organizat la Bucureşti de către Asociaţia Maeştrilor de Desen şi Caligrafie, obţine o diplomă. Avea atunci ca profesor de desen pe pictorul craiovean Nicolae Rădulescu (cel care printre puţinii artişti-a realizat portretul poetului Mihail Eminescu - litografie, acesta fiind încă în viaţă).
În 1916 absolvă Şcoala Comercială Gh. Chiţu din Craiova şi intră ca funcţionar la Banca Comercială. Însă în toamnă e obligat să părăsească oraşul (ocupat de trupele nemţeşti) şi se refugiază în Moldova.
Se înscrie voluntar în armată, satisfăcând stagiul militar la Şcoala de ofiţeri de rezervă din Botoşani.
Fiind detaşat cu serviciul în Dobrogea, impresionat de noutatea peisajului - face acuarele şi desene după natură.
Demobilizat, se reîntoarce la Craiova în anul 1918 şi îşi reia vechea ocupaţie de funcţionar la Banca Comerţului.
Între 1919 şi 1925, în timpul liber, Olarian lucrează cu pasiune după natură şi execută copii după Grigorescu şi Verona.
Frecventează Pinacoteca "Alexandru şi Aristia Aman", precum şi expoziţiile ce se organizau în acea perioadă în oraş, la Salonul Prefecturii şi la Galeria Complexului Minerva: Marius Constantinescu, Flesian, Toni Wentzel, Jean Negulescu şi Nicolae Drăgulescu-Drag ş.a..
În timpul vacanţelor face excursii la Tismana, Baia de Fier, Horez, unde lucrează după natură peisaje şi colţuri pitoreşti. Tot acum ia lecţii de desen cu pictoriţa craioveancă Freda Tribalsky, care studiase la Munchen.
În primăvara anului 1925, pictorul Eustaţiu Stoenescu, care avea legături financiare cu banca, îl cunoaşte pe tînărul Olarian şi-i face o vizită spre a-i vedea lucrările. Îl sfătuieşte să lucreze cu seriozitate, urmându-şi vocaţia artistică. Această încurajare, din partea unui artist de prestigiu, a constituit pentru Olarian un îndemn în activitatea sa de viitor.
În anul 1926 Mircea Olarian deschide prima sa expoziţie personală, în Salonul Prefecturii Dolj, cu 59 lucrări în ulei şi 30 desene şi acuarele. În anul următor, demisionează de la Banca Comerţului şi începe o nouă activitate la Institutul de Arte Grafice "Ramuri" din Craiova (1iunie 1927 - 1 martie 1933). Această epocă constituie pentru artist o rodnică ucenicie în tehnica gravurii şi a litografiei.
În anul 1928 debutează la Salonul Alb-Negru din Bucureşti cu o serie de gravuri şi desene.
În anul următor (1929), în luna aprilie, organizează a doua expoziţie personală la Casa Albă a Băncii Comerţului din Craiova, unde prezintă circa 80 de picturi, gravuri, acuarele şi desen.
În anul 1930 debutează la Salonul Oficial de pictură, din Bucureşti, obţinând premiul II, pentru "Autoportret", lucrare în mărime naturală.
În 1931 participă, din nou, la Salonul Alb-Negru, şi la Salonul Oficial de pictură.
În anul 1932 expune la Sala Minerva din Craiova peste 100 de lucrări de pictură, gravură şi desen. Totodată trimite lucrări la Bucureşti, la Salonul Oficial de pictură şi la Salonul de Alb-Negru.
La 1 martie 1933, deschide prima expoziţie personală la Ateneul Român, unde prezintă 162 lucrări. În acest an Olarian se stabileşte definitiv la Bucureşti.
Între 1934 - 1938 expune cu regularitate în fiecare an la cele două Saloane, de pictură şi Alb-Negru.
În anul 1939, artistul face o călătorie de studii în Italia, unde vizitează marile centre de artă: Roma, Florenţa, Perugia, Asissi, Veneţia,etc. Se reîntoarce în ţară cu o bogată colecţie de laviuri şi acuarele.
În 1945 expune la salonul "Universul", 78 desene şi laviuri pe teme rustice. La sfîrşitul aceluiaşi an prezintă o serie de acuarele, guaşe şi laviuri, intitulate "Peisajul italian".
În 1947 participă la expoziţia: "Italia văzută de pictori români", organizată de Muzeul Toma Stelian din Bucureşti.
Între 1950-1960, artistul participă la expoziţiile anuale de stat ca şi la cele ocazionate de diverse evenimente politice şi artistice.
În 1962 este prezent cu 10 lucrări la Expoziţia "Luna Gravurii".
În 1967, participă cu o serie de lucrări în expoziţia organizată cu ocazia a 20 de ani de la proclamarea Republicii.
Din 1953, Mircea Olarian a fost prezent în diverse expoziţii de grafică organizate de către ţara noastră peste hotare: la Viena, Pekin, Moscova, Cincinati, Bulgaria, Argentina, Suedia,etc. În anul
1969, Muzeul de Artă din Craiova i-a organizat o amplă expoziţie personală cu peste 135 de lucrări, în diferite tehnici: laviu, acuarelă, acvatinta, pointe-seche, peniţă, litografie, curatori fiind: Lucreţia Rogneanu, muzeograf şi pictorul Toma Hirth.
Lucrări semnate de Mircea Olarian se află la Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Artă din Constanţa, Muzeul de Artă din Craiova, Muzeul de Artă Iaşi, Muzeul din Râmnicu Vâlcea, precum şi la Cabinetul de stampe al Academiei Române.
Artistul trece în nefiinţă la 27 august 1985, în Bucureşti, înmormântat pe 30 august în cimitirul Sineasca din Craiova.
Lucrările sale de pictură şi grafică au făcut parte adesea din numeroase expoziţii tematice organizate de Muzeul de Artă din Craiova, dintre care amintim: "Craiova văzută de Mircea Olarian", 1992; "Craiova - Oameni şi locuri - secolele XIX-XX", 1996; "Artişti români peregrini prin lume, secolele XIX-XX", Ediţia a II-a, 1998, la ultimele două curator fiind Florin Rogneanu.
În 1998, Muzeul de Artă Craiova îi organizează prima Expoziţie Retrospectivă, cu peste 100 de lucrări de pictură, grafică şi gravură, curatori fiind: Florin Rogneanu şi Gheorghe Crăciunoiu.
Mircea Olarian, monograf al Craiovei

În zbuciumata viaţă artistică de la sfârşitul secolului al XIX-lea, soseau la Craiova, aduşi de faima teatrului românesc condus de Maria Teodorini, doi actori: Al. Olăreanu, zis Olarian, autodidact, format în trupa lui I. Lupescu, şi Eugenia Procopiu, absolventă a Conservatorului din Iaşi. Cei doi aveau să joace împreună timp de trei ani, între 1887-1889, după care drumurile lor artistice se vor despărţi. Peregrinând prin ţară cu diferite trupe de teatru, ei se vor reîntâlni la Piatra Neamţ, unde s-a căsătorit în 1892, iar şase ani mai târziu, la Galaţi, au dau naştere unui fiu, Mircea Olarian, artistul de mai târziu.

Această familie, greu încercată de vicisitudinile vieţii de teatru, avea să se stabilească definitiv în oraşul Craiova în 1908. Climatul familial, în care va creşte şi se va forma ca personalitate tânărul Mircea Olarian, era un climat dominat de preocupări artistice şi istorie culturală. Astfel, tatăl său, AL. Olăreanu, era autorul câtorva scrieri dramatice, azi uitate, dintre care amintim: Dreyffus, Ana Simon, Horia, Cloşca şi Crişan; era preocupat, în egală măsură, de scrierea unei istorii a teatrului românesc, din care a tipărit: Teatrul românesc în Banat şi Transilvania, Contribuţii pentru o istorie a Teatrului românesc în Banat, Transilvania şi Bucovina până în 1906 (Craiova; F.A., 66 p.), Istoricul Teatrului Naţional din Muntenia de la 1798 până la 1877-1878 (Craiova, f.r., 87 p.), şi Însemnări pentru o istorie a teatrului craiovean (Ed. Ramuri, Craiova, f.a., 57 p.), iar după anul 1921, când a fost pensionat, a lucrat la un volum pe care voia să-l intituleze Nuvele şi amintiri din teatrul craiovean şi din provincie şi la o Antologie a 93 de actori. Toate aceste preocupări ale tatălui şi-au pus amprenta asupra intelectului în formare al fiului, fapt dovedit de interesul, opţiunile şi evoluţia artistică de mai târziu a acestuia.

Primele încercări artistice ale lui Mircea Olarian au fost de natură actoricească, jucând roluri de copii în spectacolele Naţionalului craiovean, pentru ca mai apoi să participe alături de tatăl său la realizarea afişelor şi a decorurilor de teatru. În 1912, când împlinise 14 ani, a obţinut o menţiune onorabilă la concursul Asociaţiei maeştrilor şi maestrelor de desen şi caligrafie organizat la Bucureşti.

Începând din anul 1919, Mircea Olarian va lua lecţii de desen şi pictură cu Freda Tribalsky, personalitate a vieţii culturale craiovene, absolventă a Academiei de Arte Frumoase din Munchen, care avea să-i imprime tânărului dragostea faţă de peisajul citadin, să-l pună în stăpânirea unui desen riguros şi expresiv în acelaşi timp. La aceasta se vor adăuga dorinţa sa permanentă de a se instrui, de a lucra în mijlocul naturii, de a se dedica trup şi suflet artei. Într-un caiet intitulat Ganduri despre artă, ganduri consemnate la vârsta senectuţii, Olarian nota: "Când te-ai hotărât să faci artă, atunci să te pregăteşti pentru mucenicie. Arta cere renunţare; este de o gelozie feroce...Vrea să-i aparţii numai ei ". Aceste rânduri cuprind concluzia artistului după o viaţă de peste 60 de ani dedicată artei plastice.

La vârsta de 22 ani făcea o serie de copii după tablouri de Th. Aman, N. Grigorescu sau Arthur Verona aflate în Pinacoteca "Alexandru şi Aretia Aman" din Craiova, exerciţiu pe care îl considera necesar, dar nu şi suficient.. De aceea cutreiera străzile oraşului pentru a surprinde locurile pitoreşti, făcea excursii la Tismana, Baia de Fier, Horez lucrând după natură schiţe rapide în creion, laviu şi acuarelă. Dar hotărâtoare pentru cariera sa au fost sfaturile şi îndemnurile susţinute prin care cunoscutul pictor Eustaţiu Stoenescu a stimulat la tânărul autodidact dorinţa de a atinge cotele înalte ale artei adevărate.

O dată de referinţă în evoluţia artistică a lui Mircea Olarian este anul 1927, an în care îşi va începe activitatea la Institutul de Arte Grafice "Ramuri", acolo unde şi-a amenajat noul atelier în care va începe să lucreze în tehnica gravurii. Şi-a însuşit-o extrem de rapid, dacă ţinem cont că în anul următor, 1928, a fost admis la Salonul Alb-Negru din Bucureşti cu o serie de acvaforte, iar aproape întreg numărul festiv al revistei "Ramuri" din 1929 a fost ilustrat cu gravurile sale de o calitate tehnică şi artistică remarcabilă.

Primele trei expoziţii personale, Mircea Olarian le-a deschis la Craiova: în 1926 în Salonul Prefecturii Dolj (cu 50 de lucrări în ulei, 20 desene şi acuarele), cea de-a doua în 1929 la Casa Albă a Băncii Comerţului (80 lucrări în ulei, gravură, desen şi acuarelă), iar cea de a treia în Sala Minerva (peste 100 de lucrări în ulei, gravură şi desene). Marele pas însă avea să-l facă în 1933, în martie, când s-a prezentat publicului bucureştean, în Sala Ateneului Român, cu o amplă expoziţie ce cuprindea 162 de lucrări, după ce în prealabil debutase în 1930 şi la Salonul Oficial de Pictură, unde obţinuse un meritoriu premiu II pentru lucrarea "Autoportret". Tot atunci (în 1933), s-a stabilit definitiv în Bucureşti, fără a uita însă oraşul şi oamenii Craiovei, acolo unde va reveni adesea, aşa cum o demonstrează lucrările executate aici în anii 1940, 1941, 1947 şi 1951.

De altfel, oraşul Craiova îl va considera pe mai departe un artist al său. Astfel, în 1943, atunci când s-a organizat o mare expoziţie de istorie şi artă în Palatul "Jean Mihail" în cadrul "Săptămânii Olteniei" (printre organizatori numărându-se dr. C.D.Nicolăescu-Plopşor şi V.G.Paleolog), Mircea Olarian va fi prezent cu cinci portrete de domnitori, executate în tempera ( Mihai Viteazul, Matei Basarab, Mircea cel Bătrân, Constantin Brâncoveanu şi Tudor Vladimirescu), două tablouri în ulei (În munţi şi Peisaj) şi trei lucrări de grafică (Cap de copil, Tatăl meu, Veneţiană); în 1969 Muzeul de Artă îi va deschide o mare expoziţie de grafică (135 de lucrări: desen, laviu, acuarelă, litografie, acvaforte, point seche - organizator Lucreţia Rogneanu), iar mai târziu alte două: în 1984 expoziţia "Craiova văzută de Mircea Olarian", iar în 1985 "Grafica lui Mircea Olarian în patrimoniul Muzeului de Artă din Craiova " (organizatori : Gh. Crăciunoiu şi Florin Rogneanu).

Îndrăgostit de natură şi de peisajul citadin, cu deosebire de vestigiile rămase peste timp ca martore ale unei vieţuiri autentice, Mircea Olarian s-a manifestat ca un adevărat cronicar al locurilor pe care le-a străbătut, surprinzând cu familiaritate şi talent tot ceea ce considera specific local şi, în acelaşi timp, propriu trăirilor sale interioare.

Vechea Bănie avea să fie pentru el, aşa cum am mai menţionat, un adevărat centru de interes, o sursă inepuizabilă de inspiraţie. Oraş al negustorilor, târgoveţilor şi al micilor meseriaşi, cu străzi înguste, întortocheate, cu hanuri care mai supravieţuiau din secolul al XVIII-lea, presărat la tot pasul cu fântâni impunătoare pentru vremea la care au fost ridicate, cu nenumărate case vechi, în stil românesc, cu ctitorii care urcau până în secolul al XVII-lea, Craiova oferea iscoditorului şi neobositului Mircea Olarian multiple subiecte demne de a rămâne consemnate artistic, atât pentru valoarea lor documentar-artistică, cât şi pentru aspectul lor plastic, uşor desuet, dar autentic.

Case de pe strada Elca, Case de pe strada Copertari, Prăvălii vechi din Cojocărie, Case vechi de pe strada Sineasca, Case vechi de pe strada Grădinari, Casă turcească din Răscruciul Mic, Vechile cazangerii, Case din mahalaua Ioan Hera reconstituie cu virtuozitate, în laviu sau acuarelă, culoarea locală, aşa cum se mai păstra ea în perioada interbelică (lucrările sunt executate în anul 1927), imagine întregită de aspectul caselor boiereşti, cu ziduri masive, a căror arhitectură conserva elementele originale ale artei populare, cum sunt: Casele Glogovenilor, ridicate pe locul unei vechi construcţii din sec. al XVI-lea, restaurate şi completate de N.Romanescu în 1908, Casele Coţofeanu, Casele Cilibiu din Strada Abondenţei, Casele N.D.Popp, Casele Cristofi s.a. Cea mai veche construcţie civilă, Casa Băniei (azi Muzeul de Etnografie), clădită de Barbu Craiovescu (primul fiu din prima căsătorie a lui Neagoe ot Craiova), refăcută de-a lungul timpului de Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu şi Elisa Otetelişanu, ultima în 1811, a constituit un subiect aparte pentru Mircea Olarian care a reluat-o în mai multe variante, toate executate în laviu şi datând din anul 1947.

De asemenea, seria hanurilor, dintre care amintim pe cele mai cunoscute: vestitul Han Horez sau Vechiul Han nemţesc, ridicat la sfârşitul secolului al XVII-lea în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, Hanul Doctorului, Hanul Chinţescu, Hanul Puţureanu sau Hanul Mercur, ca şi marele ciclu al fântânilor, multe dintre ele documente în piatră ale sec. al XIX-lea: Cişmeaua din Mahalaua Tabacilor, Cişmeaua Basarabilor, Cişmeaua din strada Mântuleasa, Cişmeaua Purcarului (construită la 1818 de jupânul Pavel Teodor şi Kir Marin Bulugbaşa) sau cea mai veche din oraş, Cişmeaua Popova, ridicată la 1613, după cum reiese dintr-un act de vânzare-cumpărare din timpul lui Radu Mihnea, completează imaginea de ansamblu a arhitecturii civile.

Vechile monumente arhitectonice de cult, ctitorite în secolele XVII-XIX: Vechea Biserică Sf. Dumitru (1652), Biserica Obedeanu (1748), Biserica Madona Dudu (1843), Biserica Belivacă, Biserica Sf. Gheorghe Nou, mai dominau cu silueta lor cartiere întregi ale Craiovei interbelice. O menţiune aparte pentru Biserica Sf. Gheorghe, ridicată în timpul lui Matei Basarab pe locul alteia mai vechi (cum menţionează Pisania de la 1652 care se mai păstrează), a cărei reconstruire, aşa cum arăta înainte de 1889 când a fost dărâmată complet, a executat-o în laviu şi a reluat-o şi în ulei în Vechea Biserică Sf. Dumitru din Craiova. Aspectul ei ulterior "restaurării" lui Lecomte de Nouy avea să-l redea în două laviuri, executate în 1947: Ulicioară veche de la Sf.Dumitru şi Dealul Bisericii Sf. Dumitru.

Un eveniment tragic în viaţa culturală a oraşului său adoptiv, incendiul care a distrus în 1925 până la temelii sediul Teatrului Naţional, nu putea să rămână neconsemnat de artist, cu atât mai mult cu cât părinţii săi erau şi societari ai acestuia. Un laviu din 1927, Incendiul Teatrului Naţional, făcut, se pare, după o schiţă mai veche de la faţa locului, deşi documentar, rămâne singurul "însemn" artistic peste timp a ceea ce s-a petrecut atunci.

Patosul mişcării de tip romantic, de care era animat Mircea Olarian, se va revărsa în vederile panoramice ale târgurilor: Piaţa Mare, Piaţa Veche Elca, Obor de vite din strada Sf. Dumitru, Din târgul de săptămână - laviuri executate în 1927 şi 1947, sau cele ale zonelor centrale ale oraşului, cu forfota specifică acestora: Vedere spre podul Justiţiei, Vedere spre fostul Palat al Justiţiei, Intrare la fostul Palat de Justiţie. De altfel, şi monumentala imagine a fostului Palat de Justiţie (azi, sediul Universităţii din Craiova), construcţie în stil neoclasic, proiectată în 1890 de către arh. Ion Socolescu, avea s-o reia într-o compoziţie în ulei (aflată astăzi într-o colecţie particulară).

La 1900, proiectul arhitectului peisagist E. Redont privind amenajarea unui parc la Craiova obţinea la Expoziţia Internaţională de la Paris medalia de aur, iar patru ani mai târziu, oraşul se mândrea cu realizarea celui mai mare parc natural din Europa. Colţurile romantice, cu poduri şi podeţe în imitaţie de lemn, cu un castel în manieră medievală nu puteau să nu reţină atenţia artistului care va executa aici o serie de crochiuri, laviuri şi acuarele în anii 1927, 1940, 1941 şi 1947. Mircea Olarian va dovedi acelaşi interes nestăpânit şi pentru istoria vie a oraşului, a personalităţilor care i-au marcat de-a lungul timpului viaţa politică sau culturală. În această categorie intră portretele lui Tudor Vladimirescu, Ioan Maiorescu, Iordache Otetelişanu, Eugeniu Carada, Matei Millo, Maria Teodorini, Emil Gârleanu, Ştefan Braborescu, Tiberiu Constantinescu, Constantin Bobescu, Lola Bobescu, C.S.Nicolăescu Plopşor şi cele ale tatălui său, Alexandru Olăreanu, portrete în care liniştea gravă sau frământări lăuntrice capătă un ton natural, stăpânit, firesc.

Iată cum oameni şi locuri, aşezări şi obiceiuri, documente şi întâmplări, toate la un loc conturează o atmosferă specifică vechii Craiove, de care s-a apropiat cu interesul istoricului, cu pasiunea etnografului şi viziunea artistului clasic care-şi struneşte cu atenţie elanurile romantice. De remarcat este faptul că Olarian şi-a ales ca subiecte cu deosebire pe cele încărcate cu o forţă emoţională dată de "istoria" lor, dovedind, pe lângă cunoaştere "evenimenţială" şi o atitudine "simpatetică" pe care a reuşit să o transmită lucrărilor sale.

Interesul arătat istoriei sociale şi culturale a oraşului Craiova încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea de către Karol Walştain, Petre Alexandrescu, C.Lecca, Th. Aman, continuat de generaţiile care s-au succedat începând cu Gh. Baba, Mihai Gelep-Migel, Anton Ventzel, Al. Dumitrescu Hagiu şi Eustaţiu Stoenescu, i se adaugă, deci, o mare parte a creaţiei lui Mircea Olarian. Generaţiile mai noi au continuat să descopere atmosfera intimă a unor cartiere, străzi sau clădiri rămase ca însemne ale veacurilor trecute. Reîntâlnim chiar, la unii dintre pictorii craioveni de azi, subiecte şi unghiuri de vedere pe care Mircea Olarian le-a tratat în compoziţii ca: Fosta stradă Copertari, Spre Fostul Palat de Justiţie, Spre Calea Unirii, Vedere generală a Craiovei. Astfel, el a lăsat oraşului în care s-a format ca artist o memorie vie, continuând o tradiţie ale cărei roade se văd şi astăzi.

Apreciat pentru calităţile de desenator, pentru capacitatea de a surprinde accidentele din natură, dar şi fluiditatea firească a formelor acesteia, pentru execuţia deosebită a gravurilor şi folosirea demitentelor estompate, pentru subtilele acorduri cromatice ale acuarelelor, pentru pictura sa sobră, artistul Mircea Olarian rămâne un exemplu de probitate şi dăruire artistică."

FLORIN ROGNEANU

(dupa )