Cantecul Muntilor, Nguyen Phan Que Mai - Editura Nemira

• Roman castigator al premiului pentru debut BookBrowse in 2020 • Bestseller international O familie, trei generatii de femei si un razboi care le va schimba vietile iremediabil. Cartea reda istoria, cultura si traditia vietnameza si vorbeste despre costurile umane din timpul conflictului armat, dezvaluindu-ne, in acelasi timp, puterea bunatatii si a sperantei. Pe fundalul razboiului din Vietnam, o fetita de doisprezece ani se agata de bunica sa in adaposturi improvizate, pentru a supravietui bombelor care cad in jurul lor. Experienta aceasta ii este teribil de cunoscuta bunicii, care stie prea bine cate eforturi sunt necesare pentru a tine familia unita intr-o tara dezbinata. Povestea celor doua se ramifica pe doua planuri temporale, se impleteste cu proverbe lirice si reuseste sa cuprinda istoria tuturor membrilor, pe mai multe generatii, supravietuitori intr-o natiune zguduita de multiple conflicte. Fermecator si captivant. - Viet Thanh Nguyen, castigator al Premiului Pulitzer Un roman vietnamez care a miscat cititorii din lumea occidentala. - BBC News Autoarea prezinta o alta latura a unui razboi controversat si am face bine sa ne insusim lectiile invatate de personaje. - The Seattle Book Review Un roman bogat din punct de vedere tematic, puternic emotional, plin de speranta, o incursiune cutezatoare in trecut si, in acelasi timp, o relatare curajoasa a prezentului. - Ocean Vuong, autorul cartii Pe pamant suntem stralucitori o clipa O poveste calda, care transcende mai multe generatii. - O, The Oprah Magazine Traducere din limba engleza de Andrei Dosa. Fragment din romanul "Cantecul muntilor" de Nguyen Phan Que Mai: "O adoram pe Laura, dar o si invidiam. In timp ce lumea mea era plina de dor, a ei era plina de prezenta parintilor, a surorilor ei, Mary si Carrie, si a cainelui ei, Jack. Dar, ca si mine, Laura avea propriile ei nelinisti. Se temea pentru viata tatalui ei, cand acesta strabatea padurea intunecata, se ducea in oras sa vanda blanuri si nu se intorcea decat a doua zi. A fost infricosata pentru soarta mamei sale cand au dat peste un urs care ar fi putut sa le ucida pe amandoua. Auzisem zvonuri cum ca americanilor le place sa stapaneasca peste alte rase, ca nu au sentimente ca noi, dar am aflat ca isi iubesc familia si ca trebuie sa munceasca din greu ca sa-si castige painea. Le placea dansul, muzica si povestile, la fel ca noua. Spre sfarsitul lui martie 1973, vestea retragerii americanilor din Sai Gon a ajuns la. Ha Noi. In timpul orelor, profesorii ne-au aratat fotografii cu straini inalti care se imbarcau in avioanele lor. Am batut din palme, cantand cantece de biruinta. Se parea ca acum, ca-i invinseseram pe invadatorii americani, in sfarsit razboiul se termina. Acasa insa, bunica nu era atat de incantata. Stia, din informatiile care circulau in cartierul vechi, ca luptele continua. Dupa plecarea americanilor, razboiul se purta intre vietnamezi, Nordul impotriva Sudului. Ori de cate ori vedeam vreun soldat care ne vizita cartierul, deveneam stana de piatra. Incercam sa ma concentrez la invatatura, la lectura si la rugaciuni. Si ramaneam aproape de bunica. Dupa cina si teme trageam un pui de somn si ma trezeam cand venea acasa. In timp ce se spala si manca, imi petreceam timpul cu ea, povestindu-i despre scoala si ascultandu-i relatarile. Mi-a spus ca in magazinele de stat nu se gaseste suficienta mancare. Izbucneau certuri frecvente, din moment ce oamenii se luptau pentru un loc la cozile lungi. Din ce in ce mai multi se trezeau cu noaptea-n cap ca sa se aseze la coada si apoi sa-si vanda locul. Oamenii erau nevoiti sa dea mita ca sa primeasca o bucata mai buna de carne sau niste orez fara viermi. Toata lumea din jurul nostru facea tot ce putea ca sa supravietuiasca, sa traiasca. Bunica si cu mine economiseam cat puteam de mult. In fiecare noapte o ajutam sa-si numere monedele si bancnotele botite pe care le aducea acasa. Erau innegrite toate de sudoarea muncii ei."