Carte postala expediata de Octavian Goga in 1908 din Alger lui Ilarie Chendi

Raritate .La sfârșitul războiului, poetul se implică în demersurile diplomatice privind ratificarea Unirii, pentru ca, mai apoi, să ajungă ministru în trei guverne (1919, 1921 și 1926). Amprenta personalității sale puternice a făcut ca, pentru eternitate, numele micii localități transilvane Ciucea , unde s-a nascut , să fie asociat cu cel al ”poetului pătimirii noastre”. În anul 1922, este primit în Academie, iar între anii 1924 și 1925, este președinte al Societății Scriitorilor din România, când primește și Premiul Național pentru Poezie. Cariera politică a lui Goga, atinge apogeul în 1937, când, pentru câteva luni, Carol al II-lea îl numește prim-ministru . Poetul, așa cum observau cu justețe și Gheorghe I. Bodea și Ilie Guțan ”a fost un mare singuratic”, solitudinea însemnând pentru el independență și libertate consacrate în exclusivitate luptei pentru crezul lui: ideea națională. Și totodată prețul atât de scump plătit pentru ea. Marea lui pribegie și copleștoarea-i singurătate au început de la vârsta fragedă de 9 ani, când a părăsit căminul părintesc, pentru a urma școala la Sibiu, iar mai apoi la Brașov, Budapesta și Berlin. Au urmat naveta la Budapesta, naveta Sibiu-București, călătoriile  în Germania , Cehia , Italia , Austria , Franța , Belgia , Anglia, Elveția, Spania, Algeria, Maroc, Egipt, Grecia, în aceeași singurătate totală. Angajat în tot felul de acțiuni politice și culturale și deci marcat de aceeași solitudine, călătoriile în străinătate au continuat și după Unire, în alternanță cu cele din țară. Au urmat alte călătorii peste hotare, de astă dată oficiale, în calitate de ministru și apoi de prim-ministru, toate pregătindu-l parcă anume pentru Marea Călătorie. În cei 14 ani de căsătorie cu Hortensia, Octavian Goga fusese constrâns de împrejurări – angajat în lupta sa istorică – să acționeze mereu departe de căminul conjugal. Poate a preferat ca parteneră de viață, în persoana Veturiei, o luptătoare, care să-i poată sta alături în bătălii și pentru a nu mai fi atât de singur. N-a reușit decât să plonjeze într-o singurătate și mai mare, căci Veturia, femeie exclusiv rațională, era incapabilă de înălțătorul sentiment al iubirii. A fost, în schimb, capabilă, ca artistă, să interpreteze până și acel rol de ”îndrăgostită”, de Julietă fanată la cei 40 de ani ai ei, cu atât mai mult, cu cât se afla în fața unei mize uriașe. Laitmotivul bogatei corespondențe ”amoroase” dintre Octavian Și Veturia nu este altul decât singurătatea Poetului. Îi era mult mai ușor s-o iubească când era departe de ea… ”Pribeagul”, cum îl supranumise Cella Delavrancea, a fost mai degrabă unul dintre Marii Trecători prin viață, pribegia lui convertindu-se în ”file de aur în literatură și istorie”, căci Octavian Goga a trăit doar în slujba și în folosul țării și poporului său. A trăit mereu singur, Hortensia și Veturia oferind în ilustrul său destin doar iluzia de ”parteneră” în dragoste, de vreme ce marea și unica, dar în același timp și intangibila iubire a lui Octavian Goga a fost însăși tara .