Carte Rara!!! Gheorghe Doja.Cantecul de jale din 1514 tiparit la Viena in 1809

Cântecul de jale de la 1517 a scriitorului Ștefan Taurinus din Alba Iulia
despre Răscoala condusă de Gheorghe Doja
editat de istoricul J.Chr. Engel in Corpusul de izvoare privind Ungaria și Transilvania, intitulat
Monumenta Ungrica, tipărit la Viena în anul 1809
Cu o gravură în lemn înfățișând Supliciul lui Gheorghe Doja.

    Răscoala a izbucnit ca urmare a unui pretext, oferit de recrutarea pentru o cruciadă antiotomană de la începutul anului 1514, în curs de organizare în baza unui apel făcut de Papa Leon al X-lea. Datorită promisiunilor de eliberare din iobăgie a țăranilor participanți la cruciadă, în tabăra de la Buda se adună zeci de mii de țărani sub conducerea unor oameni care ulterior devin conducătorii răscoalei antifeudale. Printre ei se află și micul nobil secui Gheorghe Doja cu fratele său Grigore Doja  și Laurențiu Mesaroș. În fața acestei situații, nobilii se opun plecării masive a țăranilor de pe domeniile lor și au stârnit nemulțumirea țărănimii prin măsuri restrictive și opresive. Din această cauză țărănimea adunată la Buda refuză să plece în cruciada contra turcilor și se răscoală.
    Țăranii, împărțiți în mai multe cete, se răspândesc în câteva direcții. Ei își exprimă nemulțumirea împotriva asupririi feudale, Doja cerându-le să distrugă nobilimea blestemată și necredincioasă. Ei se răscoală împotriva dijmei, a robotei și a tuturor sarcinilor feudale.
    Oastea țărănească condusă de Laurențiu Mesaroș înaintează în Transilvania de nord, cea condusă de Grigore Doja în sud, iar grupul principal de oaste, condus de Gheorghe Doja, înaintează pe valea Crișului Alb. În regiunea Aradului i se alătură țărani români și maghiari.
    Principala direcție a răsculaților au fost Timișoara și Cenadul, localitățile de reședință ale episcopului Nicolae Csáki, principalul adversar al înarmării țăranilor în vederea cruciadei. Oastea cucerește târguri și cetăți de pe Mureș. Se alătură și lucrătorii de la ocnele de sare, orășenimea și mica nobilime. Răscoala atinge apogeul cuprinzând tot teritoriul Transilvaniei. Pe toiul răscoalei s-au mai afirmat ca puternici adversari ai răsculaților voievodul transilvan Ioan Zapolya, episcopul romano-catolic al Transilvaniei Francisc Várday și juristul István Werbőczy.
    Armatele țărănești sub comanda lui Gheorghe Doja au fost inițial victorioase la Cenad și Nădlac, unde răsculații l-au capturat pe episcopul Csáki și l-au ucis. Șpanul Báthory a reușit să fugă și să-l cheme în ajutor pe voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolya.
    A urmat atacul nereușit din 15 iulie 1514 al armatei țărănești asupra Cetății Timișoara, unde se refugiase marea nobilime, și apoi, la porunca lui Ioan Zápolya, Gheorghe Doja a fost prins, torturat în mod barbar și executat prin așezare pe un „tron” încins în foc (20 iulie 1514).
    Dieta din 1514, în loc să hotărască apărarea antiotomană, s-a ocupat de răscoală și a aprobat în scurt timp legiurile juristului  Ștefan Werbőczy, cuprinse  în lucrarea sa Tripartitum, cu un profund caracter antițărănesc, contribuind și mai mult la slăbirea Regatului Ungariei care, 1526, ocupat de turci, va fi desființat pentru o perioadă de 160 de ani.

Cântecul de jale a lui Ștefan Taurinus
scris la Alba Iulia în anul 1519

    Ștefan Taurinus (1485-1519) a fost un teolog și scriitor german, stabilit în Transilvania, pe lângă catedrala catolică din Alba Iulia, ca vicar al episcopului catolic al Transilvaniei. Printre altele, a studiat urmele romane din Dacia, iar în 1517 a scris Cântecul de jale Stauromachia (sau Sclavii Războiului Cruciaților), în care deplânge dezastrul provocat în țară de războiul țărănesc  condus de Gheorghe Doja. Scrierea este, de fapt, un cânt epic, alcătuit din cinci părți, compus în genul scrierilor antice, în care narează momentele importante ale evenimentului. Ea a fost tipărită în anul 1519, în limba latină, la Viena, fiind însoțită de o renumită gravură în lemn înfățișând Supliciul lui Gheorghe Doja.
În anul 1809, istoricul Johann Chr. Engel (autor al mai multor scrieri privind Dacia și Țările Române), care activa în cadrul Cancelariei aulice pentru Transilvania din Viena, a  elaborat un Corpus de izvoare privind Ungaria și Transilvania, intitulat Monumenta Ungrica, în care a inclus și Cântecul de jale a lui Ștefan Taurinus, prilej cu care a comandat realizarea unei copii a gravurii de la 1519, plasând-o în fruntea tipăriturii sale. Cercetând cu atenție această gravură, intitulată Ge. Zeglius, adică Gheorghe Secuiul, observăm că ea diferă în redarea scenei, dar reprezintă din punct de vedere  artistic o variantă reușită a scenei de la 1519.
    Exemplarul din cartea lui Engel este complet (având: 1 gravură, XXIV+479 pagini), păstrează coperta originală, are blocul netăiat (fapt ce îi sporește valoarea bibliofilă), păstrează la început gravura originală cu Supliciul lui Doja și are pe pagina de titlu ștampila cu ex-librisul episcopului Arnold Ipolyi-Stummer din Oradea (1823-1886), un renumit teolog și istoric de artă din Ardeal.

Bibliografie:

Ștefan Pascu, Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja, București, 1959
Lexikon der Siebenbürger Sachsen, Thaur/Innsbruck, 1993
Bernhard Capesius, Sie förderten den Lauf der Dinge. Deutsche Humanisten auf dem Boden Siebenbürgens, București, 1967
Stephanus Taurinus, Stauromachia id est Cruciatorum servile bellum. Ediție de Ladislau Juhasz, Budapesta, 1944