Astfel, în multe zile ne vom regăsi
în imaginea mamei care stă cu spatele la propriul copil și lucrează
la computer. Sau, mai mult, ne vom vedea petrecându-ne zilele și
serile cu telefonul în mână, conectați la tehnologie. Ar trebui să
ne uimească atunci proprii copii care imită ceea ce facem noi?Îi
vom observa cu device-uri în mână și nu vom fi fericiți. Dar ei nu
fac altceva decât să ne copieze.Iar soluția este oare să le privăm
accesul la tehnologie? Iată cum descrie autoarea cărții o
continuare firească și naturală a situației prezentate mai sus: Un
copil, plictisit peste măsură de tăcerea și lipsa de activitate din
casa de vacanță în care se află alături doar de mama sa, se
hotărăște să iasă afară pentru a încerca altceva. Era pentru a doua
oară la cabana din pădure unde îl întâmpina aceeași ploaie grea și
vreme posomorâtă. Cu jocul în mână, strâns la piept, el pornește în
călătoria prin natura din vecinătate. Chiar de la primii pași își
pierde jocul electronic, iar situația îl determină să își schimbe
perspectiva asupra modului în care își va petrece timpul afară.
Astfel, începe un joc al explorării, al descoperirii și al
conectării cu natura. Copilul întâlnește cele mai banale lucruri și
ființe, dar care îi vor trezi cele mai profunde trăiri interioare
și amintiri. Starea de singurătate, plictiseală și tristețe i se
transformă în curiozitate, bucurie și deplinătate. Lumea jocului
fizic, real și spontan îl face extrem de fericit. Se întoarce acasă
unde își regăsește mama în aceeași poziție la computer. Și, pentru
că el era foarte murdar, ea se ridică de la birou ca să îl
îngrijească. În final cei doi își sincronizează trăirile interioare
și încheie o zi obișnuită, în care nu s-a întâmplat nimic, cu un
sentiment plăcut de liniște și cu o ciocolată caldă. Vremea rea nu
este o piedică pentru joaca în exterior, ci o invitație la
explorare, creativitate și adaptare.Pentru copii, numai în felul
acesta lucrurile cele mai banale pot să devină detalii incredibile
ale procesului lor de înțelegere a lumii și a vieții. Pentru noi,
adulții, joaca liberă pare o activitate lipsită de substanță, care
nu îmbogățește copilul cu nimic. În fapt lucrurile nu stau așa.
Joaca liberă pune copilul în situații inedite. Mai mult decât atât,
îi prilejuiește acestuia întâlniri care îi conferă puterea de a
decide, de a face, de a experimenta și de a crea. În felul acesta
tot procesul jocului este înzestrat cu sens plin de emoții
pozitive. Prin jocul liber, guvernat doar de natură, persoana
internalizează realitatea printr-un filon de emoții personale.
Aceasta se reconectează la amintiri frumoase și reconstruiește
firul narativ al experiențelor care îl vor întâmpina și mai
departe. Jocul liber întărește conștiința de sine și încrederea in
propriile puteri. De aceea jocul liber este un exercițiu important
al copilăriei. Regăsim și în această carte stilul inconfundabil al
artistei Beatrice Alemagna. Contrastul verde-portocaliu, deși
mascat de nuanțele posomorâte ale poveștii, poate fi considerat
unul dintre cele mai vii contraste. Cu atât mai mult cu cât
portocaliul din carte se evidențiază prin flourescența sa. Atunci
când pornește în explorarea naturii, personajul principal se
îmbracă cu o haină extrem de portocalie. Aceasta va reflecta, pe
parcursul narațiunii, starea la care ajunge copilul până în final:
curiozitate, dorință intensă și inocentă de joacă și de bucurie.
Artista redă, într-o manieră profundă și poetică, trăirile
copilului. Forme elementare precum cercuri și linii simple, naive
și jucăușe se îmbină cu detalii compoziționale tandre și, pe
alocuri, chiar amuzante. Tehnica de lucru imită autentic stilul
pueril cu care ne-am obișnuit în desenele copiilor noștri.