Ceasoslov (română), Sibiu, 1829 - D
- Online


Descriere
Raporteaza produsVânzatorul este direct răspunzator pentru produsul afișat în această pagină.
Specificatii
Ceasoslov. Acum întru acest chip tipărit supt stăpânirea prea luminatului, și prea înălțatului împărat al Austriei Franțisc întâiul. Sibiiu, în Tipografiia lui Ioann Bart, 1829. f., 393 p. + (i.e. 199/200 f. cu signat.) : il ; 8º (17 cm), 19-30 R (16 x 9 cm) Ediție rară! Nu figurează în principalele surse bibliografice. Reia ediția 1822 (citată în BRV III, 11554), care ar fi cea mai apropiată în timp și totodată cea de-a treia ediție certă, de secol XIX, a ceasloavelor sibiene (a doua fiind imprimată de Barth în 1816, iar prima, în 1809). Tipar negru pe suport manufacturat; s-au folosit mai multe corpuri de slovă chirilică. Signatură cu slovocifre și cifre arabe (doar pe primele foi ale caietelor, unde și aceste caractere compozite sunt de un corp diferit). Cartea reprezintă un ceaslov îmbogățit, imprimat cu litere mari, cu excepția secțiunilor adiacente, a titlurilor și rugăciunilor din cuprinsul slujbelor, a ceteniilor și indicațiilor de tipic; de asemenea, textul sinaxarului și colontitlurile au corp mic de literă (inclusiv secvențele imprimate cu majuscule) însă inițialele sunt pe tot parcursul cărții evidențiate printr-un corp diferit și slove pline, caligrafiate. Lipsește, în aproape tot cuprinsul cărții, custosul, cu excepția ultimei rânduieli. P. 211 numerotată greșit, 111; 221 – 121. Ornamentica de compoziție tipografică este discretă, din motive lanceolate, specifice repertoriului sibian (dar și celui de Buda sau Blaj); la începutul Învățăturii pentru înțelesul cronologiei Paștilor, un ornament din două perechi de ghinde, în dispunere orizontală. Chenarul foii de titlu este tot unul tipografic, cu motive învolutate dispuse în șir continuu și cartușuri cu motive vegetale cruciforme, în colțuri. La p. 263, care marchează sfârșitul sinaxarului, o vinietă reprezentând un aranjament de mici șlujeri în secțiune și crengi, deasupra unui postament tip vas ornamental așezat pe sol – 3,5 x 3,5 cm. Ornamentica în xilogravură constă în principal, din icoane și un model de frontispiciu de tip bandou, cum este cel de la Începutul Vecerniei, cu un simbol al “limbilor de foc” ale Cincizecimii, în medalion susținut de lujeri cu foliaj semipalmat (pe fundal deschis); cadrul este dublu linear. 1,5 x 6,8 cm. Sunt prezente și inițiale ornate fitomorf și încadrate, de varii dimensiuni. Ilustrațiile sunt incluse în paginație. Pe verso-ul foii de titlu, o prezență iconografică nelipsită din ceasloavele sibiene – cea a Sf. Ierarh Nicolae (legenda este în românește). Dimensiuni: 9 x 5,5 cm., nesemnată. Gravura este cuprinsă în ancadramentul paginii, din motive de compoziție tipografică cu antelascuri și mici cartușuri din elemente florale stilizate. Ceaslovul se deschide cu Scară de ceale ce să cuprind întru acest Ceasoslov – f. r-v. După rânduielile de început, - cea a vecerniei și cea a utreniei, apoi cele 9 ceasuri (cu denumiri slavonești), vin la rând rânduiala obedniței, pavecernițele mare și mică, polunoștnița “de toate zilele”, și polunoștnița pentru zilele de sâmbătă și duminică (p. 1-258). Urmează Sinaxariul celor 12 luni (p. 259-263). P. 264 are o gravură de 11,5 x 7 cm., cu Iisus Hristos așezat pe un tron din nori, cu nimbul flancat de secvențele acronimului grecesc (figura încoronată a Mântuitorului are două nimburi luminoase și între ele o aureolă formată din fascicule triunghiulare; fundalul imaginii este ocupat de alte raze ce emană în toate direcțiile). Varianta iconografică combină ipostaza de pantokrator cu cea de mare arhiereu. Iisus ține pe genunchiul stâng o carte deschisă pe care stă scris îndemnul: “neîncetat vă rugați”; sub gravura nesemnată, două versuri dintr-o rugăciune: “I(isu)se Fiiul lui D(u)mnezeu / izbăvește-ne de cel rău”. Ilustrația afrontează prima pagină a secțiunii următoare ce cuprinde Troparele Triodului și Penticostarului, troparele Învierii și cele ale sfinților de obște, p. 265-306. Pagina următoare (fără coloncifră), adică recto-ul f. 2/c. 20 cuprinde un îndemn versificat despre importanța citirii Paraclisului Născătoarei, format din 8 distihuri. Din câte cunoaștem, compoziția (poemul catehetic sui generis) reprezintă ceva unic în tipologia ceasloavelor – cel puțin în seria ceasloavelor de Sibiu. Pe verso-ul filei, o gravură nelipsită din acatistierele sibiene, cu icoana Izvorului celui de viață dătător, cu un tropar dedesubt închinat Maicii Domnului (p. 308); 8,5 x 5,5 cm. Ancadrament cu antrelacuri, cu jumătăți de corole în cele 4 colțuri. Nici această gravură nu este semnată; ea deschide Cinstitul Paraclis al preasf(i)ntei pre D(u)mnezeu Născătoarei (sic), care ocupă secvența 309-322. În cadrul textului de final al Paraclisului întâlnim și o gravură miniaturală cu Maica Domnului și Pruncul a
Modalitati de livrare si plata
LIVRARE
In Bucuresti
-
- Predare personala in max. 2 zile lucratoare
-
- Prin curier cu Garantia de Livrare - 30 Lei in max. 3 zile lucratoare
In Romania:
-
- Prin curier cu Garantia de Livrare - 30 Lei in max. 3 zile lucratoare
- Ridicare de la locker Luni, 18 Aug. - 13,09 Lei
PLATA
- - Online
Politica de retur
- - Produsul se poate returna in maxim 3 zile lucratoare
- - Metoda de retur: Ramburs contravaloare produs
- - Costul transportului va fi suportat de catre cumparator
- - Alte detalii: Retur acceptat in conditiile Garantiei de Livrare
Spune-ti parerea acordand o nota produsului