Comandor Constantin Niculescu in tinuta Ordinului Mihai Viteazul

Sertar . De dimensiunile unei ilustrate . După ce a absolvit şcoala primară “Visarion” din Capitală (1912), a urmat patru clase la Liceul “Mihai Viteazul’ din Bucureşti. În timpul Primului Război Mondial familia fiind nevoită să se refugieze la Iaşi, a terminat ca bursier celebrul Liceul Militar din Copou (1919). Ulterior a optat pentru “arma Marinei, care era mai apropiată de firea mea”, absolvind Şcoala Navală din Constanţa (1921). Şi-a perfecţionat pregătirea la Şcoala Superioară de Electricitate din Paris, Secţia Radio Emisie (1925-1926), Şcoala de Aplicaţie a Marinei şi Şcoala Superioară de Război (1937). A urcat treptele ierarhiei militare de la gradul de sublocotenent (1 iulie 1921), locotenent (1 octombrie 1925), căpitan (10 mai 1931), locotenent-comandor (15 august 1938), căpitan-comandor (20 martie 1942), la cel de comandor (16 iunie 1945)[1]. Predestinarea Iniţial a activat ca ofiţer cu navigaţia la Divizia de Dunăre (1 ianuarie 1921-1 octombrie 1925), profesor la şcoala de împrospătare a cunoştinţelor de radio a maiştrilor telegrafişti (1926-primăvara anului 1927) şi comandant de companie în Baza Navală (1927). După obţinerea titlului de inginer, a fost numit ofiţer cu Navigaţia pe distrugătorul “Mărăşeşti” (1 octombrie 1927-1 octombrie 1929), şef al Biroului Transmisiuni la Direcţia Marinei din Ministerul Apărării Naţionale (1 octombrie 1929-1 martie 1934) şi comandant al torpilorului “Năluca” (1 martie-1 octombrie 1934). După un stagiu efectuat la Regimentul 2 Vânători din Bucureşti (toamna anului 1934-vara 1935), între anii 1935 şi 1937 a urmat cursurile Şcolii Superioare de Război. După absolvirea acesteia, a fost numit comandant al canonierei “Căpitan Dumitrescu” (1937-1938). La 28 aprilie 1938 s-a căsătorit cu Adela Lescovar, salariată la M.C.I.M.C., Institutul de Ştiinţe Zoologice, T.S.P., ulterior desenator tehnic la IPROMET. Cu acest prilej a primit ca dotă imobilul din str. Brâncoveanu nr. 4 din Constanţa, unde au funcţionat Consulatul francez şi locuinţa consulului francez, până în toamna anului 1938, respectiv Consulatul şi locuinţa consulului turc, până la 3 august 1941. Din 1938 până în primăvara anului 1939 a efectuat stagiu la Marele Stat Major pentru brevetare. Demn de cea mai înaltă distincţie militară Din primăvara anului 1939 a fost numit comandant al Grupului de Submarine şi al navei-bază “Constanţa”. Ulterior a fost numit ofiţer secund pe distrugătorul “Mărăşeşti” (1939-1941), şef al Biroului 3 Operaţii la Divizia de Mare (1 mai-1 august 1941), şef de stat-major la Forţa Navală Maritimă (1 august 1941-1 august 1942) şi comandant al distrugătorului “Mărăşeşti” (1942-1943). Din toamna anului 1943 a fost numit subşef de stat-major la Statul Major Marină din Comandamentul Marinei Regale. La 23 august 1944 a fost numit şef al statului major al Marinei iar în decembrie 1944 a revenit ca subşef. Prin Înaltul Decret Regal nr. 1 292 din 12 iulie 1944, a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”. „În calitate de şef de stat-major al Forţelor Navale Maritime, a condus efectiv operaţiunile de minare din luna octombrie 1941, operaţie de mare importanţă ce a fost executată în întregime, repede şi precis, cu toată ameninţarea forţelor navale şi aeriene inamice mult superioare. Pentru această operaţie s-a dat Ordinul de Zi pe armată nr. 14 din 16 noiembrie 1941. Comandant de distrugător, se distinge în toate operaţiunile de război şi în special în atacul de la Eupatoria din 27 martie 1943, dat de inamic cu forţe aeriene şi submarine, când, prin tirul precis al navei, a obligat avioanele torpiloare inamice să-şi lanseze torpilele în condiţii nefavorabile şi a atacat cu energie submarinele care atacau simultan, contribuind astfel la salvarea convoiului şi a distrugătorului. În noaptea de 16-17 mai, graţie vigilenţei de la bord, a surprins un submarin gata să atace convoiul şi, graţie promptitudinii şi energiei cu care a intervenit, cu toate armele bordului, submarinul a fost scufundat. În afară de misiunile de comandant de distrugător, ofiţerul se distinge în mod deosebit, executând 15 dintre misiuni şi în calitate de comandant superior unde, prin curaj, sânge rece şi manevre abile, a reuşit să respingă şi să evite toate atacurile inamicului date cu aviaţie, submarine şi câmpuri de mine, fără nici o pierdere. Pentru faptele de arme săvârşite a fost citat pe Escadrila de Distrugătoare şi Forţa Navală Maritimă.”. La 1 februarie 1945 a fost numit secretar general pentru aplicarea Armistiţiului la Ministerul Marinei.