Comunicarea nonverbala in universul scolar - Eugenia Enachescu

Fata de avalansa de lucrari destinate comunicarii de orice fel – cotidiana, profesionala, organizationala, artistica, jurnalistica etc. – educatia a reactionat corespunzator, incluzând in aria ei de interes aceasta inepuizabila sursa de imbogatire si diversificare a mijloacelor de expresie in relatia atât de fragila dintre magistrii-educatori si mai tinerii lor discipoli.

In mediul educational, limbajul verbal – oral si scris – ramâne dominant, dar si cel nonverbal se contureaza ca un sustinator si un potentator al acestuia. Desi prezent, activ si plin de nuante, limbajul nonverbal se pierde totusi printre alte prioritati ale profesionistilor din sistem, mai grabnice si mai presante pentru viata scolii. A-i acorda un oarecare credit si a-i face loc in teoria si practica educationala nu poate fi decât in beneficiul actelor de instruire, indrumare, consiliere, orientare, corectare s.a., pe care le activeaza sistemul de educatie.

Ce-i drept, limbajului nonverbal in comunicarea didactica nu ii sunt destinate volume cuprinzatoare, dar capitole distincte si referiri directe se intâlnesc tot mai adesea in lucrari de specialitate, in reviste de profil sau in elaborarile metodico-stiintifice (licente, disertatii, teze de doctorat, lucrari de grad didactic, rapoarte de cercetare etc.) ale celor interesati in mod profesionist de fenomenul comunicarii.

Comunicarea nonverbala ne insoteste peste tot. Când privim, zâmbim, ascultam, vorbim, gesticulam, când stam pe loc sau ne deplasam, daca muncim, ne distram sau facem sport, ori ne grabim sau ne relaxam, si in multe alte situatii de acest fel, nu avem la indemâna o oglinda in care sa ne recunoastem asa cum ne vad si ne percep ceilalti. La fel, un profesor nu se priveste pe sine atunci când se afla in fata elevilor, când discuta cu un partener de dialog sau dezbate o problema intr-un grup restrâns (in comisia metodica, de exemplu) ori când expune un material in prezenta unui auditoriu. Dar el poate sa observe si sa interpreteze mimica si gestica celor din fata lui, conduita lor expresiva, calitatea discursului asociat semnalelor nonverbale pe care acestia le furnizeaza, atitudinea in contextul comunicarii, intentiile si starile de moment s.a.m.d.

Din acest motiv, orice sursa de informare pe aceasta tema poate fi de folos oricarui profesionist educational, pentru a se deschide, mai mult decât pâna acum, catre fenomenul comunicarii verbale/nonverbale si „talmacirea” lui in diversele imprejurari de viata scolara si nonscolara (in public, in familie, in timpul liber s.a.).

Asadar, cum s-a conturat aceasta carte? Una din sursele de care am beneficiat in calitate de cercetator educational a fost prezenta mea, ca observator, la diferite activitati in spatiul scolar si extrascolar in unitati de invatamânt preuniversitar.

Am constatat, printre altele, ca, dincolo de ceea ce se petrece „la vedere” in ritmul alert al unei lectii, o clasa/grupa de elevi poate fi „citita” ca o carte deschisa, cu personaje de tot felul si intâmplarile lor obisnuite sau neprevazute. Multe din datele consemnate in fisele de observatie sunt presarate in paginile acestei carti si vreau sa cred ca o buna parte dintre profesori le vor recunoaste si in clasele pe care ei le conduc.

Deosebit de incitante si pline de farmecul spontaneitatii si candoarea vârstei au fost convorbirile cu elevii de vârste mici sau deja adolescenti, care au spus ce-au avut de spus, s-au amuzat, au intrebat, s-au mirat, au povestit cum s-au priceput ei mai bine, dezvaluind, si pe aceasta cale, un univers scolar ca facând parte din viata lor.

Implicarea directa in activitati metodico-stiintifice ale cadrelor didactice (proiecte, dezbateri, expuneri, sesiuni, studii s.a.) mi-a prilejuit colectarea de date, pareri, controverse, atitudini, experiente etc., pe care le-am interpretat in favoarea comunicarii verbale/nonverbale in context scolar si le-am valorificat in paginile ce urmeaza.

Aflându-ma adesea in preajma copiilor si a adultilor-indrumatori in scoala si in afara ei (festivitati, spectacole, competitii etc.), am practicat observatia spontana, ocazionala, surprinzând manifestari libere, dezinvolte, feluri de a vorbi si de a se purta, emotii si stari exprimate prin mimica si gest, miscari lejere, relationari de tot felul, preferinte vestimentare si alte subtilitati de comunicare verbala/nonverbala observabile la cei prezenti.

Propria experienta de cadru didactic mi-a ridicat multe intrebari si mi-a provocat nelinisti si indoieli inainte si dupa fiecare ora de curs. Oare ce gândeau cursantii – cadre didactice in etapa de formare initiala – despre felul meu de a le preda si de a-i stimula in actele lor de invatare la vârsta adulta?

Volumul de fata se inscrie in suita de titluri pe care le-am publicat in anii anteriori, adaugând acestora parte din ceea ce ar putea sa insemne diversitatea si ineditul comunicarii nonverbale intr-un spatiu animat de copii, expansivi si temerari prin natura copilariei pe care o strabat in anii de scoala alaturi de profesorii lor.

Cartea se limiteaza la mediul scolii, dar tema ramâne deschisa celor interesati pentru abordari metodice si stiintifice in orice alt cadru in care adultii comunica in mod profesionist cu copii de diferite vârste si problemele lor, iar limbajul nonverbal functioneaza in mod benefic pentru cei implicati.

De un real folos mi-au fost lucrarile specialistilor in domeniu, care au pus in circulatie informatii de nivel academic despre fenomenul comunicarii – concepte, modele, teorii, experimente, practici etc. –, care pot si trebuie sa intre in sistemul de cunostinte al oricarui educator, daca isi propune o documentare mai extinsa.

Mi-a fost mereu aproape mentorul meu, prof. univ. dr. Golu Pantelimon, atât in mod direct ca indrumator stiintific, dar si indirect, prin opera sa pe care am parcurs-o ca discipol motivat pentru invatare continua si abilitare in aria de competenta a psihologiei educationale si psihologiei sociale.

Când te incumeti sa scrii o carte ai, fara indoiala, nevoie de sprijinul celor din jur pentru a te mentine „in forma”, stapân pe sine si imun la sursele de disconfort care te-ar putea abate lesne din drum.

Colegi de scoala si de profesie, prieteni, rude si alte persoane ivite ocazional, nu au lipsit din micul meu univers. Ei stiu cât au fost de importanti in acest rastimp si ii consider „partasi” la scrierile mele de pâna acum.

Nepotii mei, Vlad Iulius si Darie Nicholas, cele mai pretioase fiinte, ma intreaba curiosi ce carte mai pregatesc pentru tipar. Vlad colaboreaza la designul cartii (coperta ii apartine), iar Darie se arata interesat de psihologie si stiintele comunicarii.

Ma adresez din nou editurii mele preferate – Editura Universitara – pentru a include si acest titlu in lista celor mai recente aparitii din catalogul sau editorial. Nazuiesc de pe-acum la o viitoare editie, imbogatita cu texte noi si, mai ales, cu ilustratii „graitoare”, conform dictonului binecunoscut: „o imagine face cât o mie de cuvinte”.

Dr. Eugenia Enachescu