Confesiuni. Editie Bilingva. Editia 2, Sfantul Augustin - Editura Humanitas

Editie bilingva: Latina-romana. Nu merita osteneala sa scrii Confesiuni decat daca-i sunt adresate lui Dumnezeu. Recitit cateva pagini din sfantul Augustin. Ce patima! Povestea convertirii sale.
Drama noastra: traim intr-o epoca in care nu mai avem la ce sa ne convertim. - Cioran
Augustin este primul care a avut viziunea vastitatii sufletului omenesc si, prin ea, a necunoscutului din noi. Caci ceea ce e vast e, prin insasi natura sa, de necuprins si de nestapanit. - Gabriel Liiceanu
Viata Sfantului Augustin, s-a spus de atatea ori, reprezinta imaginea completa a celei mai fascinante aventuri in care poate fi angrenata o fiinta umana: cautarea lui Dumnezeu, a Binelui si a Adevarului suprem, asumata in deplina cunostinta de cauza si cu implicare totala. De la simplul credincios care contempla imaginea traditonala a episcopului de Hippona - purtandu-si in mana inima strapunsa de sageti din care ies flacarile iubirii - la mai-marii lumii care cauta in gandirea lui un sens si o justificare a puterii lor seculare, si pana la intelectualul care se regaseste in nelinistea sa interogativa si in nevoia lui de certitudini, Augustin este pentru fiecare modelul apropiat, accesibil prin suferinta si expiere, al unei umanitati integrale. Acest mare pacatos devenit sfant, acest erudit rafinat si senzual devenit cel mai redutabil polemist crestin, arhitect principal al impozantei teologii crestine si, deopotriva, creator al instrumentarului ei conceptual, nu inceteaza, de la moartea sa in anul 430, sa incite, sa cheme, sa trezeasca din amortire, sa uimeasca. - Eugen Munteanu
Traducere din limba latina, introducere, note si comentarii, tabel cronolgic si indice de Eugen Munteanu.
Fragment din cartea "Confesiuni. Editie bilingva Ed.2" de Sfantul Augustin: "Prima mea tinerete, cu toate pacatele si infamiile ei, era deja sfarsita; ma indreptam spre maturitatea deplina, dar, cu cat inaintam in varsta, cu atat eram mai dezgustator si mai nedemn prin desertaciunea gandirii mele. Nu eram in stare sa gandesc nici un fel de substanta altcumva decat ca pe ceva care se poate vedea cu ochii. Pe tine nu te gandeam, Dumnezeule, in forma corpului omenesc, caci am respins aceasta idee chiar din momentul in care am inceput sa-mi plec urechea la invataturile intelepciunii. Am evitat intotdeauna acest gand si eram bucuros sa gasesc aceasta intelegere in credinta mamei noastre spirituale, Biserica ta Universala. Cum altfel sa te gandesc, nu-mi trecea insa prin minte. Eu, un simplu om - si inca ce om slab -, ma straduiam sa te gandesc pe tine ca pe singurul, adevaratul si supremul Dumnezeu. Din strafundurile inimii mele credeam ca esti incoruptibil, de neatins si neschimbator. Cu toate ca nu intelegeam de ce si in ce chip se intampla asa, vedeam cu limpezime si eram sigur de faptul ca ceea ce poate fi supus stricaciunii este inferior fata de ceea ce nu poate fi corupt; ceea ce este de neatins pusesem fara sovaiala mai presus de ceea ce poate fi pangarit si vedeam ca ceea ce nu sufera nici o schimbare este mai bun decat ceea ce poate fi schimbat. Inima mea protesta cu tarie impotriva tuturor plasmuirilor mele inchipuite, si aceasta era singura arma prin care ma straduiam sa indepartez de puterea de patrundere a mintii mele roiul de ganduri necurate care forfoteau in jurul meu. Dar, abia alungate, iata ca, intr o clipita a ochilor, se strangeau din nou si navaleau asupra privirii mele intunecand-o, astfel incat, desi nu te gandeam sub forma unui corp omenesc, totusi eram silit sa mi te imaginez ca pe un fel de substanta corporala ocupand un spatiu, fie aceasta raspandita inlauntrul lumii, fie chiar situata in afara lumii, ca un fel de revarsare nesfarsita."