Corbei - Ioan Slavici

Ave Maria! rasuna in departare din turnul catedralei de la Balgrad, si pe ici, pe colo, cate un credincios intarziat pe drum ori in camp deschis se oprise cu capul plecat si-si facea rugaciunea de seara, cand Moina, care de mult acum sta la panda intr-un alunis de la marginea padurii, zarind trasura, ridica cocosul gata de a descarca.
Vizitiul incetini mersul cailor, lasa franele din mana, se descoperi si-si facu semnul crucii. Lucia pleca si ea capul si se inchina. Pana chiar si Corbei se trase, atins de linistea sarbatoreasca a inserarii, in fundul trasurii si ramase nemiscat.
Simte, cand se apropie noaptea, orisicare muncitor trebuinta de a se da in paza celui ce vesnic vegheaza, si cand Lucia se pleca, Moina se pleca si el, incepu sa tremure si lasa trasura sa treaca prin fata lui.
Mai era inca mult pana la orasul in care una cate una se iveau luminele, dar vizitiul lasa caii in voia lor, ca sa nu intre cu ei obositi in oras.
Lucia fusese tot drumul tacuta si dusa pe ganduri, iara Corbei, simtind-se ca singur, era ingandurat si el.