CP 1924 exped de gral. Dimitrie Popescu Tocineanu soției sale, Lugoj, Timișoara

Dimitrie Petrescu To­cineanu a fost primul mili­tar din Regatul României care a intrat în Banat (mai exact în Timişoara), în anul 1919. A luptat în trei războaie – Războiul Balcanic, Primul Război Mondial şi al Doilea Război Mondial. A căzut pe Frontul de Est. Rănit la 11 februarie 1943, în luptele din Abhazia – Caucaz, moare două săptămâni mai târziu, la 27 februarie. A fost adus de familie şi înhumat în Ci­mitirul Ortodox de pe Drumul Făgetului, din Lugoj. Decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul”, Tocineanu a fost avansat de Regele Mihai I la gradul de general de bri­gadă post morten. Generalul Tocineanu a fost şi un diplomat care a re­pre­zentat Statul Român, mai în­tâi la Legaţia militară a Ro­mâniei de la Petrograd, Rusia (1916), apoi la Înaltul Comisariat Român din Budapesta (1919). A fost ar­tist, violonist, a participat la înfiinţarea primei Filarmo­nici lugojene, pe care a prezidat-o, între anii 1928-1935. A participat la numeroase ac­ţiuni de binefacere şi a fost un susţinător al fotbalului lugojean. A construit prima tri­bu­nă de lemn a Clubului Sportiv ”Vulturii” şi a patro­nat prima asociaţie a fot­ba­liş­tilor lugojeni. Printre multe altele, a organizat activitatea Cazinoului Militar Civil din Lugoj. Pentru toate acestea, credem că se impune un por­tret mai detaliat al patronului spi­ritual al Asociaţiei Na­ţio­na­le Cultului Eroilor ”Regina Ma­ria” (ANCERM) – filiala Lu­goj. Dimitrie Petrescu Toci­nea­nu s-a născut în anul 1893 la Bârlad, într-o familie cu tradiţii militare. Tatăl lui a fost colonel de geniu cu acelaşi nume. În anul 1912, s-a înrolat voluntar în armată, dornic să participe la Răz­bo­iul Balcanic din anul 1913. Deşi avea doar 19 ani, a primit trei medalii: ”Avântul ţării – campania 1913”, ”Băr­bă­ţie şi Credinţă” şi ”Meritul Sa­nitar – clasa a doua”. Ur­mează Şcoala militară de o­fi­ţeri de infanterie participând a­poi la Primul Război Mondial. Ataşat militar la Legaţia Română din Petrograd În ciuda tinereţii sale, pri­meşte misiuni importante. Proaspăt avansat locotenent în 15 decembrie 1915, de la 1 ianuarie 1916 e trimis ataşat mi­litar la Legaţia Română din Petrograd – Rusia, unde mi­nistru plenipotenţiar era dl. Diamandy. În numele Ţa­rului Nicolae al II-lea, pentru activitatea sa, partea rusă îi acordă Ordinul ”Sfânta Ana”. Mai târziu, partea română îi conferă Ordinul ”Steaua României”. Aceste distincţii in­fluenţează rapid cariera militară. La 3 iunie 1917, Tocineanu, în vârstă de doar 24 de ani, este avansat căpitan şi este trimis pe front, o lună mai târziu. În august 1917, luptă contra trupelor germane la Varniţa, lângă Ad­jud, iar apoi contra trupelor ruseşti care părăsiseră frontul şi se aflau în retragere din Basarabia, jefuind şi terorizând populaţia civilă. Primul militar român din Vechiul Regat sosit în Banat După ce a luptat contra germanilor şi a ruşilor, Dimitrie Tocineanu va da piept cu un alt inamic. În Decembrie 1918, Consiliul Dirigent a cerut intervenţia trupelor române împotriva unităţilor bolşevice maghiare ale lui Bela Kuhn. Trece în Transil­vania cu regimentul de Gardă nr. 2, ajungând la Sibiu în 18 decembrie 1918 şi apoi la Zam, pe Mureş. Bolşevicii maghiari devenind o problemă euro­pea­nă, au sosit trupe franceze în Banat. Căpitanul Toci­nea­nu devine ataşat al Diviziei 11 Coloniale Franceze, apoi al Diviziei 17 Coloniale – General Goudrecourt. În această calitate, a colaborat cu generalii francezi Pruneau, Gougan, De Lobit şi a fost prezentat viitorului mareşal Franchet D’Esperay, genera­lului Berthelot şi Prinţului re­gent al Iugoslaviei, Alexandru. La 10 februarie 1919, că­pitanul de infanterie Toci­nea­nu este trimis în misiune la Timişoara, ca ofiţer de le­gă­tură între armata română ce acţiona în Transilvania şi ar­mata sârbo-franceză din Ba­nat, fiind astfel primul mi­li­tar român din Vechiul Regat, care a venit în Banat. La 9 mai 1919, soseşte la Ti­mi­şoa­ra generalul de divizie Berthelot, unde este întâmpi­nat de căpitanul Tocineanu, ca reprezentant al armatei ro­­mâ­ne. Şef de cabinet la Reprezentanţa României din Budapesta Să nu uităm că pe atunci noua graniţă de vest a Ro­mâ­n­iei nu era definitiv sta­bi­lită. În această perioadă foar­te densă, marcată de schimbări dramatice în Europa, Dimitrie Petrescu To­ci­neanu primeşte din nou o misiune sensibilă. ”A continuat activitatea de legătură cu armata fran­ceză până la ocuparea Buda­pestei, la 4 august 1919, dată după care francezii au plecat la Istambul. Căpitanul Toci­nea­nu, după această dată şi până la părăsirea Budapestei de către trupele române, a fost numit consilier militar şi şef de cabinet al Înaltului Comisar al Guvernului Ro­mân la Budapesta – ministrul Diamandy, cel cu care lucrase la Petrograd, la intervenţa aces­tuia”, precizează Rodica Dăncilă, născută Tocineanu. Urmează o nouă şi firească avasare în grad – la 1 aprilie 1920 devine maior. Avea doar 27 de ani! Următoarea avan­sare în grad (colonel) are loc de Ziua Regelui – 10 Mai 1936. Membrii familiei spun că ”pe parcursul carierei sale militare, a fost avansat numai la excepţional”. După datele oferite de familie, în al doilea Război Mon­dial, a participat la cuce­rirea peninsulei Taman din Crimeea, în Kuban, la Cerci, Krasnodar, Krimscaia şi Abinskaia. Rănit de schije între Krimscaia şi Abinskaia, moare la 50 de ani abia îm­pliniţi. Ultima sa dorinţă a fost cea de a fi înmormântat la Lugoj. Preşedinte al Filarmonicii lugojene şi al fotbalilştilor de la ”Vulturii” Aşa cum spuneam, generalul de brigadă Dimitrie Petrescu Tocineanu a fost adus şi înhumat în cavoul familiei. Prin legăturile sale profunde cu oraşul de pe Timiş, generalul poate fi declarat lugojean. A sosit la Lugoj în 22 martie 1919, ca prim ofiţer român. Aici s-a căsătorit, în vara anului 1920, cu fiica patriotului lugojean Isidor Pop, care era şi nepoată a revoluţionarului paşoptist Ioan Maior. După spusele membrilor familiei (Rodica Dăncilă, n. Tocineanu şi Dan Tocineanu), a depus o intensă muncă pe tărâm cultural: ”A fost membru în Comitetul Liceului Coriolan Brediceanu, membru în Cazinoul Civil al o­ra­şului Lugoj, membru al Cercului Militar Lugoj, prim violonist, vicepreşedinte şi apoi preşedinte activ al Filarmonicii din Lugoj, între 1927-1936, pe timpul când în ţară existau doar şapte orchestre filarmonice care concertau şi în alte oraşe. Între 1931 şi 1936 a fost preşedintele Clubului Sportiv Vulturii”. Atât pe plan cultural, cât şi sportiv, Tocineanu a obţinut ”calificative” maxime. Pentru activitatea în fruntea Filarmonicii din Lugoj, a primt me­dalia ”Meritul cultural”, care se acordă doar artiştilor consacraţi. Iar pentru activitatea sportivă, cel mai mare premiu a fost pregătirea marii performanţe de a califica echipa de fotbal în campionatul naţional – ediţia 1937-38. Bilanţul singurei prezenţe a “Vulturilor” în prima ligă a ţării a fost unul onorabil: şase victorii, două egaluri şi zece înfrângeri din 18 meciuri jucate, cu un golaveraj de 24-41.