Cum sa fii dictator. Cultul personalitatii in secolul XX, Frank Dikotter

Cum sa fii dictator. Cultul personalitatii in secolul XX, Frank Dikotter

De‑a lungul intregului secol XX, sute de milioane de oameni au fost nevoiti sa-si ovationeze dictatorii, ajunsi de multe ori la conducere prin strategii axate in mare masura pe manipulari si epurari singeroase. Dar, pentru a se mentine la putere, acestia s-au bazat de obicei pe teroare si cultul personalitatii, un fenomen aberant ce-si are locul in insasi inima tiraniei. Cum sa fii dictator face o analiza detaliata a cultului personalitatii si propagandei din jurul unora dintre cei mai mari dictatori ai secolului trecut, de la Hitler si Stalin la Mao Zedong si Kim Ir Sen sau Ceausescu si Haile Mariam Mengistu. Pe baza unei ample cercetari arhivistice si a unui studiu aprofundat, Frank Dikötter schiteaza un uimitor portret al dictaturii, evidentiind modul in care acesti oameni de stat au reusit sa-si construiasca si sa-si mentina regimurile, creind impresia ca se bucura de sprijinul maselor.

„Cu rigoare academica, Dikötter arata ca aceste personaje megalomane continua sa fascineze intr-o epoca instabila din punct de vedere politic.” (Kirkus Reviews)

„Intr‑un depozit administrat de primaria din Addis Abeba, Lenin sta intins pe spate, intre buruieni si canistre goale de ulei. Putini mai vin sa‑l viziteze. Iar cei care o fac sint avertizati de muncitori sa nu il trezeasca. E mare si greu, iar coborirea lui de pe piedestal a fost dificila. A fost nevoie de masini de mare tonaj, pentru ca fringhiile n‑au reusit nici macar sa‑l faca sa tremure. Dupa caderea Zidului Berlinului in noiembrie 1989, Lenin a fost demontat de mii de ori, uneori atacat cu pietre sau decapitat, alteori lasat in plata Domnului. Decenii la rind, portretele, afisele, sloganurile, busturile si statuile au fost la mare cautare, dar acum tendinta se inversa. Pe multi, asta i‑a surprins. Se gindeau ca dictatorii, la fel ca statuile lor, erau de neurnit. Parea ca reusisera sa ajunga la sufletele oamenilor si ca le modelasera gindirea. Pogorisera parca o vraja peste oameni. Dar n‑a fost niciodata vorba de asa ceva. A fost vorba de frica, iar cind frica a disparut, intregul edificiu s‑a prabusit. In cazul lui Ceausescu, caderea lui in fata demonstrantilor adunati in fata sediului partidului pe 21 decembrie 1989 poate fi urmarita minut cu minut. Dar a fost nevoie de citeva decenii pentru ca acea clipa sa soseasca.” (Frank Dikötter)