Cutia cu pereti de cer - Andreea Elena NEAGU

CUTIA CU PERETI DE CER

Fragment din volum:

Ai ascultat vreodată cum cântă lumina? Deschide uşa şi priveşte-o cum stă atârnată pe pereţi, priveşte-i răstignirea şi poate aşa vei reuşi să-mi înţelegi cuvintele ... Lumina cântă ... cântă a iubire, a alb, a libertate ... a viaţă ... Ce dor îmi e să trăiesc! Să trăiesc ca tine, privitorule, să plâng, să iubesc, să dorm, să visez! Mă priveşti apatic din oglinda asta rece şi şopteşti cuvinte pe care le auzi doar tu. Crezi că eşti departe de mine? Te înşeli! Doamne, cât de mult îmi semeni! Conştiinţa se va juca cu tine: te va înălţa când te aştepţi mai puţin şi tot atât de repede te va arunca în spatele scenei ... alături de mine ... (Se îndepărtează de oglindă, aşezându-se jos, lângă pat pregătindu-şi parcă un ritual de rugăciune) Ce ciudat! Ziua asta mi se pare alta decât cea de ieri ... sau cea de mâine ... Toate gândurile mi se prăbuşesc cu un zgomot babilonic, nelăsând în urma lor nici măcar ruine, ci un gol sterp, cenuşiu (ţipat) L-am pierdut pe Dumnezeeeeu... L-am pierdut pe Dumnezeu! (coborând tonul vocii) şi acum mă sufoc în secunde!