Datorii uitate - Jean Bart

Calitatea fundamentala a sufletului lui Jean Bart este simpatia. Iubirea pentru aproapele umil, pentru omul simplu, pentru vietati are o nota franciscana. Un adevarat bestiar odihneste cu glorie în paginile sale.
Calul arab. Catâri. Vaca materna. Câinele de pe vapor pe care nu vrea sa-l primeasca Anglia. Soimul care se omoara singur de disperare. Barza cu aripa rupta. Camila, ursul, leul dintr'o menajerie.
Chiar Evantia, fata de culoare, care moare la Sulina cu nostalgia soarelui tropical, este in fond tot o salbaticiune.
Suita pe o treapta mai sus, aceasta simpatie devine umanitarism si socialism. Cultivat în spiritul scoalei poporaniste, Jean Bart, care la Galatii de acum câteva decenii fraterniza pe ascuns cu miscarea socialista, a înfatisat în nuvelele sale problema taranului român. Badita Sandu din „Datorii uitate" este un exponent al tarânei. Fara pamânt, el e purtat pe drumuri prin Dobrogea cu promisiuni de împroprietarire si împiedicat sa se întoarca în satul lui de o administratie indiferenta, profesând un taranism de parada. Mos Gâlca, veteranul cu pieptul plin de decoratii, traeste din mila, întâlnesti nu rareori un proces al societatii noastre, al administratiei venale, al biurocratiei formaliste, al justitiei înguste si absurde...