Drumul celor putini- Tudor Greceanu

Tudor Greceanu (1917-1994) a fost unul dintre asii aviatiei romane de vanatoare din cel de-al Doilea Razboi Mondial, avand la activ peste 6.000 de ore de zbor pe timp de razboi, realizate in 1.000 de misiuni de lupta, atat in Est, cat si in Vest, si zeci de victorii aeriene pentru care a fost rasplatit cu numeroase ordine si decoratii devenind si Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” clasa a III-a. Arestat de comunisti, a reusit o spectaculoasa evadare de la Aiud. Volumul spune povestea unui pilot de vanatoare care si-a inceputul ascensiunea putin inainte de debutul conflagratiei, a participat la nenumarate lupte aeriene dintre care cele mai dramatice episoade s-au petrecut in timpul bataliei de la Stalingrad, apoi a trecut prin infernul inchisorilor comuniste si prin amputarea picioarelor din cauza torturilor suferite acolo, lasand in ultimii ani ai vietii pretioase amintiri despre toate acestea. O parte dintre capitole au fost scrise de Tudor Greceanu insusi, celelalte constituindu-se din interviuri acordate de autor. Fiecaruia ii este frica de ceva. Unii sunt victimele propriului refuz al fricii, al propriului curaj, care este o vesnica lupta psihologica intre ceea ce suntem si ceea ce am putea deveni sub imboldul fricii. In luptele cu rusii, unde am fost mereu in inferioritate numerica, doi contra douazeci, actionam mai putin sub imboldul fricii, pentru ca aveam superioritatea avionului, ceea ce nu s-a intamplat cu americanii, cand superioritatea numerica era de 1 la 30-40 si nu mai aveam superioritatea aparatelor. Atunci recunosc ca de multe ori trebuia sa ne invingem frica. Odata am fost doborat: la o altitudine de 11.000 de metri, un proiectil exploziv m-a lasat fara instalatia de oxigen. […] Mi-am pierdut cunostinta. Nu stiu ce s-a intamplat. Presupun ca am avut un moment de revenire cand m-am apropiat de sol. Avionul a fost gasit pus pe burta, or, a pune un Messerschmitt pe burta nu e o treaba usoara. – Tudor Greceanu Fragment din carte: "La noi in unitate nu se face economie de combustibil sau de ore motor. Vreau sa va vad zburand mereu, iar programul vi-lvoi face eu, asa fel ca in cel mai scurt timp sa fiti suficient de antrenati pentru a intra in lupta si a supravietui invingand. Sunteti liberi... Puteti pleca acasa... sau la un restaurant... unde vreti. Si de maine incepe activitatea si programul de zbor de antrenament." Am plecat; am parasit aerodromul cu impresia imbatatoare a unei mari duble victorii: invinsesem si-mi facusem un aliat din Messerschmitt si invinsesem rezervele lui Popisteanu, castigand un loc la care numai cu 48 de ore mai inainte nici in vis nu cutezam sa ma gandesc. Stiam ca ambele victorii se pot transforma la cea mai mica greseala in infrangeri, poate chiar definitive. Timpul mi-a dat dreptate, caci a doua zi de dimineata pe aerodromul Pipera s-a asternut unul dintre cele mai mari dolii din aviatia romana contemporana. Capitanul Pufi Popescu, as al aviatiei romane, pilot de vanatoare, polivalent, campion mondial de acrobatie si comandant al escadrilei 57 din Grupul lui Popisteanu (7 Vanatoare) s-a ciocnit in zbor in formatie stransa cu un capitan german, Hornig. Lui Pufi i-a zburat elicea avionului mancand cu ea din neatentie o parte din coada lui care a reusit totusi sa aterizeze. Nu aveau decat 200 m inaltime si de aceea, cu toate ca Pufi Popescu a incercat sa se salveze cu parasuta, aceasta nu s-a putut deschide complet, iar Pufi a fost facut bucati. Aceasta mare tragedie a fost un semnal de alarma si un nou memento pentru toti cei care se incred prea mult in puterile si in nemurirea lor. Aceasta din urma credinta a semanat de altfel cu mii de morminte drumul zburatorilor din lumea intreaga si voi mai avea ocazia de multe ori sa semnalez victime ale aceluiasi „icarism", care face parte din insasi factura sufleteasca a zburatorilor. editia 2016