Specificatii
Tudor Greceanu (1917-1994) a fost unul dintre asii aviatiei romane
de vanatoare din cel de-al Doilea Razboi Mondial, avand la activ
peste 6.000 de ore de zbor pe timp de razboi, realizate in 1.000 de
misiuni de lupta, atat in Est, cat si in Vest, si zeci de victorii
aeriene pentru care a fost rasplatit cu numeroase ordine si
decoratii devenind si Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” clasa a
III-a. Arestat de comunisti, a reusit o spectaculoasa evadare de la
Aiud. Volumul spune povestea unui pilot de vanatoare care si-a
inceputul ascensiunea putin inainte de debutul conflagratiei, a
participat la nenumarate lupte aeriene dintre care cele mai
dramatice episoade s-au petrecut in timpul bataliei de la
Stalingrad, apoi a trecut prin infernul inchisorilor comuniste si
prin amputarea picioarelor din cauza torturilor suferite acolo,
lasand in ultimii ani ai vietii pretioase amintiri despre toate
acestea. O parte dintre capitole au fost scrise de Tudor Greceanu
insusi, celelalte constituindu-se din interviuri acordate de autor.
Fiecaruia ii este frica de ceva. Unii sunt victimele propriului
refuz al fricii, al propriului curaj, care este o vesnica lupta
psihologica intre ceea ce suntem si ceea ce am putea deveni sub
imboldul fricii. In luptele cu rusii, unde am fost mereu in
inferioritate numerica, doi contra douazeci, actionam mai putin sub
imboldul fricii, pentru ca aveam superioritatea avionului, ceea ce
nu s-a intamplat cu americanii, cand superioritatea numerica era de
1 la 30-40 si nu mai aveam superioritatea aparatelor. Atunci
recunosc ca de multe ori trebuia sa ne invingem frica. Odata am
fost doborat: la o altitudine de 11.000 de metri, un proiectil
exploziv m-a lasat fara instalatia de oxigen. […] Mi-am pierdut
cunostinta. Nu stiu ce s-a intamplat. Presupun ca am avut un moment
de revenire cand m-am apropiat de sol. Avionul a fost gasit pus pe
burta, or, a pune un Messerschmitt pe burta nu e o treaba usoara. –
Tudor Greceanu Fragment din carte: "La noi in unitate nu se face
economie de combustibil sau de ore motor. Vreau sa va vad zburand
mereu, iar programul vi-lvoi face eu, asa fel ca in cel mai scurt
timp sa fiti suficient de antrenati pentru a intra in lupta si a
supravietui invingand. Sunteti liberi... Puteti pleca acasa... sau
la un restaurant... unde vreti. Si de maine incepe activitatea si
programul de zbor de antrenament." Am plecat; am parasit aerodromul
cu impresia imbatatoare a unei mari duble victorii: invinsesem
si-mi facusem un aliat din Messerschmitt si invinsesem rezervele
lui Popisteanu, castigand un loc la care numai cu 48 de ore mai
inainte nici in vis nu cutezam sa ma gandesc. Stiam ca ambele
victorii se pot transforma la cea mai mica greseala in infrangeri,
poate chiar definitive. Timpul mi-a dat dreptate, caci a doua zi de
dimineata pe aerodromul Pipera s-a asternut unul dintre cele mai
mari dolii din aviatia romana contemporana. Capitanul Pufi Popescu,
as al aviatiei romane, pilot de vanatoare, polivalent, campion
mondial de acrobatie si comandant al escadrilei 57 din Grupul lui
Popisteanu (7 Vanatoare) s-a ciocnit in zbor in formatie stransa cu
un capitan german, Hornig. Lui Pufi i-a zburat elicea avionului
mancand cu ea din neatentie o parte din coada lui care a reusit
totusi sa aterizeze. Nu aveau decat 200 m inaltime si de aceea, cu
toate ca Pufi Popescu a incercat sa se salveze cu parasuta, aceasta
nu s-a putut deschide complet, iar Pufi a fost facut bucati.
Aceasta mare tragedie a fost un semnal de alarma si un nou memento
pentru toti cei care se incred prea mult in puterile si in
nemurirea lor. Aceasta din urma credinta a semanat de altfel cu mii
de morminte drumul zburatorilor din lumea intreaga si voi mai avea
ocazia de multe ori sa semnalez victime ale aceluiasi „icarism",
care face parte din insasi factura sufleteasca a zburatorilor.
editia 2016