Dublul – Feodor Dostoievski

Toate orologiile din Petersburg care arată și vestesc curgerea vremii bătuseră de miezsul nopții, când domnul Goliadkin o luă în neștire pe cheiul canalului Fontanka, în apropiere de podul Izmailovski, căutând să scape de dușmani, de persecuții, de grindina bobârnacelor ce-i ținteau țeasta, de țipetele bătrânelor speriate, de ofurile și ahurile femeilor și de privirile nimicitoare ale lui Andrei Fillipovici. Domnul Goliadkin era distrus – distrus cu desăvârșire, în adevăratul sens al cuvântului, și dacă mai păstrase în clipa aceea capacitatea de a fugi, aceasta se datora, desigur, unui miracol de care, la urma urmelor, avea el însuși motive să se îndoiască și în care refuza să mai creadă.

Era o noapte îngrozitoare, o noapte de noiembrie, umedă, pâcloasă, cu ploaie măruntă și fulgi de zăpadă; o noapte aducătoare de dureri de măsele, guturaiuri, friguri, anghine, febre de tot felul, într-un cuvânt, bogată în darurile unui noiembrie petersburghez.