FORMA este, in sine, o vibratie ce trasmite privitorului starea si intentia artistului. Formele din lucrarile celor doi artisti plastici, din acesta expozitie, sunt punctul comun, dar si reprezentativitatea acestora. Felul in care formele sunt puse in valoare, indeosebi prin aceastea reprezentare alungita , unduioasa, sinuoasa, face ca picturile si sculpturile sa creeze idea de armonie si de echilibru al expozitiei.

Elena Cristea: daca as putea gasi un adjectiv care sa defineasca picturile Elenei Cristea acesta ar fi muzicalitatea. De altfel , una dintre expozitiile anterioare chiar asa s-a numit: ” Linii muzicale”. Se pot vedea, in picturile ei, un ritm si o sonoritate, o unduire sau o curbare a liniei, ce traseaza forme ale feminitatii, ale sensibilitatii si delicatetii.

Forma, in pictura Elenei Cristea, este nestaornica, are si , totodata, imprima miscare, te cheama cu privirea sa o urmaresti si atunci cand ea se apropie de limitele fizice ale tablourilor, esti tentat sa o continui, cu imaginatia… Formele ei alungite nu se termina ci se impletesc unele int-altele, intr-o continua miscare si ritmicitate.

Vazandu-i pentru prima data lucrarile, am avut senzatia ca sunt asemena unor explozii sau vartejuri de culori care isi gasesc corespondentul intr-un conglomerate de stari sufletesti, de trairi interioare. Este, intr-o mare masura si acest lucru valabil, insa, mai mult decat atat, fiecare tablou este o istorisire, in parte, o marturisire a artistei, care, dincolo e emotivitatea caracteristica, desfasoara prin pictura, o intreaga experienta de viata; acesta este jurnalul sau, in care a pus pe hartie realul si imaginarul, pentru a crea o poveste antrenanta, fabuloasa dar si sincera, deopotriva. Spunea cineva, vazandu-i lucrarile, ca sunt potretizari ale pictoritei si avea dreptate. Uitandu-te la tablouri, poti intui starea pictoritei din momentul respectiv, ii poti desifra gandurile si intentiile, cu atat mai mult cu cat Elenei Cristea ii place sa se joace cu culorile si cu formele, deopotriva, iar acest spirit ludic al ei se regaseste in arta de a ascunde sensuri dincolo de forme si culori.

Dupa cum un scriior isi are cuvintele pentru a (de)scrie o poveste, artistul isi are arsenalul lui de culori dar si de forme predefinite. Putem spune ca acesta alungire a corpurilor, acesta cursivitate a imaginii si acesta intretaiere a formelor ii sunt reprezentative Elenei Cristea.

Putem totodata sa observam ca sunt lucrari ce se incriu in doua directii – una definita de forme si alta de culori, In cazul in care forma este preeminenta, culoarea este temperata, neeclipsand forma. In cazul acestora pictorita se joaca cu tonalitatile culorilor, scotand in evidenta bogatia de tonuri, dupa cum si cea de sensuri ale compozitiei.

Atunci cand culoarea predomina, lucrarile sunt asemenea unor explozii., conglemerate –  deloc intamplatoare de culori – calde si reci deopotriva, toate intense ce graviteaza in jurul conceptului.

Este ceva ce se regaseste in toate lucrarile sale: o sfera luminoasa care puncteaza fiecare lucrare, captand atentia si focalizand-o catre anumite puncte de interes. Stiu ca am intrebat-o despre semnificatia acestei, cand i-am vazit prima data lucrarile : sfera este simbolul perfectiunii iar plasarea ei in compozitii confera un echilibru acestora, atat din punct de vedere compozitional, cat si cromatic. Acesta este plasata in zona inimii, de cele mai multe ori si semnifica, poate, echilibrul fiinte umane in raport si sine si cu restul universului.

Gavril Nichitean vine de departe – atat fizic, dar si spiritual.

De loc este din Bucovina, de la poalele muntilor, acolo unde lemnul este atat de aproape omului si poate, tocmai din acest motiv, exprima atat de bine trairile si intentiile acestuia.

Gavril Nichitean, desi era constient de talentul sau de a modela lemnul, nu s-a dedicat, de la inceput acestui mestesug, ci a devenit militar de cariera, insa, viata l-a readus, cu timpul, pe drumul sau, unde omul – scultorul Gavril Nichitean si-a facut un nume. Este un participant si, mai mult, un premiant constant al saloanelor de arta, indeosebi naiva, insa, si moderna, lucrarile sale strabatand tara pe la expozitii, sau ajungand in colectii ale celor ce iubesc lemnul si arta, in general.

La acesta expozitie ne aduce arta moderna. Initial expozitia fusese gandita ca o personala a Elenei Cristea, insa, cunoscand atat picturile ei, dar si sculpturile lui Gavril Nicitean, mi-am droit sa le pun laolalta, sa creez acea vibratie a formelor, cum se numeste, de altfel, expozitia.

Se simte, in lucrarile lui Gavril Nichitean iubire atat fata de lemn, dar si fata de femeie, careia i-a inchinat intregi serii de lucrari. Ea – femeia, e muza artistului, si a intruchipat-o, pe rand, in copila, tanara, femeie, mama; a fost ispita si pasare phoenix, e cea care se roaga si cea care da nastere; e cea care leaga si dezleaga, ca intr-o imbratisare de nedespartit.

Lucrarile sale au aceeasi exprimare a miscarii, aceeasi alungire – o evadare dintr-un spatiu sau limita prestabilita… ele tind catre cer, prin verticalitatea care le reprezinta, poate si ca o reminiscente a copacilor care au fost candva – de a se inalta catre ceruri.

Ele leaga sacrul – exprimat prin rugaciune, cu laicul vietii din popor, reprezentat prin simboluri pamantesti(strugurii), leaga virturile femeii care da nastere cu ale vesnicei seducatoate – ispita cea dintai, Eva. Au frumusetea, simplitatea dar si rafinamentul ce definsc insasi femeia si, tocmai de aceea, valoarea lucrarilor se traduce prin acesta doza de sentimentalism asociata.

Prezentarea expozitiei „Vibratia formelor”, de Mimi Necula: 04-16 decembrie, Galeria 2ART – Centrul Eminescu, sector 2, Bucuresti