"Finante", de Ion Stacu editia a IV-a

Lucrarea se transpune în contextul realizării în România a unei economii de piață funcțională, care să asigure un transfer cât mai echitabil al activelor la valoarea lor intrinsecă. Echilibrarea cererii și ofertei în jurul prețului echitabil atât pentru vânzător, cât și pentru cumpărător va constitui condiția esențială pentru democratizarea vieții economice românești și pentru eliminarea „privilegiilor“ de care se bucură unii deținători de monopoluri private sau publice în economie.

În ciuda „tinereții“ de circa 60 de ani de consacrare științifică, teoria și practica finanțelor corporative oferă un instrumentar conceptual și metodologic propriu, coerent și pertinent pentru liberalizarea vieții economice. Pe drept cuvânt se afirmă că finanțele (corporative), prin funcția lor de evaluare, oferă o alternativă la teoria prețurilor. Întreaga cercetare financiară se centrează în jurul a trei concepte fundamentale: rentabilitatea, riscul și valoarea. Estimarea valorii intrinseci a activelor, identificarea diferențelor dintre prețul observabil și valoarea calculată și eliminarea oportunităților de arbitraj (de speculație) a acestor diferențe reprezintă preocupările majore ale finanțelor.

Paradigma actuală a finanțelor sub care se dezvoltă aceste investigații științifice este creșterea valorii întreprinderii, a valorii capitalurilor investite de acționari și împrumutători în activele acesteia. Sub această paradigmă, toate căile de creștere a rentabilității la un nivel de risc asumat sau, invers, toate posibilitățile de diminuare a riscului, la un anumit nivel de rentabilitate scontată, se identifică în posibile demersuri valorizatoare ale capitalurilor investitorilor. Din această perspectivă, noțiunile de valoare adăugată, profit net, prag de rentabilitate, primă de risc, rată a îndatorării etc. dobândesc poziții privilegiate în teoria și practica financiară.

Prezenta lucrare este construită pe cele trei modalități de manifestare a finanțelor (corporative): ca teorie, ca politică și ca practică financiară. Elementele comune ale celor trei părți sunt căutarea și fundamentarea rentabilității normale la nivelul de risc al plasamentului de capital în întreprindere sau în proiectele noi de investiții. Aceasta se compară cu rentabilitatea obținută sau estimată că se va obține din exploatarea activelor cumpărate. Se va putea măsura astfel creșterea valorii investiției de capital în aceste active.