Florian Dudaș, AVRAM IANCU DUPĂ RĂZBOIUL NAȚIONAL, Oradea, 2024

„Anul 200”
AVRAM IANCU

Semnal editorial:

Florian Dudaș

AVRAM  IANCU 

după

RĂZBOIUL  NAȚIONAL

    În 2024, declarat oficial „Anul Avram Iancu”, românii comemorează împlinirea a 200 de ani de la nașterea marelui revoluționar și luptător național.
    Manifestărilor multiple și scrierilor omagiale închinate evenimentului și eroului național se alătură, cum nu se poate mai potrivit, noua carte a istoricului Florian Dudaș, intitulată „Avram Iancu după Războiul național”, apărută la Editura Primus din Oradea.
    Este un volum de peste 350 de pagini, în cadrul căruia autorul prezintă viața și activitatea fostului prefect-general în deceniul ce a urmat Revoluției și Războiului național pentru apărarea ființei românești a Transilvaniei, valorificând peste 200 de documente necunoscute, inclusiv în legătură cu Avram Iancu, descoperite în Țara Moților.
    Mărturiile dezvăluite reprezintă acte scrise în limbile germană, română și maghiară, privind: starea de spirit și doleanțele muntenilor, legăturile cu revoluționarii români din exil, rolul determinant al lui Avram Iancu în apărarea drepturilor moților, călătoria împăratului Francisc Iosif prin Munții Apuseni, luptele de la Abrud și înarmarea moților, despăgubirile de război acordate celor năpăstuiți de atrocitățile războiului ș.a.    
    De o reală importanță sunt documentele redactate ori semnate olograf de către însuși Avram Iancu. Unul din acestea îl reprezintă un Protocol întocmit în anii 1852-1853 în Abrud pentru despăgubirea opincarului Ionuț Gherman din Abrud Sat, meșteșugar care, în iarna anului 1849, pe timpul luptelor, a primit din partea Prefectului-General Avram Iancu ordinul de a confecționa, pe seama oastei române, 800 perechi de opinci, dar a putut livra doar 400 perechi de încălțăminte, primind, la predarea lor, chitanță din partea viceprefectului Ioan Boeriu. Când a năvălit armata lui Hatvany atât chitanța cât și suma de 350 florini aflate asupra sa i-au fost confiscate. Acum solicită din partea guvernului o despăgubire de 391 florini. Conform Protocolului încheiat, la 13 mai 1853, cu prilejul ascultării celor implicați, opincarul Ionuț Gherman mărturisea: „În iarna anului 1849, la ordinul lui Iancu, am primit sarcina de la magistratul de atunci, Ioan Boer, să livrez 800 perechi de opinci, pentru a-i aproviziona pe militarii din miliție, care se aflau sub ordinele prefectului Iancu, cu încălțămintea necesară. Nu-mi stătea în putere să onorez o cantitate atât de mare și am putut livra doar 400 de perechi domnului Ioan Boer, care mi-a dat o chitanță în acest sens, la ordinul lui Iancu. Însă aceasta mi-a fost luată de insurgenți împreună cu o sumă în numerar de 350 fl(orini). Imediat după ce sandalele au fost predate, acestea au fost prețuite (...), prin urmare mi-ar reveni o despăgubire de 391 florini; pe care eu, deoarece miliția a fost înființată în interesul guvernului, o revendic acum și din partea guvernului”. Chestionat în această privință, Avram Iancu, la 27 iunie 1853, aflat în Vidra de Sus, mărturisește, iar în final subscrie: „Îmi amintesc că  i-am ordonat  viceprefectului  de atunci, Dl. Ioan Boer, să cumpere mai multe perechi de sandale pentru miliția din orașul Abrud și satul Abrud-Sat, ordine pe care le-a și respectat – fără să-mi amintesc exact câte perechi. Stimatul Dl. Boer ar trebui să poată oferi informații mai detaliate, dacă sandalele amintite au fost luate pe seama orașului sau a fost aleasă o altă modalitate de plată”. Peste o lună, la 26 iulie 1853, Ioan Boeriu declara: „Din ordinul prefectului de atunci Avram Iancu, am rechiziționat opinci pentru tabăra românească și pentru așa-zișii gardiști de la reclamantul Gherman Ionuț și am semnat de primire, însă numărul acestor sandale care au fost duse la Câmpeni nu-l mai pot indica, deoarece l-am uitat”. Actul păstrează semnătura olografă a lui Avram Iancu.
             Un alt act semnat de Avram Iancu datează din primăvara anului 1870 și îl reprezintă o Mărturie depusă înaintea Magistraturii din Abrud, prin care certifică faptul că în timpul tulburărilor revoluționare din 1848/9, și mai ales în timpul distrugerii orașului, din 10 mai 1849,  când maghiarii din partea locului  pentru motivul că au susținut uniunea cu Ungaria și i-a urgisit pe locuitorii români, au fost supuși la mânia poporului înfuriat, văduva lui Șuluțiu Simonaș, din localitate, cu numele de fată Ioanovici Victoria, localnică, punând în pericol viața ei și a întregii familii, a salvat de la pieire mai multe familii maghiare din Abrud, femei, bărbați și copii (în continuare documentul enumeră numele acestorta), adeverind astfel că „Ea a salvat viețile a aproximativ o sută de oameni, membri individuali ori cu familii, i-a hrănit și îngrijit mai multe săptămâni în propria casă, pe proprietatea sa, suportând cheltuieli nu puține din averea sa, motiv pentru care, mai târziu, poporul, oamenii infuriați, s-au răzbunat, luând o mare parte din averea acesteia”.

Aceste două documente se alătură puținelor înscrisuri cunoscute până în prezent, rămase de la Avram Iancu, dezvăluite în deceniile din urmă de istoricul Liviu Maior, iar în urmă cu un an de către autorul acestei cărți în revista „Identitatea Națională” de la Oradea.

    Prima parte a cărții lui Florian Dudaș, ilustrată cu multe din documentele dezvăluite, se adresează tuturor celor doritori să cunoască date noi privind viața eroului martir, iar a doua parte, reprezentată de corpus-ul documentar, este de un real folos cercetătorilor, istoricilor.

La un preț accesibil !