Florile micuței Ida – Hans Christian Andersen

Micuța Ida își găsește, într-o zi, florile ofilite. Buchetul, atât de frumos ieri, era astăzi o adunătură de flori care păreau să se simtă rău. Ce să li se fi întâmplat, brusc, peste noapte? Studentul, camaradul cu care fetița se distra atât de bine, știa însă adevărul: florile au dansat toată noaptea, iar capul și-l țin aplecat acum din pricina oboselii. Dar pot florile să danseze? Sigur că da! Când afară este întuneric și toată lumea doarme, florile se trezesc și se prind într-un dans al fericirii ce oprește timpul în loc. Imaginați-vă numai un bal, având drept regină și rege doi trandafiri; flori roșii de celosia în calitate de curteni, iar ca invitați de seamă cele mai delicate flori: brândușe, violete, zambile, crini sau lalele! Mai mult decât atât, la somptuoasa recepție pot participa până și florile din grădina botanică –acestea imită zborul fluturilor, sărind de pe tulpină și bătând puternic din frunze. Povestea aceasta o încântă pe micuța Ida care înțelege acum că florile au nevoie de odihnă pentru a-și reveni. Astfel că, pentru a-și recăpăta prospețimea, fetița așază florile în patul păpușii Sofie, acoperindu-le cu pătura și trăgând perdelele pentru a nu le intra soarele în ochi. Imaginația Idei zburda liberă de-acum și încerca să intuiască cum se pregătesc florile pentru marele bal; până veni și pentru ea ora de culcare… Însă, un vis o trezește în mijlocul nopții, iar emoția și freamătul curiozității o poartă pe fetiță până la ușa salonului. Susurul unei muzici încântătoare, dar parcă ireală, o convinge pe micuța Ida să deschidă ușa. Va întâlni aici cu privirea o scenă demnă de curțile regale sau va rămâne eadezamăgită? Răspunsul poate fi ghicit cu ușurință. Într-o manieră subtilă ni-l anticipează însuși studentul care o asigură pe micuța Ida că la bal pot participa „toți acei copii care sunt ca niște mici margarete și mărgăritare”. Asocierea intuiește în mod minunat delicatețea și inocența copiilor. Iar din această perspectivă, și puterea imaginației lor. Imaginația este puntea care-i mijlocește și Idei accesul la o lume de vis, ajutând-o să trăiască irealul ca real. În acest context, panopticumul floral și cotidian devin doar elemente decorative care desăvârșesc o imagine plăsmuită în exterior, reflectând și dovedind bogăția lăuntrică a fetei. De imaginație nu duce lipsă nici studentul, cel care decupează pentru micuța Ida imagini bizare și amuzante. El conturează un context imaginar incipient, convingându-ne de veridicitatea spuselor prin exemple elocvente: vederea narcisei galbene, întinsă pe divan asemenea unei doamne. Din acest punct de vedere, relația lor se coagulează natural și firesc și decurge, sporindu-le afinitățile. Și ne reamintește, în același timp, unul dintre temeiurile prieteniei – miza de a crede în aceleași valori. La antipodul lor se află cancelarul, individul lipsit de imaginație. Poveștile pline de culoare ale tinerilor nu-i aduc nicio bucurie, întrucât nu le poate înțelege. Însăși realitatea îi devine un cerc strâmt, transformându-l într-o persoană obositoare și plictisită. Cancelarul este contraexemplul pe care ni-l oferă Hans C. Andersen și totodată argumentul care ne convinge să ne îngăduim întotdeauna măcar un strop de imaginație. Dar lectura nu ar fi aceeași fără impactul vizual datorat ilustrațiilor. Daniela Iride Murgia creează un joc al texturilor, într-o cromatică vie care surprinde detaliile personajelor sau ale obiectelor. Florile sunt integrate armonios în diferite scene, defilându-și unicitatea sub ochii lectorului, iar gesturile, privirile și posturile sunt surprinse în naturalețea desfășurării lor. Spune-mi ce îți imaginezi, ca să îți spun cine ești! Aceasta ar fi morala basmului, recognoscibilă în subsidiarul mesajului scris, în dansul florilor și în armonia ilustrațiilor.