Foto sec XIX CDV Jean Martin CHARCOT medic Franta neurologie anatomie patologica

Charcot a fost profesor la Universitatea din Paris 33 de ani, iar în 1862 a început o colaborare cu Spitalul Salpêtrière care a durat întreaga sa viață, în cele din urmă devenind directorul acestui spital. Era cunoscut ca un profesor excelent de medicină ce atrăgea studenți din toată Europa. Atenția sa s-a îndreptat către neurologie, și este numit actualmente de unii ca fondatorul neurologiei moderne. În 1882 a pus bazele, la Spitalul Salpêtrière, a unicii clinici de neurologie din Europa. Principalul interes al lui Charcot a fost în afecțiunea numită isterie. Părea a fi o boală mintală cu manifestări fizice, de un interes deosebit pentru un neurolog. Convingerea sa era că isteria este rezultatul unui sistem nervos slab ce era transmis genetic. Acesta putea fi declanșat de un traumatism, ca de exemplu de un accident, boala evoluând apoi progresiv și ireversibil. Pentru a putea studia istericii din grija sa, a învățat tehnica hipnozei iar în scurt timp a devenit un maestru al relativei noi științe. Charcot era de părere că starea de hipnoză era similară cu o criză de isterie, și prin urmare le inducea această stare pentru a le studia simptomele. Nu și-a propus să-i trateze prin hipnoză - de fapt, credea că doar istericii pot fi hipnotizați. Deseori hipnotiza pacienți pentru grupuri de studenți și nu numai, câștigându-și porecla de "Napoleonul nevrozelor". Munca lui Charcot a cuprins și alte aspecte. A fost primul care a descris fenomenul de degenerescență a ligamentelor și suprafețelor articulare determinat de imobilizarea la pat, afecțiunea numindu-se acum 'articulația lui Charcot'. Munca sa de cercetare s-a axat și pe determinarea părților din creier responsabile pentru diferitele funcții ale nervilor și a descoperit rolul important al arteriolelor ( n.b: artere mici ) în hemoragiile cerebrale. Printre studenții lui Charcot se numără: Alfred Binet, Pierre Janet, Sigmund Freud și românul Gheorghe Marinescu. Sub influența lui Charcot ei au continuat să folosească hipnoza individual pentru diferite scopuri, chiar dacă nu erau de acord cu profesorul lor că hipnoza reprezintă un fenomen nervos ci considerau că e o stare psihologică. Charcot a murit în ziua de 16 august 1893 în Morvan, Franța.