Fotografie de cabinet de sec. 19 ; General Constantin Z. Boerescu

Sertar . Dimensiuni : 16,5 x 11 cm . Constantin Z. Boerescu (n. 22 august 1854, Curtea de Argeș – d. 11 februarie 1915, București), veteran din Războiul de Independență al României, a fost unul dintre generalii Armatei României între anii 1906 și 1915. A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campania anului 1913 din Bulgaria. Constantin Z. Boerescu a urmat „Școala Fiilor de Militari, Iași” (Liceul Militar din Iași), apoi Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București, în urma absolvirii căreia va fi avansat la gradul de sublocotenent în 1875, în Batalionul de geniu. În 1887 se căsătorește cu Alexandrina Socec (n.1868, d. 1952), fiica cunoscutului librar și editor Ioan V. Socec, cu care a avut doi fii: Pârvu Boerescu (1888-1978) și Neagu BoerescuSublocotenent, în Geniu (1875), Locotenent (1879), Căpitan (1882)[3], Maior, în Infanterie (1888), Locotenent-colonel (1893), Colonel (1898), General de brigadă (1906), General de divizie în rezervă (1913) După absolvirea Școlii militare de ofițeri, Constantin Z. Boerescu a luat parte ca sublocotenent în Compania a 4-a din Batalionul de geniu la Campania Armatei Române din Războiul de Independență al României, în anii 1877-1878, executând lucrări de fortificații la Barboși (Galați), la Calafat, la Corabia, și apoi la Plevna, unde se remarcă prin fapte de vitejie. Transferat în Compania 1 din Batalionul de geniu, a executat lucrări genistice la Rahova, Lom-Palanca, Vidin și Pitești. Mai târziu, a fost detașat la construirea forturilor „Cetății București” și a liniei ferate de centură a Bucureștiului, unde a condus lucrările la fortul Afumați (1885-1888). Constantin Z. Boerescu a fost avansat în anul 1993 în eșaloanele superioare ale armatei, în arma Infanteriei, funcțiile sale cele mai importante fiind cele de director-comandant al „Școalei Fiilor de Militari” din Craiova (1895-1896), de comandant al Regimentului 6 Infanterie „Mihai Viteazul” (1896-1903) și de comandant al Brigadei 17 Infanterie (din Dobrogea, între 10 mai 1903 și 1 aprilie 1910). În anii 1902 și 1903 a fost președintele „Cercului Militar” din București. A ieșit din cadrele active ale Armatei în anul 1910. A participat la cel de al Doilea Război Balcanic în calitate de comandant al Diviziei 5 Infanterie de rezervă (Corpul I Armată), fiind avansat în anul 1913 la gradul de General de Divizie - cel mai înalt grad al ierarhiei militare din acea vreme. (1889-1946). Ordinul „Virtutea Militară” de aur (1878), Medalia Apărătorilor Independenței, Crucea „Trecerea Dunării”, Medalia Comemorativă Rusă a Războiului din 1877-1878, Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler (1878), în grad de Ofițer (1896)[13], în grad de Comandor (1910), Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer (1891), în grad de Comandor (1909), Ordinul bulgar „Sf. Alexandru”, cl. IV (1892), Medalia „Avântul Țării”