Fram, ursul Polar - Cezar Petrescu

Fram, ursul Polar - Cezar Petrescu

Invelitoarea de blana, de deasupra, dadu semne de viata. Se ridica singura. Ii dezghetase o plapuma vie. Fram sari in patru labe, pe urma in doua. Saluta cu palma la tampla. Cei doi vanatori, desteptati din morti, se inaltara in capul oaselor. Priveau unul la altul; priveau la urs. — Da-mi pipa, Otto! Toata istoria aceasta ma face sa cred c-am visat. Numai o pipa are sa ma convinga de-s viu ori mort!... Egon se pipaia, intr-adevar, sa se incredinteze daca era viu ori mort. Nimic inghetat. Mainile miscau, picioarele la fel. Ce nemarginita placere sa simti degetele trosnind! lar ursul de circ astepta cu laba la tampla. — E Fram! Nu-ti spuneam eu ca e Fram?... Vanatorul sari in picioare. Se clatina de foame. Se rezema de stanca de gheata si merse impleticindu-se pana la ursul alb. Nu putea spune gandurile intregi, asa cum cresteau in creierul lui istovit. Rostea numai: — Ceea ce ai facut tu, Fram!... Ceea ce ai facut tu, Fram!... Si, cu obrazul ascuns in blana ursului, incepu sa planga. Otto se ridicase si el. Erau acum doi oameni, doi vanatori de ursi, sprijinin-du-se fara putere, la pieptul unui urs.