GEORGE CIORANESCU-SPICUIRI DIN LIRICA AMERICANA CONTEMPORANA/ST.ELEUTHERIADIS'93

Volum cartonat, 116 + 8 pag. format 15,5/21,5 cm, COLECTIA APOZITIA - MUNCHEN 1993, tiraj 700 ex., grafica STEPHAN ELEUTHERIADIS.

Ultima carte pe care George Ciorănescu a mai apucat să și-o vadă trimisă la tipar poartă titlul Spicuiri din lirica americană contemporană și a apărut la München în 1993, în colecția Apoziția, având un tiraj de 700 de exemplare. Cartea – albă, cartonată, bine legată – e împânzită de picturile și desenele arhitectului Stephan Eleutheriadis (născut Ștefan Elefteriade în 1922 la Mangalia, raportat în 2011 ca fiind încă viu, prin Brazilia) și se deschide cu un Poem de Wallace Stevens, încheindu-se cu Lumina Nevăzută, o tălmăcire a refrenelor finale din Stânca lui Thomas Stearns Eliot.  Printr-un capriciu al autorului, care la sfârșit își exprimă recunoștința față de cel care i-a fost de ajutor la paginare (cumnatul său Romilo Lemonidis, om de radio cunoscut ca Victor Cernescu, născut tot în Mangalia, la patru ani după Șt. Elefteriade, și urmând să moară-n München la trei ani după G. Ciorănescu), primele cinci file nu sunt numerotate, astfel că pentru a ajunge la poezia În pădure, într’o seară cu zăpadă aparținând lui Robert Lee Frost și poziționată în sumar la numărul 9, avem în fapt de prefirat șaisprezece pagini, dintre care patru rezervate cuprinsului, două traversate de titluri, două având inserate portrete și două lăsate libere, nepresărate cu litere:

                                   A cui este pădurea prea greu nu-i să ghicesc,

                                   Îmi pare că stăpânii-i în satul meu trăiesc:

                                   N’o să mă vadă dară că locului m’opresc

                                   Ca să privesc copacii sub nea cum înălbesc.

                                   Căluțul pregetează căci nu s-a așteptat

                                   Să mă opresc departe de casă și de sat,

                                   Între pădurea albă și lacul înghețat

                                   Cu noaptea cea mai neagră din an să ținem sfat.

                                   Hamul și clopoțeii și-i scutură în gol

                                   De parcă-ar vrea să’ntrebe: dece acest ocol?

                                   Doar vântul îi răspunde cu suflul înciudat

                                   Și neaua care cade, puf alb, plutind domol.

                                   Pădurea e frumoasă, un întuneric viu,

                                   Făcui făgăduiala pe care vreau s’o țiu

                                   Să mergem multe leghe prin nea și prin pustiu,

                                   Să mergem multe leghe prin nea și prin pustiu.