Gheorghe I. Bratianu, File rupte din cartea razboiului, 1921, editia 1

R 14. Legatura integral piele, 184 pagini, stare foarte buna, prima coperta mentinuta in legatura. Gheorghe I. Brătianu (28 ianuarie 1898– 23–27 aprilie 1953) a fost a Român politician și istoric. Un membru al Familia Brătianu și inițial afiliat cu Partidul Național Liberal, s-a desprins de mișcare pentru a crea și a conduce Partidul Naţional Liberal-Brătianu. Un profesor de istorie la universitățile din Iași și București, a fost ales membru titular de Academia Română. Arestat de către Autorităţi comuniste în 1950, a murit la notoriu Închisoarea Sighet. Biografie Gheorghe I. Brătianu s-a născut la 28 ianuarie 1898, în Ruginoasa, Judetul Baia. Era fiul lui Ion (Ionel) IC Brătianu şi a prinţesei Maria Moruzi (1863-1921) (văduvă de Alexandru Al. Ioan Cuza)[2] și nepotul de Ion C. Brătianu. Deşi părinţii săi s-au despărţit la scurt timp după căsătorie, chiar înainte de naşterea sa, Ionel Brătianu l-a recunoscut ca fiu legitim şi a avut grijă să supravegheze formarea intelectuală a tânărului George. Relaţia dintre tată şi fiu avea un caracter ocazional, deoarece mama sa nu permitea contacte între cei doi. Cei doi divorțaseră a doua zi după nunta religioasă, doar pentru a-l recunoaște pe viitorul istoric ca fiu legitim. Abia după 1918, Gheorghe I. Brătianu îl va vizita pe IIC Brătianu, cerându-i sfatul și sprijinul. S-a căsătorit în 1925 cu Hélène Sturdza (1901–1971), sora Prințului Mihai Gr. Sturdza, la București la 27 ianuarie 1922 și au avut trei copii.[4] Educaţie Și-a petrecut copilăria și adolescența alături de mama sa, la Ruginoasa, în Palatul Regal al lui Alexandru Ioan Cuza - construit în 1811 în stil neogotic, care aparținuse inițial familiei Sturza - acum este muzeu, iar pe proprietatea mamei sale din Iași, Casa Pogor. În 1916 și-a luat licența la Iași, iar în vara aceluiași an l-a vizitat pentru prima dată pe istoric Nicolae Iorga, în Vălenii de Munte. Nicolae Iorga a fost cel care a publicat primul său studiu O armată moldovenească acum trei secole, în „Revista istorică“, reprezentând debutul istoriografic al tânărului Gheorghe I. Brătianu, în vârstă de 16 ani. La vârsta de 17 ani, Gheorghe Brătianu a fondat revista-manuscris Provocări. După ce România s-a alăturat Primul Război Mondial, la 15 august 1916, Gheorghe I. Brătianu, în vârstă de 18 ani, a fost înscris voluntar și încorporat în Regimentul 2 Artilerie. În perioada 10 octombrie 1916 - 31 martie 1917, a urmat școala de ofițeri de rezervă de artilerie din Iași, iar la 1 iunie 1917 a fost avansat la gradul de locotenent. În vara anului 1917, participând la luptele grele din Cireșoaia, a fost rănit, iar după ce şi-a revenit a ajuns din nou pe front, în Bucovina. Și-a prezentat experiența pe front în carte File rupte din cartea războiului. În 1917 a fost înscris la Facultatea de Drept din Universitatea din Iași, pe care a absolvit-o în 1919, când a obținut o diplomă în drept. Atras de istorie, și-a abandonat cariera juridică și s-a înscris la Universitatea Sorbona în Paris, unde a urmat cursurile unor istorici de prestigiu, precum Ferdinand Lot și Charles Diehlși a obținut o diplomă în litere în 1921. Mai târziu a devenit doctor în filozofie la Universitatea din Cernăuți (1923). În 1929 și-a luat doctoratul în franceză (de stat) la Sorbona în Franta, cu teza intitulată „Recherches sur le commerce génois dans la Mer Noire au XIIIe siècle“ (Cercetări privind comerțul genovez în Marea Neagră), obţinerea titlului de medic în litere. Teza propriu-zisă a fost tipărită la Paris, chiar în anul în care și-a luat doctoratul la Sorbona în 1929. Cariera profesională În 1924, devine profesor universitar la catedra de istorie universală a Universității din Iași, iar în 1940, a Universitatea din București. În 1928 a devenit membru corespondent al Academia Română și membru cu drepturi depline în 1942. Între 1935 și 1947 a ocupat funcția de director al institutul de Istorie Universală la Iași (1935 - 1940) și apoi de institutul de Istorie Universală „Nicolae Iorga“ la București (1941 - 1947). În anii 1930, el era liderul unei fracțiuni dizidente a Partidului Național Liberal, pe care îl înființase.[5] Încă din deceniul al treilea al secolului douăzeci, Gheorghe Brătianu a fost ales membru corespondent al societatea Ligurică din Storia Patria la Genova (1925), în 1935 membru al institutul Kondakov în Praga, iar în 1936 din societatea de Științe și Litere în Boemia. În 1926 a fost numit membru al comitetul Internațional de Științe Istorice. Cariera politică Gheorghe I. Brătianu a intrat în Partidul Național Liberal în 1926 și la 12 octombrie 1927 a devenit șeful organizației ieșene a NLP. În 1930, a fost dezamăgit de politica NLP, care s-a opus cu înverșunare întoarcerii în țară a lui Carol Caraiman, viitorul Regele Carol al II-lea, politicianul Gheorghe I. Brătianu, care a fost unul dintre susținătorii viitorului rege, a urmat sugestiile sale, a părăsit unitatea NLP și a creat un grup liberal dizident: NLP Gheorghe Brătianu (georgist), în perioada 1930–1938. Va fi exclus din NLP din cauza atitudinii sale. Alături de Gheorghe I. Brătianu au părăsit NLP o serie de personalităţi marcante ale culturii şi politicii interbelice româneşti, precum Ștefan Ciobanu, Constantin C. Giurescu, Petre P. Panaitescu, Simion Mehedinți, Artur Văitoianu, Antonescu Mihai, etc. ... Fără a avea o influență electorală notabilă, noul partid politic, în primii ani de constituire, a susținut politica de Carol al II-lea, dar mai târziu a rămas separat de aceasta, în timp ce a continuat politica de fragmentare a partidelor și de întărire a puterii sale personale. În ceea ce priveşte politica externă, Gheorghe I. Brătianu s-a opus categoric politicii duse de Nicolae Titulescu a aborda Uniunea Sovietică, respingând orice alianţă cu ea, fiind convins că o alianţă cu Germania nazistă ar fi un lucru bun pentru România. Regele Carol al II-lea notează în jurnalul său că istoricul Gheorghe I. Brătianu era „marele apostol al acordului cu Germania“. Conform afirmațiilor politicianului fascist Mihail Sturdza, la 22 octombrie 1934, ministrul german al aerului, mareșal Hermann Göring, vorbind în numele Adolf Hitler, prezentat Ambasadorului României la Berlin, Nicolae Petrescu-Comnen, o ofertă germană României, respectiv garantarea deplină a frontierelor, în special a frontierei cu Uniunea Sovietică şi graniţa cu Ungaria, oferind în același timp o reînarmare completă a armatei, cerând în schimb ca România să se opună cu toată puterea oricărei încercări de a trece trupele sovietice pe teritoriul național. Nicolae Titulescu, care se presupune că deja promisese partenerilor săi francezi și cehoslovaci că au încheiat deja tratate de asistență reciprocă cu Uniunea Sovietică în cazul unui conflict european, că va încheia și un tratat similar, care ar fi permis trupelor sovietice să treacă prin România pentru a sprijini Franta și Cehoslovacia împotriva Germaniei, ar fi ascuns și raportul guvernului Petrescu-Comnen. O lună mai târziu, pe 20 noiembrie, informat de Mihail Sturdza despre acest fapt, Gheorghe I. Brătianu, călătorește la Berlin, unde Hermann Göring și Adolf Hitler, cu care a avut conversații, dar și baron Konstantin von Neurath, ministrul de externe nazist, se presupune că confirmă oferta făcută României. Ulterior, oferta ar fi fost reînnoită, în urma discuțiilor cu aceiași oficiali, la 7 noiembrie 1936 și la 16 noiembrie 1936. Combinațiile lui Nicolae Titulescu au făcut obiectul mai multor interpelări în parlament ale lui Gheorghe I. Brătianu, care a fost numit lider fascist de ziarul „Pravda“ la 15 decembrie 1936.