GIORNO DOPO GIORNO / ZI DUPĂ ZI

Nostalgia sicilianului Salvatore Quasimodo (1901-1968), laureat, în 1959, al premiului Nobel pentru literatură, include un regret ca o vinovăţie sublimată, o durere de a nu fi găsit un ideal modus vivendi al poeziei şi al prezenţei siciliene. Plângere după Sud, una dintre culmile poeziei sale, impresionantă printr-o extremă acuitate lirică, are de aceea subtextul pregnant al părerii de rău: am optat pentru viaţă generoasă, pentru dragoste, pentru linişte, pare să spună acest subtext, am naufragiat, uitând însă ostrovul ce mi-a luminat copilăria, abandonându-l pe totdeauna cadenţei sale tragice, între farmec inefabil şi spectrala mizerie. (...) Quasimodo este unul dintre poeţii a căror operă poartă pecetea desăvârşitei unităţi într-un asemenea grad, încât poemele se pot lipsi de titluri, devenind simple elemente ale întregului operei sale. Aceasta este o caracteristică a poeziei contemporane, iar o alta, prezenţa în egală măsură în opera lui Quasimodo - mai cu seamă în volumele de după război - este acea simplitate cu efecte atât de stranii şi de neaşteptate, care domină poetica modernă. A.E. Baconsky