Grigore Ghica , Grigri , Memorii , Madrid , 1973 , editia 1

Raft 12 . Format mai mare , 328 pagini + 7 planse cu ilustratii de Siegfried , pe hartie cretata , in afara textului . Grigore Ghica s-a născut la 1900 şi memoriile sunt redactate între 1965 şi 1972. Grigore Ghica a părăsit România în 1943, a ajuns prin Brazilia şi s-a retras prin Europa la bătrâneţe. Prinţul Grigore Ghica era fiul lui Eduard Ghica, care a fost printre altele deputat liberal, prefect de Vaslui şi Directorul Siguranţei Statului după 1918. Unchiul lui, Albert Ghica avea fumuri regale de monarh al Albaniei. Moşiile părinteşti se aflau la Măcreşti şi Ţibana în Vaslui, fiind vecin cu Ţibăneştiul şefului conservatorilor şi junimiştilor, Petre P. Carp. A dus o copilărie aristocratică crescând cu tenis, călărie, vânătoare. L-a prins Războiul cel Mare de reîntregire în adolescenţă, şi a lucrat la spitalul din Vaslui ca brancardier şi asistent medical, având cunoştinţe dobândite în cercetăşie. Nu şi-a neglijat studiile liceale şi a dat examenul de bacalaureat în 1918. Face apoi şcoala militară la artilerie, după care pleacă la studii la Paris. Aici începe la insistenţele tatălui studii de chimie, fiind însoţit de soţia, Anişoara Poenaru Bordea, fiica primului ofiţer căzut la eliberarea Ardealului în 1916. Renunţă şi pleacă la Bruxelles să facă studii de agricultură. Se reîntoarce în patrie să facă studii de drept, pe care le finalizează la Iaşi unde ajunge asistent la Drept Roman. După un divorţ de Anişoara, un nou mariaj ratat ,se căsătoreşte cu Jane Ratiano, fiica unui farmacist ieşean cu care are şi o fiică. Ca toată boierimea românească se înrudea cu marile figuri politice din perioada interbelică. Este un fapt că aceşti aristocraţi ocupau poziţii mai ales în diplomaţia românească, dat fiind cunoaşterea perfectă a limbilor străine, educaţia şi buna creştere. Datorită relaţiilor din lumea bună reuşeşte să ocupe poziţia de avocat la Banca Naţională care-i oferă un salariu foarte bun şi posibilităţi suplimentare de deplasare şi locuinţă. Grigore Ghica s-a dovedit şi un bun administrator de moşie. Aduce din Italia un inginer agronom şi un tractor Alfa Romeo. Renunţă apoi şi vinde moşia moldoveană, care fusese micşorată de reforma agrară din 1921 şi cumpără o moşie în Bărăgan, unde dublează recoltele faţă de Moldova. În timpul războiului al doilea mondial pune bazele unei fabrici de săpun care îl vinde integral statului pentru armată. Face afaceri cu Italia, reprezintă statul român în Italia, unde rămâne când simte că Germania pierde războiul, de unde, în 1943, după lovitura de stat a lui Badoglio, care-l răstoarnă pe Mussolini pleacă în Elveţia. Cartea este plină de relatări privind viaţa la moşie, de vânători fabuloase, care-ţi relevă bogăţia vânatului din România, mesele îmbelşugate, Ghica era un gourmet, sau mai bine zis mâncău, care făcea frecvent cure de slăbire. Grigore Ghica se cunoştea şi cu literaţii vremii, era prieten cu Sadoveanu, Teodoreanu, cu care era rudă prin alianţă şi alţi scriitori. Pe Sadoveanu îl bagă în Loja Masonică de Rit Scoţian a lui Pangal, dar se plânge că el n-a profitat cum a profitat de exemplul Sadoveanu. Sunt şi paginile aventurilor erotice, multe şi variate, cu aristocrate, dar şi cu demimonde şi prostituate.  Astfel, povesteşte Ghica de spre lipoveanul Moruzov, agentul tatălui său, care face carieră prinzând agenţii bolşevici. Avea avantajul cunoaşterii limbilor slave, ştia rusă, ucraineană, bulgară şi era devotat României, ajungând Sef al Siguranţei Statului. A fost ucis de legionari, probabil că ştia prea multe despre ei, cine fusese turnător, etc. Familia Ghica beneficia de aprecierea lui Moruzov, primind periodic sturioni şi icre negre .