Gudrun, Radu Tuculescu

„Niciodată până acum nu mi s-a întâmplat să am nevoie de douăsprezece încercări pentru a scrie câteva rânduri însoțitoare pentru o carte care mi-a plăcut foarte mult la lectura în manuscris. Trebuia să se întâmple odată și-odată și, iată, s-a întâmplat cu romanul care încheie excelenta trilogie detectivă – pe care aș dori-o măcar tetralogie, dacă nu o serie nesfârșită – a lui Radu Țuculescu.

A fost mai întâi Femeia de marțipan, care, pe lângă povestea polițistă, introducea un cuplu menit să rămână în memorie, dar, mai ales, introducea miraculosul de-a lungul întregului continent.

În Crima de pe podul Garibaldi, deja memorabilul cuplu e în acțiune acasă, la Cluj, iar povestea polițistă e de o ingeniozitate debordantă. Dacă adaug și faptul că Radu Țuculescu este unul dintre cei mai buni stiliști din proza de azi, îmi dau seama de ce poveștile sale m-au captivat fără rest.

Și acum a sosit Gudrun, care pur și simplu mi-a aplicat o lovitură în moalele capului! Cu ce anume? Chiar cu Gudrun, personajul, unul din cele mai puternice personaje feminine din întreaga noastră literatură, întreagă am scris, adică de ieri și de azi, poate și de mâine. Dacă termenul n-ar fi compromis prin niște conotații politice actuale, aș spune că este vorba despre o femeie răvășitoare, dar voi prefera să scriu răscolitoare.

Voiam să spun că este un personaj fabulos de bine construit, dar ar fi fost o greșeală. Gudrun nu este construită, nu este făcută, ea este născută, ca un fel de simbioză între Atena și Afrodita, din căpățâna divinului său tată, aici un scriitor, după vorbă, după port, numit Radu Țuculescu... Ar fi foarte plăcut inimii mele cititoare ca Radu să treacă de marginile trilogiei!”

(Liviu Antonesei)