Henry Miller Nexus vol 3 din Rastignire trandafirie editura EST

Esti ispitit sa afirmi ca iubirea nu a transformat pe nimeni intr-un las. Poate ca iubirea adevarata, nu. Dar cine dintre noi a cunoscut vreodata iubirea adevarata? Cine dintre noi e atat de iubitor, de increzator, de devotat incat mai curand si-ar vinde sufletul diavolului, decat sa-si vada faptura iubita torturata, sfartecata, cazuta in dizgratie? Cine este atat de sigur de sine si de puternic incat sa nu coboare de pe tron ca sa-si revendice iubirea? E drept, au existat mari figuri care si-au acceptat soarta, care s-au retras in tacere si solitudine si si-au mancat inima din ei. Acestia sunt oare de admirat sau de compatimit? Chiar si cel mai stoic dintre indragostitii parasiti nu a fost vreodata in stare sa paseasca vesel si sa strige: "Toate-s bune pe lumea asta!".

Cineva pe care il admir a spus: "Cand e vorba de iubire adevarata, cel care daruieste nu e constient nici ca daruieste, nici de ceea ce daruieste si nici cui daruieste, si cu atat mai putin de faptul ca cel care primeste ii apreciaza darul sau nu".

Spun si eu din toata inima: "D'accord!". Dar nu am cunoscut niciodata vreo fiinta capabila de asemenea dragoste. Poate doar aceia care nu mai au nevoie de dragoste sunt capabili sa aspire la un asemenea rol.

Sa te eliberezi de robia iubirii, sa arzi ca o lumanare, sa te topesti in iubire, sa te topesti de iubire - ce beatitudine! Ar fi oare posibil asa ceva pentru fiinte ca noi, slabe, mandre, orgolioase, posesive, invidioase, geloase, neinduplecate, neiertatoare? Evident, nu. Pentru noi, rasa sobolanilor - in vacuumul mintii. Noua ne este harazita doar osanda, nesfarsita osanda. Convinsi ca avem nevoie de iubire, incetam sa mai daruim iubire, incetam sa mai fim iubiti. [...]