Impacare - Ioan Slavici

— O! – se tangui cuprins de deznadajduire Tanase – dac-as putea sa ma rog lui Dumnezeu, mi-as gasi in mine insumi mangaierea si n-as mai umbla habauc. Stiinta insa a omorat in mine credinta!
— Minti, nenorocitule, si-ti spurci buzele graind vorbe de ocara – striga tanarul calugar, cuprins de o caldura sfanta – Dumnezeu nu e numai putere si izvor nesecat de puteri, ci totodata si lumina nestinsa, si stiinta a toate: cu cat mai multe stim, cu cat mai in adanc patrundem tainele firii, cu cat mai multe intelegem, cu atat mai mult ne apropiem de fiinta dumnezeiasca, cu atat mai vartos ni se-nalta inima spre Dumnezeu, cu atat mai indeplin ii cuprindem cu mintea fiinta atoatecovarsitoare. Nu pentru ca stiti multe, ci pentru ca orbecaiti prin intunericul nestiintei voi, cei ce ati invatat cate ceva, v-ati instrainat de legea parintilor vostri. Invata, Tanase, invata mereu, ca sa te luminezi si sa-ti intaresti inima. Bucura-te de lumina soarelui, ca sa vezi scrutand cele de dimprejurul tau, iar noptile aprinde-ti opaietul si citeste mereu, ca sa te luminezi prin invatatura si sa ajungi la cunoasterea vesnicului adevar.