India. Santier – Mircea Eliade

India se deosebeste de alte carti de acest gen din literatura europeana prin faptul ca nu e un reportaj scris dupa o vizita de câteva luni, ci cuprinde impresiile unui calator care a luat contact îndelungat cu poporul indian, care îi cunostea limba si care era initiat în religia si filozofia indiana. În Santier, Mircea Eliade, voind sa ramâna cât mai aproape de viata, de realitate, îsi publica un jurnal intim de o sinceritate si o autenticitate fara egal. Fiecare pagina cuprinde un fapt, o marturisire, o amintire, întotdeauna documente autentice. Santier fiind un jurnal intim, strict autobiografic, exceleaza si în analiza interioara, în notatia directa a starilor sufletesti. Intr-o publicatie recenta, despre Maitreyi Devi, consideram fascinant in relatia dintre ea si Mircea Eliade ce era nespus din dragostea lor, fie chiar intamplat, fie doar visat, ascuns parca, adaug acum, in unghiurile ascutite ale unicei lor litere comune, M. India si Santier, textele aici reunite, din contra, exceleaza in surplus de detalii cotidiene, personaje episodice, sexualitate, violente publice si lecturi savante, alternate rapid in fresca miraculoasa din jurul golului central, de unde se aude, in Santier, doar apelul telefonic al unei M., ramas neraspuns. In jur, o imensa lume pestrita naviga din atemporalitatea Indiei spre modernitate, ambele uluitoare pentru un tanar atunci de 22-23 de ani. In 1935, in Romania, Eliade numea acest conglomerat fascinant un „roman indirect” in care el nu se mai recunostea, desi in el se nascuse ca scriitor si savant. Doi ani dupa Maitreyi si simultan cu Huliganii, Santier marca noua lui identitate prin distantare de vechea fascinatie si ascunderea dramei in faldurile unei mari civilizatii. prof. Sorin Alexandrescu Referinte critice din Eugen Ionescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, Eugen Ionescu, Serban Cioculescu, G, Calinescu, Ilina Gregori, Sorin Alexandrescu, Sergiu Al-George, Adriana Bontea, Florin Turcanu, Mircea Handoca, Eugen Simion, Cornel Ungureanu.