Interventii 2. Urme, Michel Houellebecq

Traducere din limba franceza si note de Alexandru Matei

Explorind subiecte dintre cele mai variate, de la literatura, filosofie, religie si arte vizuale la atitudini politice, fenomene sociale si controverse din lumea culturala franceza a epocii, textele reunite in Interventii 2 – articole, interviuri, prefete, scrisori – au aparut in perioada 1992-2008 in diverse publicatii, o parte dintre ele fiind cuprinse in prima editie a volumului, Interventions (1998). Polemica, muscatoare si critica la adresa lumii contemporane, macinate de individualism, consumerism si autoritarisme de tot felul, publicistica lui Michel Houellebecq, considerata de multi esenta gindirii si cheia operei sale, vine sa completeze portretul legendarului enfant terrible al literaturii franceze, punind intr-o lumina noua o voce incomoda, foarte controversata, dar inconfundabila prin incisivitatea si sensibilitatea ei tulburatoare.

„Luptele lui Houellebecq sint fundamentale, necesare, ele izvorasc dintr-o viziune asupra lumii, a omului, a artei si a problematicii sociale. […] Totul isi gaseste loc in Interventii 2 (mai putin Bernard-Henri Lévy): oaia Dolly, saloanele de filme pentru adulti, nemurirea, cartea de buzunar, polemicile pe marginea islamului, feminismul, clonarea, bacteriile, o teorie hilara a petrecerii, cum a afectat tranzitia de la masina de scris la calculator relatia cu manuscrisul, autoportrete nemiloase.” (Mediapart)

„Uneori amuzant, adesea inteligent, intotdeauna definitiv.” (Le Figaro)

„O lectura esentiala.” (Les Inrockuptibles)

„«Reflectiile teoretice» imi apar, astfel, ca un material romanesc tot atit de bun ca oricare altul, si chiar mai bun decit multe altele. La fel se intimpla cu discutiile, cu interviurile, cu dezbaterile… La fel se intimpla, si mai evident, cu critica literara, artistica si muzicala. Totul ar trebui sa se poata transforma intr-o carte unica, pe care s-o scriem pina in pragul mortii; mi se pare un mod rezonabil si fericit de-a trai, si poate chiar realizabil.” (Michel Houellebecq)