Ioan Cusa , 1925 - 1961 , Franta , 1984 , publica Eliade , Caranica , etc.

Raft 14 . 238 pagini , format apropiat de A4 , coperte cartonate , panzate , zeci de ilustratii in text , stare foarte buna.Editie limitata tiparita in Franta in 1984 de un grup de prieteni in memoria lui Ioan Cusa. Ioan Cuşa (19 mai 1925, Gramaticova-Vodena, Grecia - 21 mai 1981, Eygaliere, Franţa) - poet şi editor. Trăgându-se dintr-o familie de macedoromâni a cărei tradiţie a evocat-o liric în poemul, Întâmpinare pentru o istorie personală, Cuşa şi-a petrecut copilăria în comuna Casim din judeţul Caliacra, în Cadrilater, începându-şi studiile medii la liceul din Bazargic. În 1940 părinţii se stabilesc în Caraomer, lângă Negru Vodă, iar puţin după aceea îşi întemeiază o gospodărie în comuna Ferdinand (azi Mihail Kogălniceanu), din judeţul Constanţa. Cuşa urmează Liceul Comercial din Constanţa şi începe să studieze, în 1946, la Academia Comercială din Bucureşti. Părăseşte ţara în 1948, după numeroase aventuri de transfug extremist de dreapta, stabilindu-se definitiv în Franţa, unde face studii de economie la Universitatea din Strasbourg. Un timp a lucrat ca agent comercial pentru filiala pariziană a unei mari întreprinderi americane de maşini de calcul. În anii ’60, împreună cu prietenul său Francois Cochet, înjghebează la Evry o tipografie, la care, pe lângă tipărituri în limba franceză, au fost imprimate şi o seamă de cărţi şi publicaţii în limba română. În colaborare cu Paul Miron iniţiază în 1964 Prodromos, revistă de gând şi apropiere creştină, iar din 1973, alături de Virgil Ierunca, în ambele cazuri cu susţinerea materială asigurată de Cuşa însuşi, lansează revista Ethos, în editura căreia a republicat cărţi de Nae Ionescu, Emil Cioran, G.M. Cantacuzino şi Gheorghe I. Brătianu sau a tipărit volume de Mircea Eliade, Basil Munteanu, Nicu Caranica, Horia Stamatu etc. Debutul publicistic are loc în 1950, în Caiete de mărturisire ortodoxă, revistă a exilului românesc din Paris, cu un microarticol-eseu, O capelă ecumenică la Sevres, poetul semnând ulterior, de altfel foarte rar, şi alte asemenea consideraţii, mărturisiri şi gânduri de inspiraţie religioasă, în presa culturală a diasporei. În 1967, îi apare placheta de versuri Plângeri.