ION CARAION-DEASUPRA DEASUPRELOR,1970(ex.37 dedicat lui ILIE MIREA+poem olograf)

Format aprox. 14/32,5 cm, copertile ciuntite la colturile de sus si cotorul uzat, cu jupuituri. Editie hors-commerce. Coperti si grafica de Valentina Bardu.

Poemele olografe transcrise de catre autor cu rosu la inceputul cartii difera de la un exemplar la altul. Tiraj aproximativ 150 ex.

Intervievat de către Boris Buzilă la ce “test” de fidelitate i-a supus pe cititori, publicând în decembrie 1970 cartea Deasupra deasuprelor, Ion Caraion a motivat de ce alesese Editura “Litera”, acest fapt presupunând că latura materială, cheltuiala tipăririi cărții era suportată exclusiv de către scriitor: “La această carte pe care nicio tipografie n-a acceptat inițial să o realizeze din pricină că era o lucrare de artă foarte complicată, cu un tiraj excesiv de redus, s-au înscris vreo 150 de oameni. După niște tratative de ordin particular, foarte dificile, cartea a putut fi tipărită […]. Dar mi-am dat seama că există și foarte mulți oameni pasionați de poezie care nu sunt nici prieteni, nici critici, nici poeți, cititori necunoscuți care mi-au trimis scrisori copleșitoare ca frumusețe și delicatețe intelectuală. Au fost elevi de școală care au colectat în câte o clasă, bănuț cu bănuț ca să facă suma indicată și care au venit la redacție să se înscrie.” 

Ion Caraion aduce în prim planul receptării – chiar în Deasupra deasuprelor – experimentalismul său literar, neținând integral de spațialism poetic și nicidecum de sublimarea în scris a pulsiunii unui orgoliu artistic exacerbat, dintr-o pornire de grafoman, precum l-a acuzat deseori Eugen Barbu. Pentru a genera abil o altă receptare, vizuală a textelor sale, pe autor l-au ajutat nu numai redarea tipografică a manuscrisului, ci și ilustrațiile, după cum mărturisește în același interviu: “Poetul francez André Frenaud, care a văzut-o, a rămas entuziasmat. Față de lucrurile curioase și hazardate care se fac în această privință în străinătate, cred că n-ar juca un rol de cenușăreasă… Ceea ce face în primul rând, aproape în exclusivitate interesul ochiului pentru ea este ilustrația Valentinei Bardu, făcută cu mult talent și personalitate.” Ilustrațiile sunt, la modul programării auctoriale, “digresiuni plastice” și nu fac decât să conoteze, dinspre imaginarul poetic, extazierile sale fulguente, urmate brusc de prăbușirile tectonice ale eului vulcanic, autodevorator.
Emil Manu și Mihail Petroveanu sunt primii doi și singurii recenzenți de-atunci ai acestui volum cu ediție foarte limitată de exemplare, Deasupra deasuprelor. Pentru criticul Emil Manu, accentul discursului vizual-fonic – contrapunctat pictural – ar sta pe “asimetria absolută”, sau pe “orchestarea numai aparent dodecafonică” care amintesc de “izvoarele poeziei”, căutate însă “cu luciditate ardentă”. El remarcă faptul că acest volum este difuzat numai prietenilor bibliofili, care “au dorit s-o aibă cu anticipație”, datorită aspectelor insolite, greu de anticipat “într-o epocă de stereotipizare a edițiilor” – care ar fi nu doar grafica, tehnografierea, ci și inovațiile poetice: “Caraion introduce în circuit, cu un conținut și mai ales cu un sens nou, ideea de Carte de Poezie (ambele noțiuni scrise cu majusculă) care e cu totul altceva decât orice calofilie editorială. Prin format, dar mai ales prin organizare, cartea de față este egală cu o tiflă dată edițiilor curente, este, fără discuție, o operă editorială cu o personalitate pregnantă, chiar violentă. Aș putea spune că avem de a face cu un avangardism editorial, nelipsit de puncte de sprijin în tradiția bună a cărții românești. [...] Ion Caraion a machetat aici o adevărată metafizică a poeziei. Poetul își caută în jocurile cărții niște paradisuri pierdute, iar poemele se constituie ca niște « memorii » esențiale, ca niște fragmente de universuri, ca niște descoperiri în geologia cuvintelor.”

Acest volum este de fapt o replică artistic regizată, plină de incisivitate și de spectacol interactiv față de retorica tot mai evidentă a neomodernismului. Ion Caraion a urmărit să insereze câte un text-dedicație (olograf), care diferă complet de la un exemplar la altul, singularizând astfel ediția princeps a volumului Deasupra deasuprelor: “Cred că ar fi mai bine să vă citesc mica post-față a volumului : « Neaflată în comerț, această carte-autograf, tipărită la București, în ediție bibliofilă numai pentru aceia care au dorit cu anticipație să o aibă, cuprinde 25 de poeme inedite, pe care, în interpretarea Valentinei Bardu, le însoțesc 25 de compoziții și digresiuni plastice, lor adăugându-li-se un manuscris olograf, un poliportret al autorului și precedate de o biografie, șase memorii în tuș ale acestuia. Prezentarea și ceremonia cărții aparțin Anei Pavlu. Fiecare exemplar autentic e numerotat în roșu și poartă lângă o amuletă plastică, omagială, semnătura umbrei mele, precum și numele celuia căruia i-l închin. Culesul tipăriturii s-a început și terminat la Combinatul poligrafic “Casa Scânteii” în toamna anului 1970. An cu sălbatice revărsări de ape și ploi abătute peste țară, cum nu mai pomeniseră oamenii și cronicile acestor pământuri. An cu molime, incendii, cutremure, războaie, deturnări de nave aeriene și răpiri de diplomați în diferite țări, cu expediții spre Lună, alonje spre Venus, mesaje spre Marte. Însă an în care viețile au continuat să spere, să iubească și să râdă. Și de aceea, pentru poezie era dimineața ziua a opta, iar seara ziua întâia.
În toate zilele. Așa a fost.”

Poemelor le corespund cele două duzini ale digresiunilor plastice. Există șase cicluri – “un fel de săptămână fără duminică, simbolizând poezia ca mod de existență”, după aprecierile criticului E. Manu, care observă de asemenea “invazia” acaparantă de “ipoteze și de amulete plastice”, “arborescența grafică” . Criticul Mihail Petroveanu îi admira autorului, în recenzia la acest “caiet manuscris”, intitulată fulminant “Cartea de poezie”, multe dintre performanțele de ordin pictural ale scrisului său, redat în facsimile: “Concepută ca o carte-autograf, volumul, de dimensiunile unui caiet, dacă vreți maculator, rectangular, reproduce întâi manuscrisul, în copie caligrafică, a celor 25 de poeme inedite și apoi șase din ele în chip de ciornă originară, cu toate urmele unei gestații complicate. ‘Memorii în tuș’, cum le denumește aceeași notă lămuritoare, paginile respective se înscriu într-un profil de caligramă apollinairiană, nehotărâtă între geometria ovalului, a elipsei, a volutei. Versurile când nu-și încolăcesc brațele, urcă și coboară, se strâng și se despart, la intervale variabile, în formații reduse treptat la celula lor silabică, în tactul unui balet fără noimă. O întreagă pagină se umple cu un vârtej inextricabil de linii frânte, curbe, de unghiuri poticnite și bucle nervoase, de zmângăleli și picături de cerneală scăpate școlărește dintr-o peniță atât de nepăsătoare la acuratețea grafică încât, chiar în redacția integrală și ușor lizibilă a poeziilor, au intervenit ici-colo mici suprimări și adaose.”

Volumul Deasupra deasuprelor din 1970 este paginat ca un caiet-manuscris rectangular, precum “Biletele de papagal”, iar “domnii scamatori” (cenzura comunistă) nici nu l-ar fi putut deschide fără să-l taie, să-l opereze cu foarfeca, bisturiul sau cuțitul, ca pe un cal troian sau lup al lui Charles Perrault ghiftuit cu acuze, proteste, “iezi”, “boturi de turme” “sânge uscat”, “ugere”, “iepuri”, “țipari”, “bumbac”, “sânii unei țări”, “sâni sălbateci din patru republici”, “struguri și asini”, “ciocuri de pasăre”, sau de “socotelile” că numai “copilul dinăuntru lipsește”. “Gestația complicată” a dus la avortarea premeditată a acestei cărți din “socotelile” cele mai obscure ale literaturii române, care se cuvine îndreptată, după cum a arătat și Mihail Petroveanu în cartea sa din 1974 Traiectorii lirice: “Deasupra deasuprelor (1970) este, începând cu realitatea sa fizică, o cutie cu surprize. Asemeni obiectelor prestidigitatorului, cartea există și nu există totodată. Există pentru prenumărați, cum li se zicea pe vremea lui Anton Pann abonaților sau, cu vorbele autorului din nota explicativă, pentru cei care, dornici « cu anticipație să o aibă », și-au rezervat tot tirajul, oricum restrâns la o ediție bibliofilă. Nu există pentru cititorul curent, pus în imposibilitate nu numai de a avea acces la Deasupra deasuprelor, dar măcar de a lua cunoștință de apariția cărții, neanunțată, pe cât știu, nici în presa literară. Efectele de iluzionism sporesc pe măsură ce întoarcem filele misterioasei, și prin titlu, tipărituri. [...] Deasupra deasuprelor nu este poezia dramatică a creațiunii, a actului creator în plan cosmic și artistic? Nu mai puțin, volumul rămâne o replică a poetului la viziunea partenerilor despre el.”